Am văzut la televizor secvenţele alea apocaliptice
cu nord-coreeni prabuşiţi la pământ de năucitoarea veste că pierise soarele de
pe cer. Din locul gol, câteva zile, nemuritorul Kim a continuat să privească cercetându-şi
supuşii înpietriţi de durere şi cântărind din ochi, dacă vărsau suficente
lacrimi. Mulţumit de ce a văzut, a dat voie să se bată în cuie, lângă tabloul lui,
tabloul tânărului Kim.
În Decembrie 89, noi am dat jos tabloul dându-i
foc. Nici măcar nu eram noi, cum a stabilit mai apoi Cartianu şi Robert
Turcescu.
Mă uit în jur, în săptămâna dinaintea Crăciunului,
după 22 de ani. Ce-am pus în loc?... Libertatea ?... De-am fi putut măcar
zăpada s-o batem în cuie, dar murdărită
de sânge, ne-am ruşinat s-o punem… N-am avut noroc.
Străzi mohorâte, figuri triste, maşini, maşini… Şcoală,
piaţă, spital, parlament, bănci, ideal, poveşti… Alergăm după bani! Tot timpul într-o
cursă nebună, o lună, ani, o viaţă. Nu stai, alergi. Eşti, câţi bani ai!
La Realitaea se mai dă o ştire scurt, fugitiv.
A murit Vaclav Havel! O secundă, pustiu.
Deasupra pe scroll cu litere mici se scrie viu,
tot mai viu: Sile Cămătaru a fost eliberat din puşcărie.
În definitiv, asta e stirea bună! Umpleţi ecranul!
"Acasă la Sile a venit Ignatul".
Post Scriptum.
Toate televiziunile ieri au făcut rating aşteptăndu-l
pe Sile Cămătaru la poarta puşcăriei.
"Mă uit în jur, în săptămâna dinaintea Crăciunului, după 22 de ani. Ce-am pus în loc?... Libertatea ?... De-am fi putut măcar zăpada s-o batem în cuie, dar murdărită de sânge, ne-am ruşinat… N-am avut noroc.
RăspundețiȘtergereStrăzi mohorâte, figuri triste, maşini, maşini… Şcoală, piaţă, spital parlament, bănci, ideal, poveşti… Alergăm după bani! Tot timpul într-o cursă nebună, o lună, ani, o viaţă. Nu stai, alergi. Eşti, câţi bani ai!"
Nu pot decât să vă dau dreptate. Cineva îmi spunea odată că dacă nu ai bani miroşi a prost. În faza asta s-a ajuns, din păcate. Doar o mână de privilegiaţi fac toate jocurile...
cred ca ai dreptate cu totul
RăspundețiȘtergere