Cine-a pus tufişu-n drum

Am traversat Europa de la sud-est, la nord-vest şi înapoi nu cu mult în urmă, cu o uşoară spaimă în minte că ne vom întâlni cu năpăstuiţii aceea de refugiaţi împinşi de disperare, sau de forţe oculte, la bejenie. Nu te poţi pune nici cu extremismul, nici cu disperarea, aşa că mi se părea posibil la un moment dat să fim opriţi pe autostradă şi invităţi să ne dăm jos din maşină, să înţelegem pe viu intoleranţa suprarealistă a religiilor, mai ales pe filiera lumii islamice
Am avut noroc, i-am zărit doar de departe la Calais, îşi întinseseră corturi ca să se adăpostească de ploaia ce nu mai contenea, până vor lua cu asalt eurotunelul sau vor păcăli vigilenţa jandarmilor, dispărând în burta unui feribot.
Ciudat tabloul văzut prin gardul de sârmă, în culori cenuşii murdare ce se revărsaseră ca un tzunami peste valea verde!
Când ne-am întors după două săptămâni, am evitat să înoptăm la Budapesta, speriaţi de reportajele din gări prezentate de televiziunea olandeză şi ne-am oprit la Viena. A doua zi, nu mai aveam scăpare, trebuia să traversăm Ungaria. Aflasem că refugiaţii blocaseră cu o zi înainte autostrada M1, pe care rulam, temători. Puţine maşini se încumetaseră în aventură. Ȋncordat, priveam lanurile întinse, încercând să desluşesc momentul când grupuri de emigranţi vor ţâşni din porumbi şi vor ocupa carosabilul.
N-a fost să fie, am intrat în ţară prin noul punct vamal pe tronsonul inaugurat de Ponta Nădlag - Arad.
Mai conta că aproape 40 de km pe autostrada romanească A1, după atâtea emoţii, n-am găsit nici o toiletă?
Nicidecum! Eram la noi! Eram acasă!

Notă

Aud că Victor al lor vrea să pună gard la frontieră, al nostru speră să-l vopsească tricolor... Dragilor aflaţi 
Gardu ţine leopardu, dar nu pe refugiaţi.