iscusitul meşter
cerul cu focul luminãtorilor
apele şi pãmântul cu verdeaţã
lucrul era bun
şi-a împreunat mâinile
şi-n rugãciunea lucrãrii sale
l-a zămislit pe om dupã propriul chip
dându-i duh
scrie scriptura
şi-a mai trecut o zi
dar şi o noapte
cum sã laşi pradã singur omul
sã pazească via
cu grijă mare a scos o coastã
din somnul lui
şi a strãpuns cu ea
un bulgãre albastru
de humã din cer
storcând deasupra
de humã din cer
storcând deasupra
boabe de rodie
îi plãcea cum se împlineau
în cãuşul palmelor
rotunjimile coapselor
şi ascunzişurile femeii
astfel a fost searã
cerul apele si pãmântul
s-au potolit traversând
împreunã ispitele nopţii
în dimineaţa celei de-a şaptea zi
i-a poruncit omului
cu gândul curat
toate zilele vieţii lui
să-şi zidească femeia în iubire
şi înluminându-se
s-a depărtat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu