Atitudini Halepiene

Asearã s-a potrivit meciul de fotbal dintre Romȃnia și Grecia ȋn același timp cu partida de tenis dintre Simona Halep și Sabine Lisicki. Cum ar zice Toma, nepotul meu: „Foarte tare!...” N-a fost numai o diferențã de fus orar ci o diferențã de abordare ca de la cer la pãmȃnt.

Dacã ȋn nocturna Arenei Nationale tata Puiu scosese pe tarabã ultimele roșii din grãdina proprie, mult prea coapte și borșite pe deasupra, numai bune de stors bulionul din ele, dincolo de Atlantic ȋn cãldura toridã a amiezii douã gladiatoare aprinseserã ȋn miezul zilei focul bengal.

De o parte, schimburi de mingi sclipitoare, unghiuri imposibile, trasoare fulgerãtoare, alãturi de greșeli impardonabile generate de tensiunea concentrãrii și un echilibru oțelit la ȋncheieturi, fãrã fisuri, care nu voia sã se rupã!

Iar de partea cealaltã, parcã bãieții noștrii consumaserã la halbã șampania calificãrii ȋnainte de meci și  legaserã mingea cu ațã albã de coada pisicii ca s-o trimitã ȋn poartã la greci. A dracului curciturã de pisicã dacã a vrut ea sã intre! Degeaba urla generalul la ei.

– Dã mã ȋn ea cã n-o bagi ȋn spital!

– Stai nene Puiule, Tatã-Mic, cã-i un biet animal lovit de tramvai! Mai stai un pic, intrã ea negreșit!...

Și oarba, n-a nimerit.

Felicitãri Simona! Și mai sus!