Nu ai ocazia întotdeuna
să cunoşti un autor cu toate ale sale: viaţă, scriitură, vise! Să-i intri în
laboratorul mintal şi să-i pipăi conexiunile derutante; să crezi că l-ai ghicit,
şi să se strecoare lunecându-ţi printre degete – decât, dacă el acceptă de bună voie să te ia de mână şi să
te însoţească în pădure într-un loc magic, să-ţi arate copacul lui din care
vrea să-şi alcătuiască lucrarea, roman sau nuvelă ce-o fi să iasă. Te agăţi de
crengi, scuturi frunzele, intri sub coajă de viu şi-ţi poţi face o idee. Poate
să iasă un sicriu şi-atunci găseşti un ciocan şi baţi în cuie capacul, sau ţi se pot deschide ca aripile unei păsări, două
coperţi de carte. Îţi vâjâie capul dar poţi zbura într-o călătorie, departe.
Am citit noul
manuscris al lui Nicolae Radu, Vagabond sub cerul de beton, mi l-a trimis pe
internet. Evident că nu putea să-mi trimită copacul acasă.
De
fapt nici nu avea cum să fie un copac. Ar semăna mai de grabă cu o tulpină
viguroasă de viţă de vie, înfăşurată pe balustrada scărilor ce urcă desupra
gării, căţărându-se ca un legendar vrej de fasole şi ancorând Piteştiul cu un
otgon în cerul de beton.
Umbra
se scurge leneşă şi fierbinte de pe frunze, se târăşte pe scări în jos ca să băltească
noroios pe platoul pieţei, printre tarabele golite de marfă. Scurgându-se apoi dedesubt
în canalele cu mirosuri pestilenţiale, emanând din ţevăraia intestinelelor de
carton, colorate în roşu şi albastru,
prin care oraşul îşi elibereaza excrementele.
Lâncezeşte
şi viaţă, în paginile manuscrisului dar ea colcăia strâmb, pentru că cerul de beton
de deasupra funcţionează ca o lentilă de plumb, otrăvind aerul şi transformând in
alcool apa imbuteliată in sticle de plastic sus la Petrochimie. Licoarea aceea
verde mai mult sminteşte, decât să stingă setea.
O
lume declasată cu regulile ei, bătută de soartă în mijlocul căreia s-a rătăcit
scriitorul. Erau cu toţii acolo, Jimy cu câinele lui
şchiop Florea, Moşu, fostul şef de gară, Piticu’ cu fetele, Turcitul şi Bǎlanu’
tovarǎşi nedespǎrţiţi la beţii şi la furturi, Pardaian vǎtǎful peste cerşetori
cu nelipsita lui slugǎ Cimitir - cel care caftea datornicii - Paloma lângǎ
paraliticul Dudu, Isaura, Michiduţǎ, odatǎ campion naţional la lupte…
Nicolae
Radu face cu personajele sale un târg. Le va împrumuta limbajul colorat şi
frust, iar în schimb, îi va învăţa să-şi ţină echilibrul, să se caţere pe
tulpina de viţă de vie încolonaţi, până sus aproape de cerul de beton şi acolo să
primească pe rând aripi de îngeri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu