Se afișează postările cu eticheta buton de manşetă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta buton de manşetă. Afișați toate postările

marți, 6 septembrie 2011

''Les Bleus'' – pui de Crevedia.


Azi, 6 august, Generalul Piţurcă şi-a pus în gând să bată „cocoşul”.
S-a mai văzut în tradiţia locului, aici la noi, o babă să-şi bată găina ca să-i facă ouă de aur. Problema e, ce tactică să aplici? Cum îl încolţeşti pe pintenat ca să-i jumuli penele alea frumos colorate? Să-l laşi pe gazon în pielea goală, în mijlocul stadionului, ăl nou, în ovaţiile celor 50000 de spectatori, aţâţaţi de mirosul simţit în nări. Staţi liniştiţi că nu e miros de sânge, n-avem noi treabă cu Dracula. Suntem un popor imaginativ. Deja cocoşul, l-am ridicat în rang, e un curcan la tavă rumenit, ca să-i băgăm în seamă şi pe venetici, vai mama lor de americani.
Toată noaptea de dinaintea partidei, a gândit Piţurcă. A gândit şi a dat cu zarul. Ca un făcut, din orice poziţie arunca, şi cu stânga, şi cu dreapta, după ce se rostogolea blestematul ăla de zar, arăta numai 2-1.
Bine că nu ne-a luat Dumnezeu toate minţile, să rămânem la mâna lui Piţi! Bine că avem guvern şi are cine să gândească pentru noi! Abia acum se recunoaşte clarviziunea Elenei Udrea, când cu brandul de ţară.
(O umbră de incertitudine se lasă grea peste firul poveştii, cititorul neînţelegând unde bate mingea autorelui.)
Păi, nu e inaugurarea stadionului? nu organizează alde Oprescu, o sindrofie?...
?!...
Nu trebuie ca echipa adversă să facă onoare ceremoniei, să participe la eveniment?
?!...
Oprescu, burlac fiind, aduce frumuseţile patriei, blondele şi Nuţi, vine cu frunzele.
Parcă începe să se lumineze nocturna.
Fetele, n-au decât să-şi poarte cu eleganţă brandul naţional, că sigur Ribery, Benzema, Govou, băieţi sensibili, se dedulcesc la vegetale.
Doamne-ajută! Dacă diseară în teren “Les Bleus”, “cocoşii”, vor aduce mai mult a “pui de Crevedia”, îmi pun şi eu la butonieră frunza şi promit să votez tot cu Nuţi la viitoarele alegeri.

luni, 24 mai 2010

Licitaţie de moruni

            Astăzi mi-am propus să vorbesc despre link. Mă despart oarecum de anume explicaţii lingvistice, ce traduc termenul cumva lângă drum, cu o doză de patetism în parfum, ca fiind; un lanţ, un laţ, o verigă, o za… (Dacă sunt două, şi mă intrigă căci două sunt aduc a cătuşe, şi nu mă duc nici cu gândul la DNA, pentru nici o mătuşe.)
           Alţi exegeţi la rândul lor asimilează linkul mult mai poetic unui zuluf, cârlionţ, buton de manşetă… Frumos! Cui nu-i place o blondă discretă.
           Dar scoabă ?…e uşor desuiet. Era undeva un cloş ca o acoladă, cum că linkul i-o scoabă. (asta de la etcetera e précis o şaradă cu-o babă şi-un moş…)
           Eu nu sunt un specialist, dovadă locul de parcare la răscruce de vânturi pe mare, a blogului meu în Ze List.
           Aşadar contribuţia mea, definind, e că linkul e un cârlig în care se-agaţă şi muşcă, din acelaşi covrig şi-un morun şi-o plevuşcă…
           Revenind cred şi uitându-mă-n trafic observ că la mine pe blog linkează doar moruni, rari da buni, de catalog.

Foto: www.indd.tim.ro/rosturgeonsn/index