sâmbătă, 8 august 2020

Prietenul meu olandez



Prietenul meu olandez vizual artistul, Frederik Weerkamp, care mi-a îmbogăţit cu desenele lui parte semnificativă din cărţile mele de poezie: Norduri, Ceară şi miere, Argintarium şi Al cincilea anotimp, mi-a trimis o mostră dintr-o serie cu 144 de fotografii despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit!
Mi-a luat ceva timp până să dezleg povestea celor două statuete de maici moderne, privind îndelung la pocal. Bine că am meditat la Teoria vieţii eterne a lui Rodney Collin şi n-am asimilat potirul, Sfântului Graal!
Şi mai mult mi-a trebuit, să pătrund prin cele două cruci şi să înţeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai învelişul la o parte, era un lichior de nuci pe care să-l închini până la moarte.
„Există un filon religios în poezia lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creaţiei şi, deci, al artei.
………………………………………………………………………
Cine citeşte poezia lui Ion Toma Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur, ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.”
Se pare că a avut dreptate Petre Anghel care scria aserţiunile respective în postfaţa Nordurilor. Când am descoperit pe noptiera măicuţelor, în fotografie, volumul meu de poezie, Argintarium, după prima uimire, am avut dovada că şi măicuţele l-au bănuit de înţelepciune pe profesorul Petre Anghel şi având la îndemână asemenea resurse, ca să se înalţe pe aripi, au citit în loc de rugăciune din poeziile mele.
Şi cum informaţia e venită din trei surse, cel puţin două dintre ele din internaţional, mulţumită bunului Frederik, e clar că am devenit dintr-un poet mic, unul universal…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu