Suntem

 

Suntem

numai frunza
pândind
dezrădăcinarea
luminii
semn de mare
călătorie

CONFIRMARE DE PRIMIRE

 

Adrian Alui Gheorghe

Favorite  · 

  · 

CONFIRMARE DE PRIMIRE. Am primit de la Ion Toma IONESCU o excelentă carte de proză, CASA ROȘIE (Editura Hoffman, 2022), o rememorare a unui destin încâlcit în ”povestea fără sfârșit” a celui de-al doilea război mondial. Autorul investighează evoluția lui Titi care luptă pe frontul de Est, care se distinge în luptă, care este rănit și care este îngrijit în clandestinitate de o rusoaică, Mașa, căreia îi lasă drept amintire un copil. Titi, deși este declarat dezertor de pe front, deși este luat prizonier, se întoarce în patrie, odată cu Divizia Tudor Vladimirescu, pierzând orice contact cu Mașa și cu copilul/ fetița care s-a născut în acele condiții vitrege. Dar vine autorul, la o vreme, după ce Titi nu mai este și începe investigarea trecutului acestuia, ajungând cu logica povestirii până în Calmucia, parte a frontului unde se întâmplă povestea. Va ajunge autorul la capătul investigației? Merită să citim pentru a afla. Tonul povestirii este alert, cu o oralitate accentuată, cu un umor fie de situație, fie de limbaj, care excede dramatismul generat de război.

Mulţumiri pentru lectură şi promptitudine, Adrian Alui Gheorghe!

SPECTACOL DE GALĂ TRAIAN T COŞOVEI

 

Spectacolul de gală cu ocazia decernării premiilor Traian T Coşovei a început pentru mine, sub imperiul unor dificultăţi tehnice de captare în memoria telefonului a unor imagini foto şi video, care să poată pune la dispoziţie după ceremonie, probele martor că Direcţia 9 este singura capabilă să menţină vie şi indestructibilă, legătura strânsă dintre lumi. Demonstrând într-o vreme neprielnică dezvoltării culturii şi civlizaţiei, că viitorul este născut în trecut, modernismul nu se poate fără tradiţie, filosofia nu e posibilă fără poezie(i-a scăpat un porumbel lui Mircea Arman, marele filozof de la Tribuna, pentru că aşa a vrut el!) şi în general, valoarea nu se poate naşte din nimic.

Ulterior, când calitatea imaginilor a crescut şi razele reflectoarelor au permis umbrelor mişcătoare să prindă contur şi substanţă, am realizat că fenomenul nu se datorase neîndemânării mele, sau vreunei anomalii a fluxului de inductanţă, ci aurei lui Traian T Coşovei şi emoţiei sale la reîntâlnirea cu Ştefania şi prietenii, mai vechi şi mai noi.

Vă invit să aveţi răbdare şi să ascultaţi vocea caldă, firavă, dar atât de puternică venind din caierul acela de raze ca o inimă pulsând, şi, întrebaţi-vă unde începe şi când se termină firul împletit al rostirii gândurilor celor doi buni prieteni, Coşovei şi Cipariu.  

Imaginile au căpătat claritate, câştigând în pixeli, odată cu apariţia în scenă a lui Tic Petroşel, însoţit îngereşte de Valerie în Brumariada unui dans al vocilor, ca o bucurie împărtăşită. A fost acolo la Muzeul literaturii desigur şi Emil Brumaru.

Strălucirea au adus-o în scenă la final, spre încântarea lui Suciu, veşnicul îndrăgostit de frumos, cele patru graţii, studentele din ultimul an de la teatru. Ar fi vrut el Suciu să le lase repetente să le ţină mai mult aproape, măcar încă un an, dar talentate fetele, recitând din Traian şi-au impus vrerea, şi-au rămas între ape, ca asistente, doar cât timp a durat premierea…

O seară frumoasă pe care am întrerupt-o brusc,  uitasem să-mi iau cu mine medicamentele şi a trebuit să mă grăbesc spre casă.  https://youtu.be/jSrgQzmIBJE

   

Tic PETROSEL si Traian T Cosovei

Alcoolul şi creaţia

 Probabil că această tabletă nu va fi citită AZI la cel mai important evenIment al toamnei poetice. Gala Traian T Coşovei

Lăsându-l de-o parte pe Adrian Suciu(azi are treabă!) cu al lui „Nimeni nu știe cum e să bei atît de singur încît să dai nume țuicii tale”, am pornit de la un interviu mai vechi al lui Ioan Es Pop, unde recunoaşte că în creaţie alcoolul face minuni. În zorii dimineţii am dat un search pe blogul meu, Pasărea ceţii, care în decembrie anul acesta va împlini o vârstă specială, 14 ani, şi se poate prezenta şă-şi ia cartea de identitate de la Direcţia Generală a Evidenţei Persoanelor, cu cip, două amprente personale şi imagine facială, după care poate să guste câte puţin din elixir.

E drept că de-a lungul celor 13 ani de copilărie ai Pasării Ceţii, am beneficiat ca autor, luând aproape de-a gata, în draft, toate cărţile mele din postările de blog, şi, le-am pus pe raft în sufragerie de suvenir. Expuse ca statui de tanagra într-o expoziţie ca la INDAGRA, pentru cititorii agricultori... Ar fi de plâns să rămân doar eu singurul nebun  degustor de drog.

Nu se poate vorbi de un plagiat presupun, căci textele eu le-am visat mai întâi în dialogul cu pasărea, sorbind de protocol, iar şi iar, dintr-un pahar rafinat cu alcool. Când bei sucuri din fructe exotice, portocale, lămâi, fiind minor, n-ai voie să fi autor de vise erotice, că te încurci la zbor...

Cum spuneam, am dat un search scriind în căsuţă, „Din alambicul gândirii”, şi, ca din ceaţă mi-a apărut în faţă una dintre binefacerile omenirii. Un alambic, altceva nimic!...După care, s-a insinuat o tabletă discretă, „Misterul creaţiei”. O postez în continuare:

Însăşi biblia ne amăgeşte ceţoasă că nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia n-a ispitit misterul creaţiei. La început a fost cuvântul. Cuvântul Lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă?... Sigur însă acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, sentenţios sau silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare ca un vers fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut Atotputernicului, să-l asculte şi să-l moduleze ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.

Tot atât de încredinţat pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când Ziditorul a întrezărit femeia într-o margine, întinzându-şi la soare pielea catifelată peste reliefurile rotunjite între degetele lungi ca nişte raze ale gândului Creatorului.

Astfel, Marele Poet a încercat să potrivească sunetul cuvintelor ca o mantie peste trupul gol al femeii. Într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine, a căzut în ispită deşirând firul vestmântului, să poată admira în voie splendoarea desăvârşită a formelor.

Ce nu ne spune scrisura, unde era măsura, Potirul Sfâtului Graal din care Creatorul sorbea din când în când? Rar...