Se afișează postările cu eticheta inel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inel. Afișați toate postările

vineri, 25 iunie 2010

In metru clasic

      tot mai rar aerul
agăţat de inele
în cochilii cu var
suspendat pe schele

      şi verdele în clorofilă
dansând eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

      apoi cumpăniră
toate apele
şi mai pietre se dovediră
aproapele

      golit de ziuă
cerul în noapte
pisează- n piuă
stelele coapte

      gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
tot mai târziu

      în mireasă dospeşte
un viitor criminal
pâlpâie ca sămânţa
dintr-un portal

      îmi ies din mire
Dumnezeu nesfârşit
îmi dă de ştire
că n-am murit

luni, 24 mai 2010

Licitaţie de moruni

            Astăzi mi-am propus să vorbesc despre link. Mă despart oarecum de anume explicaţii lingvistice, ce traduc termenul cumva lângă drum, cu o doză de patetism în parfum, ca fiind; un lanţ, un laţ, o verigă, o za… (Dacă sunt două, şi mă intrigă căci două sunt aduc a cătuşe, şi nu mă duc nici cu gândul la DNA, pentru nici o mătuşe.)
           Alţi exegeţi la rândul lor asimilează linkul mult mai poetic unui zuluf, cârlionţ, buton de manşetă… Frumos! Cui nu-i place o blondă discretă.
           Dar scoabă ?…e uşor desuiet. Era undeva un cloş ca o acoladă, cum că linkul i-o scoabă. (asta de la etcetera e précis o şaradă cu-o babă şi-un moş…)
           Eu nu sunt un specialist, dovadă locul de parcare la răscruce de vânturi pe mare, a blogului meu în Ze List.
           Aşadar contribuţia mea, definind, e că linkul e un cârlig în care se-agaţă şi muşcă, din acelaşi covrig şi-un morun şi-o plevuşcă…
           Revenind cred şi uitându-mă-n trafic observ că la mine pe blog linkează doar moruni, rari da buni, de catalog.

Foto: www.indd.tim.ro/rosturgeonsn/index