Uluit
şi neputincios, ca un umil bec aprins, pâlpâind în faţa valului negru al unui
tsunamii care se apropie, ascult vorbele mincinoase ale premierului deversate
din televizor. Insul mă zăpăceşte zilnic zâmbitor, susţinând că minciunile lui dintr-o
mie de motive nu sunt nocive, sunt simple floricele de porumb, în cel mai rău
caz, adevăruri speculative, replici inofensive date minciunilor năucitoare ale preşedintelui.
Bâzâie
filamentul în becul de pe stâlp şi sticla e gata să se facă ţăndări.
Limba
premierului zburdă descriind mari volute pe un fel de hârtie adezivă de prins muşte.
Întreaga reţea integrată a aparaturii de înregistrare a dezastrelor, e
paralizată, pentru că din direcţia opusă ameninţă coşmarul somnambul al autoproclamatului
prezumtiv viitor preşedinte, retras momentan într-un mic recul în Elveţia, să-şi
mai scuture napalmul de pe cuvinte, de dragul păcii în USL.
Navighez
între două dezastre pe o plută de piatră cu un bec filând, inconjurat de
cianurile Roşiei şi parcă mi se pare că văd în zare licurici zburând între Piaţa
Universităţii şi Palatul Victoria.
Trag
nădejde să nu fie o amăgire prea mare!
