Îmi ascult inima
scandând numele
de pe lista scurtă
a poetelor dragi
ce
sălăşluiesc în ea,
ca-ntr-o iurtă
nomadă.
Azi a nins
pe stradă şi în
tinda
casei mele…
Din cetini de
brazi
s-a pogorât
colinda
ca o fâlfâire
de stele.
Le-aş dărui
de-aş putea
Crăciuniţelor
dragi,
pandantive
la rochii de seară,
şiraguri de fragi,
dar nu e vară...
Mai bine, în
pahare
de-argint le ofer,
shoturi de absint
cu sminteală,
ca un bătrân cavaler,
ce şi-a pus în
barbă
(lecturând Teleormanul cultural)
Cine nu ştie că în câmpia Teleormanului există o culme
de munţi, poate fi lăsat corigent la geografia limbii române. Marin Preda,
Constantin Noica, Zaharia Stancu, Gala Galaction, sunt piscuri stăpâne pe
înălţimile lor ce-au străpuns cu fruntea câmpia albastră a cerului. Alături de
ei, cumva în paralel, lucrează azi cu spor, în câmpia de la marginea Dunării, ca
să-i îmbogăţească frumuseţea şi farmecul, şi să-l înnalţe, lucrători ai
cuvântului care cu modestie dar şi cu orgoliu, dau adevărată măsură a valorii.
Ţi-ai asuma riscuri cititorule în întinderea largă din
arşiţa verii, să nu poposeşti în călătoriile tale, la umbra împădurită de ei,
sau în miezul Crivăţului, în preajma Crăciunului, să nu le calci bătătura casei
bătrâneşti şi să te încălzeşti la focul din sobă şi la cel din cana cu vin.
Teleormăneni precum Ioan Romeo Roşiianu sau Ştefan
Mitroi, ca să dau doar două nume ce-mi vin în minte, se întorc de oriunde s-ar
afla în lume, se întorc cum spuneam, acasă, în ziua de Crăciun.
Crăciun Fericit Domnilor!
