cum înlǎnţuie iedera
în ploaia verii
tânǎru-ţi trup…
lup
hǎmesit
dansam
în jur focul
simţeam umbra unei rǎni
lustruite cu gheaţǎ
și dintr-odatǎ
m-am împiedicat
în marginea ta
ceţoasǎ
cǎzând
fǎrǎ respiraţie
între doi bulgǎri de raze
din genunchi
sângele scurgea
nopţi dupǎ nopţi fierbinţi
pierdusem
dreptul
sǎ mǎ dedau
visului
venise vremea cuviinţei…
cu un zid de gloanţe
despǎrţeam
șchiopǎtând
linia vieţii
de linia
orizontului
și mǎ încercuiam
tot mai strâns
(Din Argintarium 2, în pregătire)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu