Bob Dylan

bob dylan e o stare

a focului vie
(ce platitudine…)
e vinul 
sorbit în pustie
din apă
e tinereţea noastră
cu vederea şchioapă
în atitudine unică  
şi cu siguranţă 
mioapă
privind pe fereastră
neatinsă
de nemurire
şi din păcate
sau din fericire
albastră…

"Telefonul sună, mă enervează,
Preşedintele Kennedy exagerează
Zice: prietene Bob ce crezi că ne trebuie
Ca să ne crească ţara ca lanul de ştevie
Îi zic: prietene John mai esti acolo, alo
Ne trebuie Sophia Loren şi Brigitte Bardot
Şi creşte ţara".

 

Ultima strofă e scrisă de laureatul premiului Nobel pentru literatură 2016.