Lângă geam

Ai ieşit din învelişul zăpezii

unde ne înstrăinaserăm goi,  
ţi-ai scuturat petalele, nici nu mijiseră zorii
şi petalele au căzut
din ascunzişul subţiorii
ademenind iezii la păscut.

Apoi ai sărit pe fereastră
sprintenă în grădina cu vise
strecurându-ţi în rouă gleznele deschise
şi risipind în jur ca un caier
lumina umezită a umbrei
în cămaşa cea nouă

Erai – în iarba albastră,
călcând lângă drum pe răzoare,
splendoare de abur şi fum – piatra
nestrunită-n desfrâu
de care-mi zdreleam ochii.
Eram – ca o apă de râu.