Nerăbdare este cuvântul de ordine la orice
naştere! Şi nu cele nouă luni în care bulgărele de viaţă prinde contur, ci clipele
din urmă, înainte de ţipătul vital la întâlnirea cu aerul şi lumina. La prima
naştere a soţiei, din poarta maternităţii, aşteptând, am auzit vuietul acela
venit dinspre stadion, ca o chemare magică. Era un meci important, marcase
Dobrin, paşii m-au purtat fără cap pe coasta dealului şi m-am trezit în
mijlocul mulţimii ce consuma la pauză odată cu seminţele, fericirea de moment a
posibilei victorii. Şi odată mi s-a luat ceaţa de pe ochi când arbitrul la
centrul terenului voia să fluiere începutul reprizei a doua.
N-am mai auzit fluierul ci un ţipăt ce venea
din vale dinspre maternitate şi se înfigea tot mai ascuţit în mintea mea. M-am
ridicat ca un nebun şi am luat-o la fugă, printre rândurile de spectatori ce
abia se aşezaseră ca să privească spectacolul. Nu ştiu cum mi-am amintit de
trandafiri! Când am ajuns în poarta maternităţii o asistentă, mă ştia, tocmai ce
mă căuta din priviri şi nu mă putea zării de buchetul de trandafiri…
La fel şi la naşterea unei cărţi. Suntem cuprinşi
de nerăbdare. Am vrea să ştim dinainte cât de lungă e vara fierbinte, ce se va alege
de ea. Va fi înscrisă pe hărţi, sau va aştepta seara la drumul mare, autostopul?…
Unii prieteni spun că va fi sărbătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu