Să dăm Cezarului

 

(Nu, excusiv pentru microbişti...)

Surprinzător, cel mai frumos gest de azi, vine din lumea fotbalului. Ciprian Tătăruşanu, portarul naţionalei şi-a anunţat retragerea. Singur, neîmpins de la spate de nimeni a considerat că a venit timpul să lase locul unor portari mai tineri.
Tot atât de bine ar fi, ca şi experimentul, seducător la început, al tânărului antrenor, Mirel Rădoi, să fie oprit. Purtat de vântul prielnic declanşat de succesul naţionalei de tineret la Campionatul european, împins de la spate, sărind peste etape, fără prea multe şcoli, cu experienţă puţină, mai mult autodidact, dar e de precizat, cu lecturi bune - a coborât brusc din înălţimea viselor, în apele învolburate, realizând târziu că nava amiral a României e totuşi o corabie cu pânze. M-aş bucura pentru el să treacă peste sfaturile unor băieţi de bine(de teapa lui Stochiţă), peste orgoliile sale şi să realizeze singur că responsabilitatea e prea mare pentru umerii săi firavi deocamdată, ca să-şi poată aroga în continuare comanda ridicării pânzelor zdrenţuite ale navei amiral, pentru o nouă expediţie. M-aş bucura spuneam pentru binele lui să-şi dea demisia.
Locul acesta trebuie ocupat de cineva care a mai trecut prin furtuni, care ştie să-şi omoare fricile sale şi ale echipajului, să aibă ce oferi din experienţa lui, să ardă pe altarul unei pasiuni şi să ştie să construiască, şi să-ş doteze, nu doar echipa, ci o nouă corabie amiral.
Nu putem rămâne cu bricul Mircea al generaţiei de aur!
Să fi orb să nu vezi că omul acela, comandantul, în mod fericit pentru noi, există!
Gică Hagi cel care a făcut ce a făcut în cariera lui, şi cel care a construit din nimic, Academia Viitorul. El e singurul care poate construi şi viitorul naţionalei.
Decidenţi de carton, lăsaţi-l să-şi facă meseria, altfel veţi arde în flăcările lui!

O carte cu prieteni. Augustin Doman

      Fotografii miscate rasfoite de Augustin DOMAN in suplimentul cultural artistic Sagetatorul/ al Argesului. Multumesc Augustin! 

S-a stins Draga

 

S-a stins draga de Draga, dar ea nu s-a stins cu adevărat. A plecat dintre noi ca să ne poată lumina mai bine din cer. În nopţile de vară cetitorule, dacă vei cerceta bolta stelară şi vei vedea o luminiţă blândă şi intens strălucitoare atrăgându-ţi privirea ca un magnet, să ştii că e ea!...

Am cunoscut-o tare de mult într-un context deosebit pentru mine, la un Festival de umor (cred că la Vaslui sau Zalău nu-mi aduc aminte bine) al Brigăzilor artistice de pe vremuri. Cântam România. Eu eram instructor la o mică brigadă artistică a Uzinei de Automobile, chiar ni se spunea „brigada mică a Cutiei de viteze”(Exista şi o brigadă mare, renumită atunci pe plan naţional condusă de nea Ilinca, Dumnezeu să-l odinească!). Aveam în concurs un spectacol intitulat Calul colectivului plin de umor şi aluzii critice caustice, care au încântat sala. Ne-a ieşit mai bine ca oricând!

Înainte de premiere am fost chemat la juriu împreună cu Adriana Drugulescu, o minune de fată din echipa mea, mică la stat, dar deosebit de mare când urca pe scenă, viitoare actriţă care ridica în sală nivelul emoţiilor. Preşedinta juriului era Draga. A îmbrăţişa-o pe Adriana numind-o pitic atomic şi a sfătuit-o să nu cumva să trădeze actoria. N-a trădat-o. Apoi s-a îndreptat către mine şi mi-a zis: „Domnule, îmi pare rău că nu-ţi voi da premiul cel mare, de altfel meritat, la categoria la care concurezi. La vizionare, unul de la Comitet(comitetul judeţean de partid) n-a fost băiat de comitet şi m-a întrebat de ce calul colectivului e o gloabă, când ar trebui să fie armăsar!... Am râs amândoi şi la decernarea premiilor am primit un premiu special pentru scenariu. dar adevăratul premiu îl primisem prin strângerea caldă a mâinii, zâmbetul şi sinceritatea omului uriaş pe care l-am avut în faţă.

Drum lin într-o nouă viaţă a noastră Dragă!

Daruri de Craciun

Florin Dochia imparte daruri de Craciun in Revista Noua. Multumim Florin Dochia
https://www.facebook.com/flowerindoc/posts/10208010239450931?notif_id=1605637805448302&notif_t=feedback_reaction_generic_tagged

 

Disertaţie ca nuca-n perete (şi o rochie cu plasă... pentru like-uri…)

 

Ai un blog sau scrii pe facebook. Nu e atât de simplu să scrii aproape în fiecare zi, dar nici nu te obligă nimeni. E pasiunea ta, poate fi exerciţiul zilnic, antrenamentul, înainte de a oferi în arenă, pe terenul tău de joc, spectacolul de gală.

Ştim, mai ales acum când trăim vremurile Covidului, ce însemnă un meci de fotbal, o partidă de tenis fără spectatori, sau o postare fără cititori… Spectacolul acela, postarea, poate fi de valoare, un subiect important şi, necitită se destramă, şi e dramă că se pierde în neant!…

Dar să-mi duc raţionamentul mai departe ca să nu uit unde vreau să ajung. Scrisul nu vine de la sine, el cere concentrare, idei clare, prospeţime în expresie şi o ţinută elegantă care să te reprezinte. Rar reuşeşti să fi mulţumit tu însuţi de produsul la care ai trudit. Simţi că puteai să-l finisezi, dar nu e timp să întârzii aspra lui ca să nu-ţi pierzi puţinii cititori obişnuiţi să intre măcar o dată pe blogul tău, sau să ratezi aventurierii fără cauze care rătăcesc prin hăul blogosferic. Vei mai reveni cu siguranţă de mai multe ori la el în lipsă de aplauze şi-ai să-l priveşti în alte feluri de oglinzi, când vei dori să construieşti o carte. Ai ridicat deja primele grinzi şi-ţi vine-n minte textul respectiv. Nu-l laşi olog, îl buchiseşti  şi ai motiv să-l şlefuieşti cum se cuvine, îl scoţi din întuneric.

Urmează marea încercare. Pentru site-uri, tehnologia actuală a creat instrumente şi ai posibilitatea să ştii câţi cititori au intrat, câte clipe din timpul lor ti-au acordat pentru lectură, ai primit sau nu like-urile?

Te simţi nedreptăţit, ai avut aşteptări mai mari!... Îţi mai citeşti odată postarea , textul e bun!... Ţi-ai fi dorit să-l împărtăşeşti cu mai mulţi, ai tu nişte repere sau prieteni care ar merita să-l citească, să creşti în ochii lor(!), şi, ca un mărunt delincvent de ocazie faci un abuz, o şmecherie nevinovată, (nevinovată ţi se pare ţie!), pui o etichetă cu numele persoanei importante care contează pentru tine şi într-o clipă eşti pe peretele lui. E de rău, e de bine?

 E de rău(!), sare fiica cea mică, intransigentă. Tată eşti ţigan? Că ţigăncuşă nu pot să-ţi spun!... Intri în casa omului fără să baţi la uşă, şi te speli pe mâini cu săpun?... N-are cum să-i placă asta nimănui!

Întreb şi eu, pe cei din listă la care s-a oprit mai des bruneta şi cărora le-am legat de linkuri eticheta, ce să fac? Cum să procedez? Să pun ţambalul pe batistă şi să tac?...

Mă gândesc. Ei pot alege! Nu vor brunete pe perete, să şteargă eticheta, după ce citesc!...

 N.A. Postarea acasta presupune doua intrebari: 1. Ce a vrut sa spuna autorul? si 2. Cine e personajul de sub rochie?