Lectie de zbor

DUPA LECTIA DE ZBOR PASAREA CETII INTRA CATEVA ZILE IN VACANTA

EXERCITIU DE ZBOR

          Pilotul s-a vrut întotdeauna pasǎre. Plonjeazǎ în înǎlţimi și simte strângând maneta cum îi cresc aripile. Le încearcǎ puterea în tonouri și lupinguri periculoase și ascultǎ cu încântare inima care bate în ritmul sincopat al motorului. În avionul lui de hârtie, se bucurǎ ca un copil desenând în cerul albastru flori de gheaţǎ. O singurǎ clipǎ de neatenţie poate strica acurateţea arabescului, dar pilotul e un copil mare. Viaţa l-a antrenat pentru situaţii extreme și o întinde doar puţin peste limitele mǎsurate. Numǎrǎtoare nu se sfârșește cât timp pǎmântul își rotește punctul lui fix pǎstrând distanţa.

          În rotocoale largi pilotul marcheazǎ cu linia lui întreruptǎ semnul heraldic al victoriei și salutând publicul se îndreaptǎ cǎtre pista de aterizare. Pe autostradǎ șirul oprit de mașini își reia cursul

Din pagina de revista. Arges nr 6

Ultimul tropar

Se dedicǎ lui Aurel Sibiceanu

Nu poţi intra cu vorbele tale

fiinţe slobode, stol de vrǎbii

rǎtǎcite în bisericǎ

Lași ceara mirǎrilor

sǎ se topeascǎ potolit

sub privirea blândǎ

a sfinţilor din icoane

Stai în genunchi

îngreunat de carne

precum corabia

care și-a pierdut nordul

inundatǎ de apele oceanului

și descoperi smerit și senin

adânc în tine crucea

fiordul cuvântului din urmǎ

în numele Tatǎlui, al Fiului

și al Sfântului Duh

AMIN

Intr-o înserare ruginitǎ a deșertului

Proiect „Recenzii" - Lectură publică Aurel Sibiceanu

Proiect „Recenzii" - Lectură publică Aurel Sibiceanu

Notatiile mele . Privelistile scribului

Cireșul de mai târziu

Te-am aşteptat
cum aștepţi sǎ se coacǎ
cireşele de mai târziu iubito!
Şi iată că s-a-ntâmplat minunea,
cireşul alergând pe scări
doldora de cireşe a urcat
la mine
în garsonierǎ.

N-am decât să mă urc în cireş,
să simt în cerul gurii
dulceaţa fructelor...

Ştii cum sunt eu acum?...
Îţi poţi închipuii?
Stau şi mă-ntreb ca prostu
privind în soare,
îndoit de genunchi,
ǎle mai demenţiale cireșe...
Dacă încep din vârf,
sǎ vrei nu-i de-ajuns,
se poate rupe vre-o cracǎ...
Dacǎ încep de pe poale,
cireșele-s mai acrișoare...

                                                                Foto Eugen Calota

Conotaţii la ISIS

 
          Sub semnul dorului de Eminescu ieri am avut de ales între partea întunecatǎ a lumii, adicǎ sǎ particip la protestul poeţilor pe scǎrile Muzeului Literaturii și partea unde se întrezǎrea puţinǎ luminǎ firavǎ cu faţa spre viitor. Am ales Serile Isis, eliminând din start cuvântul literare (Serile Literare Isis), cu siguranţǎ revanșard, ce-ar fi putut declanșa migrenele și spaimele guvernanţilor obligaţi sǎ ia mǎsuri preventive și sǎ dirijeze cǎtre obiectiv un pluton de jandarmi ca sǎ ţinǎ sub observaţie locul predispus  sǎ devinǎ sensibil. Chiar mǎ gândisem sǎ strecor gazdelor propunerea mea, de a scoate din titlul manifestǎrilor, adverbul ocult. Pânǎ la urmǎ, prins de atmosfera plǎcutǎ, familiarǎ, veche, liniștitǎ, am uitat sǎ comit sugestia. De fapt, privind acum la rece (mǎ ajutǎ și natura de ieri pânǎ azi deja a rǎgușit vara), mi-am dat seama cǎ riscul unei intervenţii în forţǎ, strategic era puţin probabil, zgomotul bocancilor jandarmilor pe carosabilul Strǎzii Sfinţilor, ar fi dǎrâmat cu siguranţǎ zidurile caselor dintr-un București de demult. Și de unde bani pentru reconstrucţie, ajutoare sociale etc, în preajma alegerilor prezidenţiale!...

          Un interior adecvat la numǎrul 12, For Frends Bar. Un decor inspirat, cu semne heraldice și sloganuri pe pereţi.

Ceata de invitaţi a umplut spaţiul la ora anunţatǎ, iar Claudia Minela, ca un adevǎrat amfitrion, a împrǎștiat pe mese prǎjituri de casǎ fǎcute de mâna ei, cu multǎ dragoste. Totul s-a desfǎșurat sub semnul prieteniei (rara avis), cu respect pentru poezie și înţelegere a emoţiei celor mai tineri. 

          Gabriel Gherbǎluţǎ a venit însoţit de amicul Eugen Pahonţu, aducând cu ei nu doar o sama de cuvinte – poezie valoroasǎ, ci și o geantǎ burdușitǎ cu o seamǎ de bluesuri împrumutate pe semne de la Radio Vocativ.

          Doina Roman ne-a dǎruit câteva Praguri din romanul abia lansat. Eu am avut bucuria sǎ am alǎturi pe buna mea prietenǎ Claudia Duminicǎ și am citit împreunǎ din „Nordurile” mele care bântuie de o vreme și-și caute coperţi.

          Surpriza a venit din partea Ralucǎi Neagu. Ea ne-a uimit citindu-ne dintr-o culegere de poezie a penitenciarelor, fǎrǎ sǎ ne dezvǎluie numele autorilor, nu avea voie.

Am rǎmas marcat de simplitatea clarǎ și adâncimea profundǎ, penetrantǎ a imaginilor, punând totul pe seama singurǎtǎţii și izolǎrii de lume. Dar Claudia, care tocmai venise din Olanda, mi-a vorbit de un blestem al drogurilor, care dupǎ ce-ţi deschide cǎile unei cǎlǎtorii fǎrǎ limite, te lasǎ din braţe la marginea unui zid. Preţul visului – un coșmar nesfârșit! Mi-am adus aminte un detaliu, printre puţinele pe care ni le-a putut oferi Raluca Neagu, condiţia autorilor. Se aflau în viaţa realǎ, studenţi, doctoranzi, unii dintre ei consumatori de droguri. Nu era și Gigi Becali.  

          Mulţumesc de searǎ Claudia Minela!

Tropar la Eminescu

Praful stelar acoperǎ timpul.

Linişti din adânc limpezesc apele.

Eminescu scoboară cu o candelă,

iluminând

în aproapele.

Unii l-au asemuit cu un voievod.

Alţii l-au nemurit pe boltǎ, luceafăr.

Eu îl ştiu în salina limbii române,

săpând izvod

viu și teafăr

Scara lui nu ajunge în înaltul ceresc

se-adânceşte dedesupt în oglindă.

Flori de mină, sori de ger strălucesc

încuibând

în grindă.

Pare că salina nu are sfârşit.

ne-a venit rândul să săpăm o treaptǎ

încolonaţi, ne sprijinim pe gândul

că Eminescu

așteaptǎ  

Grafica: Abalasei Donosa Constanta

Cine a înfipt laleaua în brânzǎ? sau Purpurǎ și aur

          „Cine a înfipt laleaua în brânzǎ?”... Întrebarea nu e a mea ci a fost culeasǎ de maestrul Radu-Sebastian Stoica din gura porţii lui Iker Cassillas și tot dânsul a dat și rǎspunsul: „Van Persie!”... Am pus ghilimele sǎ nu se supere Radu-Sebastian, el fiind un fan „declarat” împotriva amnistiei generale a ghilimelelor. Nu-ţi dai jos coroana regalǎ, cǎ nu-i de paie, când vrei tu, cum își dǎ ciobanul cǎciula din blanǎ de oaie! Dovadǎ dezastrul de asearǎ din partida Spania – Olanda 5-1. Cǎ aia nici brânzǎ nu mai era, era șvaiţer sadea!

          Vinovat fǎrǎ îndoialǎ este Joan Carlos, cum sǎ abdici tronul și sǎ te dai lovit la fund în zonǎ nepotrivitǎ de timp, când e în joc coroana mult râvnitǎ a balonului rotund în Olimp? Cum sǎ lași Invincibila Armada a lui Filip al II-lea pe mâna lui Felipe al noilea?... sǎ debarce în Brazilia la Copacabana Beach, la brazilience? E ca și cum i-ar fi scǎpat o bucatǎ de brânzǎ în mușuroiul de furnici, unei oltence.

          A abdicat și Beatrix a Olandei pentru fiul sǎu Willem-Alexander, nu zic nu, dar mǎcar cu un an mai devreme și pe deasupra noul monarh, "Prinţul Pils" are soţie argentiniancǎ pe Maxima Zorriguetta. E de-acolo! N-are a se teme!     

          Spaniolii trec printr-o etapǎ dificilǎ. Xabi Alonso, Xavi, Iniesta, David Silva, Diego Costa le plângi de milǎ. În a doua reprizǎ cǎutau dezorientaţi prin teren cuvintele la refren. Se știe cǎ La Marcha Real ("Marșul regal"), imnul naţional spaniol e printre puţinele imnuri fǎrǎ cuvinte. În timpul regelui Alfonso al XIII-lea exista un text:

Glorie, glorie, Coroană a Patriei
Lumină suverană
Care în stindardul tău e aur.
Viață, viață, viitor al Patriei,
Care în ochii tăi e
O inimă deschisă
Purpură și aur, steag nemuritor;
În culorile tale, sunt reunite carne și suflet.
Purpură și aur: să dorești și să izbândești;
Tu ești, steagule, semnul efortului omenesc.

          Fǎrǎ îndoialǎ cǎ asearǎ pe noi românii ne-a nǎpǎdit puţinǎ tristeţea. Doar Piţurcǎ jubila:

          – V-am spus eu cǎ e mai bine sǎ stǎm acasǎ.          Privim ca la teatru de pe terasǎ, dǎm și cu zaru la mare artǎ, fǎrǎ spurcǎciuni, ne alegem în tihnǎ Președinte și oricum, noi am luat patru nu cinci, suntem mai buni... Cǎ amaru ǎla de Van Persie nu iartǎ și nu minte!

Corespondenta din Brazilia

Dupǎ-amiazǎ cu Mat

         

          În curtea lui Mat, Mat e un cǎţelandru rebel, nu mai cǎlcasem de o bunǎ bucatǎ de timp. Nici între oameni mǎsura nu curge la fel, banal, anotimp dupǎ anotimp, nu sunt aceleași unitǎţi, doar la zei în Olimp timpul curge egal!

          Dacǎ ești copil precum Toma și Alexandru, anul (școlar) pare destul de lung, doar vacanţele se rostogolesc ceva mai repede și nu ajung. Dacǎ ești bǎtrân (ca mine) nici așa nu e bine! Simţi ce iute curge vremea. Înveţi sǎ mergi doar pe numere impare, lunile le treci de parc-ar fi sǎptǎmâni și duminicile de sǎrbǎtoare le petreci luni sau joi, când intrǎ pensia pe card. Deh, nu mai sunt tǎnǎr leopard, sǎ ard etapele...

          Mat ne-a primit la gard lǎtrând bucuros. Anul lui câinesc, firesc e ceva mai lung. S-a maturizat deja, are cunoștinţe avansate, dialoguri interioare, meditaţii transcedentale de te dǎ pe spate. Ne miroase la rând pe toţi înprospǎtându-și sinapsele cu informaţii, restabilește relaţii.
          „Puștii ǎștia doi frumoși au rǎmas haioși!” constatǎ el fǎrǎ glas... „Nebunul de Toma anul trecut m-a udat cu furtunul, nu-l mai las!” Mârâie...
          Sfârâie grǎtarele, fumul înţeapǎ teribil papilarele, frenetic se golesc paharele, se ofilesc trandafirii. E o lege a firii, sǎ respectǎm adevǎrul! Teoretic Mat-ul și-a schimbat pǎrul și a devenit un sensibil.
          Încet-încet, câteva sfori și douǎ-trei cuvinte, îl facem ori poet, ori eligibil...

 

 

Afiș

          Claudia Minela m-a invitat sǎ citesc poezie la Serile Isis, duminicǎ la șase. Nimic mai plǎcut poetului decât sǎ intre în bar neștiut, cu poezia de gât, leoaicǎ strǎlucind în mǎtase. 
        – Cognac sau Jamaicǎ?
        – Un Jack Daniel’s Single Barrel cu nuanţe de stejar ars, vanilie și caramel. Puternic și învechit ca tine, din singurul butoi dosit în beci dinainainte de rǎzboi. Deja simt în balans cum îmi treci prin vine! 
        – Iubito ne minţim atât de bine...

Vara începe la Eforie

          De Rusalii am fost la Eforie cu nepoţii. Abia ne-am întors în  București cu toţii. De data asta nu mi-am notat impresii și n-am scris povești. Timpul frumos s-a scurs liniștit iar pe deasura am avut de citit!

          Am încǎ sare pe piele, mǎrturie cǎ n-am ratat valurile, marea mea plǎcere, dar în afarǎ cǎ am mai stins câte-o bere, ochii n-au cuprins suficient malurile, n-au cǎutat dinadins împrejur belele, nu vǎ pot spune ce culoare se poartǎ la șnur și ce sutien la umbrele.
          Iar Nikonul a stat cuminte Cristinei sub pazǎ; n-a frunzǎrit plaja fierbinte, ascunzișul de frazǎ frenetic, rebel; vraja triunghiului isoscel ipotetic...
          N-am bazǎ de data asta, nici în el...