Dreptatea învingătorului
Sunt înălţimi la care visezi, dar pe care nu le atingi
niciodată. Pentru că nu ai curajul, îţi cunoşti limitele, nu eşti pregătit să
escaladezi, sau te temi pur si simplu că ai rău de înălţime şi nu-ţi asumi să
înnozi şirete la ghete cu fuioarele norilor. (Sper că n-am comis o
crimă a ororilor!... Pur şi simplu în zona înaltă de Tibet-uri a norilor, n-am
găsit altă rimă la şireturi!...)
Pe munte nu te aventurezi, nu-l poţi păcăli, de aceea
trebuie să ştii bine când ai început ascensiunea. Să simţi sub talpă ca nu-ţi
fuge piatra de sub picioare. Altfel muntele nu te iartă.
În viaţă,
dar mai ales în sport, fiecare domeniu îşi are Everestul său. Accept că
personal, având la îndemână în copilărie doar o pantă umilă de deal, m-am
antrenat desenând pe o coală de hârtie,
o parapantă banală - o animală ce semăna cu o fiinţă vie - un Guştere rebel cu
aripi de şindrilă. Şi e drept, şi că n-am riscat să plonjez cu el de pe vârful
vreunui munte, nici măcar de pe Turnul Eiffel.
Dar nu vă pierdeţi în amănunte, aveţi încredere şi citiţi
până la sfârşit textul, chiar dacă contextul din jurul Simonei Halep nu vi s-ar
părea cel mai potrivit, cel mai sigur. Invidiile,
interesele, muşcătura şi veninul de şarpe strecurat, mişeleşte pobabil, în
călcâiul ei, nu are cum să înfrângă destinul unui învingător. Eu nu cunosc
muntele bine, dar pe Simona am citit-o de mult şi ea e un învingător!
Când a plecat de la Constanta, de pe plajă, încălţată
în adidaşi şi având în geantă racheta şi câteva tricouri, speranţa Simonei
Halep era să cucerească planeta şi după ce va urca muntele, să coboare ca omul
sărac cu multe zerouri în spate şi un careu de grand slamuri în rucsac.
Numai Năstase mai crezuse în vise şi urcase pe platoul
acelor culmi. Şi pentru că venise din altă lume, s-au strâns toţi zeii curioşi
în jurul lui să asculte bancuri şi glume, iar ca supliment, într-un impuls de
înţelepciune răsărit din cotloane obscure, i-a venit aşa adiacent pentru că
acolo se vorbea pe bune doar zeieşte, să-i înveţe pe zei să înjure româneşte.
Drept e ca Nasti al nostru, bijutier rar, înnăscut, avea har, alegându-şi cuvintele
numai de la origini… Şi le-a plăcut!...
Ajunsă la Paris, Simona, finalistă la Roland Garros mai
întâi, a vrut să se convingă că există Everest şi să-şi facă din el căpătâi. A
catapultat un lob din balansul unui hârzob de rachetă şi mingea s-a dus ca săgeata,
mai sus de Turnul Eiffel, la înălţimea Munţilor Tatra, în soare. A văzut de
acolo Everestul şi n-a mai vrut să coboare.
Simona are deja două Grand slam-uri în poveste(Roland
Garros-ul şi Wimbledon-ul)! Dar vă aduc o veste, circulă prin oraş zvonul înainte
de US Open, veste tristă pentru avocaţii năimiţi de ITIA, că Simona cea
suspendată se simte nevinovată şi mai are de câştigat un rest de Everest...
Să coboare fricirea printre fani!
.png)
