sâmbătă, 9 martie 2024

TABLETE. 3. Două registre

 


Fiecare om ţine în sine înglobate în duble măsuri, două registre cu contabilităţi separate. Unul sentimental cu file subţiri unde caligrafiezi cu înflorituri de condei, adăugând ceva poze şi petale de trandafiri care să-ţi amintească momentele roze ale vieţii tale; nunta, naşterea copiilor, prima carte lansată în librărie şi încă două trei evenimente de bucurie şi consens general ale fericirii publice, declanşate de o Nadie Comăneci, o Simonă Halep sau un Hagi, arhon de gazon atestat. Un as cu blazon regal, uneori retras, alteori neînţeles, dar singurul machidon încoronat rege şi român adevărat.

Celălalt registru mai gros, de fapt un set numeros de volume numerotate pe căprării cu cifre romane, tomuri ce fac să trosnească de greutate lemnul bibliotecii înălţat pe pereţi până la tavane. Fiecare casă de român nu se există să nu deţină în dotare în centrul privirilor, un dulap, o vitrină, un raft, unde să-şi ţină arhiva tristă a dezamăgirilor.

Pe parcurs, cercetând şi revizuind faptele după cum circulă şoaptele printre mireni noapte de noapte, la primul recurs îţi blestemi zilele şi eşti obligat să constaţi că au rămas, sinistru, doar coperţile din primul registru. Destinul parşiv obligându-te să rupi definitiv filele, să stârpeşti boala din rădăcini. Căci nu-i o soluţie, e o boală trasă de păr să ţii în viaţă ca instituţie nevasta în rochia ei albă de mireasă?… (Năpasta personală se exclude că nu e de faţă!) Vorbesc în principiu!...

Cum să strângi o anaconda la piept după scandalul ce ţi l-a făcut pe nedrept, neînţelegând că Mimi-blonda când a găsit-o ea la birou, e drept în furou, era în teste!… Cum s-o angajezi la relaţii cu publicul în firmă, să te faci de poveste, fără să vezi dacă fata confirmă?

Cumpărasem în drumul meu de la un butic luxos cu senzaţii de damă, un body dintr-un imprimeu frumos cu lotuşi şi o curea cu cataramă de argint. I le oferisem cadou mulţumit când le-a probat, nu vă mint, că-i punea sânii ca merele parmen auriu în valoare. Fără să-l mânii pe Dumnezeu, îmi întărisem o părere normală, nici nu ştiu când, deja formată... Şi a apărut soţia. Nu era o plăcere imorală şi nici o favoare vinovată în beneficiu personal! Şi nici un strigăt carnal, ci o corvoadă, un supliciu, un test banal altceva nimic! Ca şef ai nişte obligaţii de serviciu, ce să zic!...

Despre contextul general fac vorbire în acest post, nu particularizez că n-are rost!

Ar fi o prostie să admit că registrul fericirii publice este    acum divin, dar lipseşte cu desăvârşire! Constat cu distanţarea pandemică în raniţă şi războiul ruşilor din Ucraina, lângă graniţă, lumea ca scor a rămas aceeaşi, încrezătoare în viitor.

Ce atitudine bizară! Până şi soţia a constatat într-un târziu că mai bine îmbrăţişat de  lotuşi, la serviciu, viu (Ce victorie a la Pirus!), decât încoronat de virus sau aflat pe o listă de eroi înscrişi pe soclul unei statui, undeva în Ţara nimănui.

Te speli bine cu săpun, în trei ape şi rămâi aproape de ea…

 

Trec mai departe şi mă înfiinţez la ghişeul dezamăgiri din parlament. Aici mă aşez floare la ureche, la o coadă veche de şcoală nouă. Ninge, plouă, lungă cât s-ajungă până la Catedrală Mântuirii Neamului. Cică s-a întors tezaurul cu AURul de la ruşi şi acuşi-acuşi George Simion îl împarte smart la butoane. Răgnete de aur şi pişcoturi, contra voturi!

Nemulţumirea e generală. Spiritele sunt aprinse. Se dă şah etern la guvern pentru neintrarea în Schengen. Ascult voci. Se vorbeşte printre şoşoci că Ciolacu şi generalu Ciucă vrea să ia taurul de coarne, să-l răstoarne pe Nehammer în grădină la Cotroceni şi să sacrifice cu Iohanis împreună mielul de Paşti sub clar de lună.

Măi oameni buni n-aţi aflat că Paştele s-a amânat şi curând ajungem pe fundul gropii?...

Bat clopotele  de la Mitropolie. Se certară iar popii?

Nu, cică s-a câştigat cu rugăciune de sutană, procesul cu  Roşia Montană...




marți, 27 februarie 2024