marți, 27 februarie 2024

luni, 26 februarie 2024

DRAGOBETELE

 


Sohodol 24 februarie

DRAGOBETELE

                  Sohodol. 24 febuarie 2024

 

Cam pişicher Dragobetele

sărută fetele...

Fetele nemăritate,

dar şi nevestele tinere, pe furate...

Ele seamănă ceaţă

şi uitare de sine geamănă,

cât să ceară neîngrădit

o sărutare de la iubit.

 

Cum să-ţi displacă

să înveţi să tacă

buzele întredeschise

răstignită-ntre flori

în zăpada zânelor,

cum numai în vise

s-a mai potrivit uneori.

 

Zăpada zânelor e strânsă

apoi într-o căldare

şi cu roua de zână plânsă

din omăt, stropeşti

apa din scăldătoare acasă

amestecând însemne şi rune,

descântece şi cântece

de rugăciune

să rămâi dintre fete

cea mai frumoasă.

 

Să se bucure hoţomanul

de Dragobete şi la anul!


miercuri, 14 februarie 2024

A venit poştaşul

 

              A sosit poştaşul. Mi-a adus într-un plic desfăcut, „Zidul de ceaţă” al lui Augustin Doman. Bine că era desfăcut că ceaţa a dispărut! Nu că n-ar fi avut piatră de stâncă sau cărămidă arsă pentru zid, în oraşul în care zidurile se dărâmă şi se revarsă noapte de noapte, doar că i-a venit peste mână să zidească încă o Ană în carte. Mai bine cu Ana să cinstească o cană cu vin şi să-i şoptească la ureche şoapte
de noapte fără pereche, din comoara hâtrului Augustin.

              Ştiu că i-a zis odată PreaFericitul Calinic la masă:             Femeia dacă e frumoasă, e ca poezia, întâi o iubeşti şi mai vezi după aceea dacă o zideşti...” De-aia şi-a ales poetul zidul de ceaţă.

 

              Deschid cartea. Se deschide la pagina 75(75, anii mei în opinci mă urmăresc, ce să zic!...). Văd un titlu, „Ochii tăi”. Sunt ai tăi nu mă îndoiesc!

 

          *

„Vai, vai, vai!

Ochii mei,

unde sunt ochii mei?”

Se tânguie, important,

muribundul,

estetul,

cel care a dat note

pictorilor,

fotografilor,

arhitecţilor şi

femeilor tinere de la

recepţii simandicoase şi

de la parade ale modei.

Bătrânul Borges mângâie

măciulia de aur a bastonului

său alb,

îl priveşte din adâncul

câmpiei negre,

zâmbeşte şi-i răspunde alb:

„Vai, vai, vai!

Unde sunt ochii tăi?

Ochii tăi sunt

în punctul negru din

mijlocul creierului tău negru

de metastaze.

Ochii tăi!

Vai, vai, vai!”

          *

Mă uit în mine

ca un Narcis într-o

fântână secată…

          *

Da, soarele răsare,

soarele apune.

Ei, dar între răsărit

Şi apus – ce măcel…

 

Da, DAD şi în proză,

şi în poezie e tot el!

         

Mulţumesc pentru carte!