Ca soldat în garda regelui Mihai de unde plecase de
trei săptămâni, Titi încă nu cunoscuse războiul şi iată că acel ceva, nici
curiozitate, nici nerăbdare, dar nici teamă de a da piept cu duşmanul, era
inevitabil sǎ se întâmple. Se împlinise mai repede decât preconiza. În gardă,
se plictisise de ţinuta rigidă, de disciplina exagerată care îl făcea să se
simtă prea încorsetat în uniforma elegantă ce trebuia s-o poarte impecabil, fără
să-i ofere în schimb nimic spectaculos. Nu exista nici o posibilitate de a se
afirma prin ceva anume, în faţă camarazilor, sau în proprii lui ochi. Așa că
atunci când i s-a ivit prilejul, nu a ezitat să aleagă. Nu-şi găsise acolo
rostul.
Se simţea bine şi apreciat doar când ajungea, destul
de rar, la Crucea de piatră şi se privea ca într-o oglindă în ochii fetelor ce
se înviorau brusc şi care mai de care săreau să-l întâmpine. Întârzia mai mult
în salon, având un cuvânt şi o glumă bună pentru fiecare dintre fete. De multe
ori nici măcar nu mai ajungea în camerele de sus, să fericească vreo norocoasă.
Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de
intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor
după ce se lăsa întunericul. Flăcăruia felinarului, roşie de la gazul îndoit cu
apă, agăţat direct în poartă sau pe zidul casei, nu reuşea să lumineze
într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi pălăria, dacă era vreun domn,
sau chipiul, dacă era unul dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile
Bucureştilor. Cei cu bască treceau ceva mai în jos căci stradă plăcerilor avea
mai multe stabilimente. Oferta fiind după condiţia şi buzunarul clientului.
Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de
tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecăreala fetelor
care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete,
te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese în ultima vreme. Sorbeai un
pahar două din băutura fină şi numai după aceea îţi clăteai ochii, alegându-ţi
una dintre fetele îmbrăcate cât se poate de transparent, astfel încât să pună
în valoare calităţile de patrimoniu.
Titi venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă
cu sublocotenentul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască(de unde
nevastă?...) şi trebuie s-o încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de
curând din Garda Regală, nu-i ştia nimeni rostul, aşa că încercarea dăduse
rezultate. În birjă se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească
liberă. A avut noroc. Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa,
patroana, avea slăbiciune la el. Cum îl văzu îl luă în braţe şi-i şopti la
ureche:
– Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus.
Ce e cu uniforma asta jerpelită pe tine? Titi era într-o uniformă militară
obişnuită, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete a gărzii regale.
– Îţi
povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi dă-ne sus o sticlă cu lichior de
nuci. Patroana se uită lung, fetele nu aveau voie să bea în timpul lucrului,
dar se execută îndată. O luă pe Suzi de mână, extrăgând-o cu o plecăciune
“vinovată” din grupul ce se strânsese în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele
supărate, izbucniră pe mai multe voci.
–
Titişor, ia-mă şi pe mine!
–
Doamnelor, va rămân dator!
În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după
două păhăruţe de lichior i-a primit bine. Dar parcă nu se potriveau ca altădată
jocurile. Nu ardea focul…
– Suzi, ştiai că iedul tău stâng e mai nătâng şi
dreptul mai fudul? Pare că n-a supt destul. Avea un bust perfect Suzi şi-i
plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor
spre gura lacomă.
– Mai lasă iezii că ne-apucă nămiezii fără speranţă!
Ce-i cu pistolul tău, vegetează? Sau n-are gloanţe pe ţeavă, de nu percutează?
Hotărăşte-te până joi!
– Suzi, mâine plec la război! Îl împinse cu putere de
deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânără ce lucea, îl
cercetă intens, cuprinzând-o încet din interior întunericul.
– Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-odată
purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de
inima în camerele alăturate. Se strânse lângă el, îi luă mâinile şi i le puse
pe sâni cu capul dat pe spate şi frecându-şi-i de mâinile lui. Sfârcurile
deveniseră tari şi sănii flămânzi parcă cerşeau adăpostul.
– Bine mă Titi!... Se mistuiră într-o îmbrăţișare
lungă uitând amândoi locul în care se aflau.
