Alcoolul şi creaţia

 Probabil că această tabletă nu va fi citită AZI la cel mai important evenIment al toamnei poetice. Gala Traian T Coşovei

Lăsându-l de-o parte pe Adrian Suciu(azi are treabă!) cu al lui „Nimeni nu știe cum e să bei atît de singur încît să dai nume țuicii tale”, am pornit de la un interviu mai vechi al lui Ioan Es Pop, unde recunoaşte că în creaţie alcoolul face minuni. În zorii dimineţii am dat un search pe blogul meu, Pasărea ceţii, care în decembrie anul acesta va împlini o vârstă specială, 14 ani, şi se poate prezenta şă-şi ia cartea de identitate de la Direcţia Generală a Evidenţei Persoanelor, cu cip, două amprente personale şi imagine facială, după care poate să guste câte puţin din elixir.

E drept că de-a lungul celor 13 ani de copilărie ai Pasării Ceţii, am beneficiat ca autor, luând aproape de-a gata, în draft, toate cărţile mele din postările de blog, şi, le-am pus pe raft în sufragerie de suvenir. Expuse ca statui de tanagra într-o expoziţie ca la INDAGRA, pentru cititorii agricultori... Ar fi de plâns să rămân doar eu singurul nebun  degustor de drog.

Nu se poate vorbi de un plagiat presupun, căci textele eu le-am visat mai întâi în dialogul cu pasărea, sorbind de protocol, iar şi iar, dintr-un pahar rafinat cu alcool. Când bei sucuri din fructe exotice, portocale, lămâi, fiind minor, n-ai voie să fi autor de vise erotice, că te încurci la zbor...

Cum spuneam, am dat un search scriind în căsuţă, „Din alambicul gândirii”, şi, ca din ceaţă mi-a apărut în faţă una dintre binefacerile omenirii. Un alambic, altceva nimic!...După care, s-a insinuat o tabletă discretă, „Misterul creaţiei”. O postez în continuare:

Însăşi biblia ne amăgeşte ceţoasă că nici focul, nici pământul, nici apa şi nici măcar femeia n-a ispitit misterul creaţiei. La început a fost cuvântul. Cuvântul Lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne facem probleme către cine l-a rostit, în ce limbă?... Sigur însă acel cuvânt nu a fost onomatopeic, scurt, sentenţios sau silabisit greoi, ci a fost un cuvânt lung cu inflexiuni învăluitoare ca un vers fără îndoială muzical, dacă atât de mult i-a plăcut Atotputernicului, să-l asculte şi să-l moduleze ulterior, aşezându-l la temelia lumii acesteia.

Tot atât de încredinţat pot fi, că bucuria creaţiei s-a sfarşit la capătul nopţii, când Ziditorul a întrezărit femeia într-o margine, întinzându-şi la soare pielea catifelată peste reliefurile rotunjite între degetele lungi ca nişte raze ale gândului Creatorului.

Astfel, Marele Poet a încercat să potrivească sunetul cuvintelor ca o mantie peste trupul gol al femeii. Într-o clipă de rătăcire şi uitare de sine, a căzut în ispită deşirând firul vestmântului, să poată admira în voie splendoarea desăvârşită a formelor.

Ce nu ne spune scrisura, unde era măsura, Potirul Sfâtului Graal din care Creatorul sorbea din când în când? Rar...