miercuri, 9 martie 2011

Recitind povestea celor 40 de mucenici

Licinius, era împăratul roman păgân, iar Agricolae, guverna-torul armean ce stăpânea şi lacul Sevastiei, locul de taină al întâmplării. Cei 40, erau soldaţi creştini, înrolaţi care de pe unde, de diferite seminţii, dar cu acelaşi gând întru Hristos.
Degeaba guvernatorul s-a prăvălit cu cazne asupra lor, să le smulgă închinarea la idoli. Unul mai tânăr, se numea Isachie (alţii îi zic Meliton)venise tocmai din Dachia, după ce semănase ogorul adânc de s-a păstrat până azi sămânţa numelui, în ţinuturile Roşiorilor.
Au aruncat cu bolovani asupra lor, şi bolovanii s-au întors cu întreită forţă în spaima necredincioşilor. Atunci guvernatorul a poruncit să fie abandonaţi în noapte, goi, în apele îngheţate ale Sevastiei. Lângă lac au pus un vas mare, cu apă fierbinte. Unul dintre ei, pare că dorea mai mult viaţa, a ieşit din lac şi s-a aruncat topinduse-n aburi.
Ceilalţi s-au cufundat în rugăciune şi dintr-o dată, 40 de coroane de foc strălucitoare, s-au pogorât înconjurând şi acoperind cu căldură trupurile mucenicilor. Un soldat, din cei care asistau la miracol, s-a aruncat în apă sub coroana rămasă liberă.
Dimineaţa, spre pedepsire, scoşi din apă, cu lovituri de baros li s-au zdobit fluierele picioarelor şi doar Isachie, tânăr şi viguros, nu-şi dădu duhul.
In spatele convoiului de căruţe urnit către râu, mama lui purta pe umeri trupul strivit al feciorului încă viu, cu dorinţa fierbinte de a fi primit în rândul fericiţilor morţii.
Dumnezeu a ascultat-o încremenindu-i  pe umeri crucea.
S-a luminat mulţumită atunci.
*
Niciodată nu au fost 39 de mucenici. Totdeauna au fost 40. Uneori 44. Tot geto-dacii par să fi scris un pic altfel, povestea. Poate că ei, urmaşii lui Burebista, doreau să cinstească mai mult  vin  mucenicilor. Vinul era bun  şi, probabil atatea pahare au putut duce...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu