Ceaşca de lângă fundul de lemn.

        

           Parcă se înbulzeau valuri deasupra norilor. Stăvilarul spulberat de puhoi se prăbuşise şi huruitul ameninţător răscolea aşezarea cerului. Un tzunami de tunete bolovănoase călca pe timpanele mele tensionate, ca şenilele unei companii de tancuri. Aşteptarea şi întunericul se cuibăriseră în culcuşul fricii.

          Scrutam temător din balcon. Ariergarda norilor, biciuită de fulgere şi rafale de vânt, odată a spart şi prăpădul câteva clipe şi-a arătat faţa schimonosită. Doar cât să ne încerce.

          Am părăsit balconul grăbit, luându-mi ultimele măsuri de securitate. Închizănd  geamurile, televizorul, calculatorul şi sorbind o gură de ţuică din „ceaşca de lângă fundul de lemn”. Mai era o ceaşcă pe masă în întunericul ce se lăsase, goală parcă îmi intra în ochi şi sticla aproape plină, alături. Ţuică de la Gicu, celebră, fără etichetă, cu acciză neplătită, indezirabilă în spaţiu european.

          Singur cu Dumnezeu, m-am gândit să-l îndemn şi am întins mâna. Un fulger năpraznic mi-a arătat cum sticla s-a făcut ţăndări când am atins-o. Până am terminat de strâns cioburile s-a oprit furtuna.