sâmbătă, 22 august 2020

Sisif la Congres


Adevărurile în istorie, ca și în mit, sunt cel puțin trunchiate. Vremea adaugă însușiri noi care depășesc statura inițială,  la fel cum umbra unui om se lungește, sau se adună, după cum cade lumina soarelui.
Să-l luăm de exemplu pe Sisif, tatăl lui Ulise. El a rămas în memoria matricială, cu perseverența sa de a împinge până în vârful muntelui piatra, care, nestatornică, se va rostogoli de fiecare dată la vale, omul trebuind s-o ia de la capăt cu cazna lui, în infern.
Mai știe cineva că Sisif ar fi fost de fapt cel mai viclean dintre muritori? Păcălindu-și propria moarte și încercând să-l păcălească pe Zeus și să devină nemuritor?...
Mă uit la Halep cum în fiecare turneu pornește de jos și urcă pe munte sfidând resursele sale fizice, rostogolind peste fileu un bolovan din ce în ce mai greu, și, aș fi înclinat să o compar cu Sisif.

De fapt aş face o greșeală, cum facem toți!

Adevăratul Sisif seamănă cu Ciolacu, mai bine zis, invers! Adevăratul Ciolacu seamănă cu Sisif! El a primit bolovanul său, un PSD din clăbuci de săpun, viclenii și minciuni, și-l umflă la pompă în vremi de pandemie, în fiecare zi, sperând că-i va fi uşor să-l urce pe munte!
Am văzut undeva la Haga, cu ani în urmă, dar mi-a rămas în memorie, prin geamul unei Galerii de artă, arta adusă la zi în stare pură. S-au schimbat planurile. Perspectiva are altă lumină. Azi arta e pe jos, nu pe sus ca-n Capela Sixtină.
Mitul modern al unui nou Sisif, pedepsit de zei să urce pe Colina Infernului, a spart în mintea întraripată a artistului plastic, ce-o fi fost el! A spart cum ziceam, într-o mulţime de coji de ouă(dimensiunea operei sale depăşind limitele unui concept anume!). Libertatea debordantă a novatorului neputând fi îngrădită, mai degrabă viziunea sa făcând parte dintr-un sistem integrator îngăduit doar filozofilor.
          În perplexitatea mea măruntă, am scrutat, privind îndelung prin geam, să mă dumiresc asupra măreţiei sensurilor. Din păcate, un soare pieziş interfera acuitatea demersului meu. Totuşi, matricea vieţii, reprezentată de cojile de ouă împrăştiate într-un echilibru al scenariului în cadru, din care plasma osmotică se deversase, amestecând gălbenuşurile, colcăia de embrioni gata să se războiască între ei şi cu timpul, fiecare în piatra lui sisifică şi pe propria lui colină, într-o coloană în mişcare.
          În faţa coloanei, ca un cap de pod, un om singur lipsit de cap, călărit de un alt om singur(dedublarea!) şi el fără de cap, cu un rucsac în spinare plin cu ouă. Surprinzător, lipseşte violenţa din acest tablou. Nicăieri nu curge sângele, ceea ce înseamnă că aşa a vrut artistul, să împace personajul dual, cu destinul. Doamne cât semăna personajul cu bunul Ciolacu!
Succes la Congres domnule Preşedinte!...
Plai bălai - pamflete

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu