Uneori mi se pare că pedalez o bicicletă care merge spre
nicăieri. Aceiaşi copaci desfrunziţi pictaţi pe pereţii rotunzi ai unei
încăperi, par să se rotească odată cu mine, dându-mi senzaţia că oriunde s-ar
căţăra pulsul şi oricât mi s-ar accelera ritmul respiraţiei, rămân în celulă ca
sub un clopot. Un timp oprit ca şi lanţul căruia i s-au rupt zalele! Pedalez în
gol.
În perete e o uşiţă de tablă pe unde îţi introduci cartea dacă
vrei să-ţi fie evaluată de un critic şi deasupra o tăietură pe unde se
introduce cardul care ţi s-a dat la intrare.
Cititorul de card alimentează în funcţie de notorietatea criticului
pe care l-ai ales, costul tragerii, afişând totodată clipele standard rămase,
din cele acordate ca să-l priveşti şi să-i urmăreşti reacţiile dincolo de zid,
în exerciţiul profesiunii sale, dezbrăcat de interese, neutru şi fără parti-pris-uri.
Nu trebuie să ai grijă, uşiţa se închide automat după trei minute când se
termină acoperirea contului şi ţi se înmânează evaluarea. Cartea nu se
înapoiază, e arhivată într-un depozit pentru eventualele contestaţii!
Îţi poţi alege din listă orice critic doreşti.
Eu am ales o doamnă pe care n-o cunoşteam din falansterul încă
tinerelor, cu viziune în viitor, profesionalism nealterat şi în plus un nume misterios…
Mi s-a părut la un preţ rezonabil.
Dincolo de fereastră o blondă, tristă, cu faţa obosită. N-am
zăbovit asupra chipului. Aşteptarea mea creştea ca apele unui pârâu năvalnic
umflat de o ploaie de vară. Simţeam prin mine scurgerea nisipului într-o
clepsidră de ceară. Dar femeia era gravidă. Trupul ei mai mult gol, probabil era
o uniformă prestabilită, părea o povară într-o albie de tablă care nu-şi mai
simţea marginile. Venisem la evaluare cu Guşterele, cel mai bun roman al meu.
Spre deosebire de încăperea în care mă aflam închis ca
într-o celulă, a ei era înconjurată de ferestre. A aşezat Guşterele într-un
dispozitiv şi filele au început să se răsfoiască singure, precum bancnotele într-o
numărătoare de bani în timp ce într-un monitor de alături se deschidea o
singură pagină asupra căreia se concentrase blonda mea.
S-a mai deschis o uşiţă în partea opusă, întrezărindu-se un
grup zgomotos de tineri. Faţa i s-a destins, mi-a întors spatele îndreptându-se
către turbulenţi. Aceştia, aruncând cu pietre, au spart cumva fereastra şi au
reuşit să pătrundă în interior declanşând o sărbătoare scabroasă a desfrâului.
Sigur, contul meu se sfârşise, dar pietrele aruncate
stricaseră mecanismul şi uşiţa mea se blocase deschisă. N-am mai putut privi.
M-am întors cu spatele şi urcând pe bicicletă am continuat să pedalez. Uimit, în faţa mea
era tot imaginea din fereastră, iar copacii treceau pe lângă mine.
Notă:(fără legătură cu textul!...) Domnul Ştefan Mitroi mă
îndeamnă să privesc sâmbătă 16 februarie pe Prima TV emisiunea dumnealui, pentru că Guşterele
meu îşi va preumbla prin studio coada, în jur de ora 10,20, după Teleshopping.
Să dea Dumnezeu să fie o vizionare plăcută şi, mulţumesc Domnule Ştefan Mitroi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu