Cuvântul ca
persoană fizică
Cuvântul,
ca persoană fizică
în
limba română,
are
milionimi de chipuri.
Nu
e nici om al străzii,
nu
are nici funcție publică cu program fix,
dar
nici nu poartă
în
loc de buletin de identitate,
oda
în metru antic.
El
nu vine din cărțile sfinte,
fundamentale,
cum s-ar putea crede
și
nici muşcând sânul fraged al mamei
şi
prin potriviri magice
descoperind
sâmburele
şi rostul dramei…
Azi
a început BAC-ul. Văd
grupuri
de băieți și fete grăbind
spre
examenul de limbă română.
O
pereche albastră,
îmi
intră pe geam. Se ţin de mână.
Ea
e mult mai frumoasă
decât
fetele din tinerețea mea
și
el mult mai înalt.
Dar
cuvintele lor țipă, mirosind a asfalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu