În noiembrie 2020 un condeier de valoare al tinerei generaţii şi reprezentant de frunte al Direcţia 9, Tudor Voicu, mi-a luat un amplu interviu pentru Agenţia de carte, pe care l-a intitulat “”Ca prozator îţi trebuie metodă, rigoare, răbdare, spirit de observaţie, concentrare”. (Găsiţi interviul aici, vi-l recomand!).
Sunt
spusele mele, doar că trebuie să recunosc, cu „răbdarea” nu prea mă împac! Dovadă că în ultimii doi ani am mai scris şi
publicat două romane, Tobârlanii şi Casa Roşie; din care primul reluat şi
adăugit, nu este altceva decât cea de-a treia ediţie a Guşterelui(aceasta va fi
varianta finală, cred!), iar Casa Roşie, aşa cum zice şi titlul, e o casă la
roşu, care, cu siguranţă până va ajunge la gata, finisată, sunt aproape sigur că
i-aş mai putea construi un etaj.
În
general mă grăbesc, nu mai am răbdare să ţin la sertar o proză şi să o recitesc
după un an sau doi, şi, abia apoi să hotărăsc dacă e de pus în vitrină. Nu mă
mai ajută nici timpul!... Şi nu pot uita că în tinereţe, poeziile mele eminamente „haotice” şi lipsite de patriotism,
considerate un fel de „duşmani al poporului”, pe atunci scriam doar poezie, au
fost sechestrate de securitate zeci de ani şi îndosariate într-un dosar gros cu
şină, pus la păstrare într-un dulap încuiat.
Am căutat
dosarul după 89, la CNSAS. Am insistat, speram că există o anexă la Dosarul
Albaştrii. Mi l-au găsit pe o listă cu pierderi planificate...
Acum îmi este teamă doar de pierderile neplanificate, de aceea mă grăbesc şi nu păstrez proza la sertar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu