În dimineţa asta m-am trezit cu
sufletul îngheţat. Lumina murdară a zilei glodeşte retina, mult timp după ce
apa rece, linciurită pe faţă nu a reuşit să alunge definitiv rămăşiţele nopţii. Strâng repetat pleoapele, cum am citit undeva, să-mi antrenez vederea periferică, afectată de
şederea îndelungată în faţa calculatorului. Azi ce mai scriu pe blog?
Nu-mi surâde nici o idee ca să
slujesc răspunsul. Un telefon matinal sună nepotrivit. E Gicu, prietenul meu, undeva
într-un câmp petrolifer spre Vâlcea, verifică nişte aparate care înregistrează
cât sânge romanesc, coclit, trag zilnic austriecii, să-l împrospăteze şi să
cureţe de păcate corpul nostru bolnav.
_ Ia zi-i Gicule, mai curge sânge?
Ce scriu pe blog?
_ Încă e! Nu în adânc e buba. Răul
e la suprafaţă, nu ne mai rabdă pământul! A prins coajă de atâta vrajbă-ntre
noi şi plugul n-a putut pătrunde în carne. Ţipă boabele de grâu pe câmp. Abia la
anul vine criza adevărată.
Las altora grijile agriculturii şi pornesc
televizorul cu gând să mă agăţ de primul născut. Doamne, de n-ar fi iar demiterea
Preşedintelui!
Se pare că am noroc, nimeresc un
canal de filme. Un american şi-a schimbat sufletul cu o rusoaică, într-un accident
sau hazard ştiinţific (nicidecum istoric) şi se luptă să-l ia înapoi. O
telenovelă ciudată şi absurdă.
Noi se pare că ne-am vândut
sufletul. N-a fost un accident, nu ne-a obligat nimeni şi nimeni nu ne va spune
vreodată:
Luaţi-vă sufletul înapoi !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu