La un pas de trofeu

Ar trebui să încep să scriu acum, la 1-1, cronica meciului, pentru că simt ce va să se întâmple. Şansa nu a ţinut în setul doi cu Simona, liniile terenului şi fileul, chiar şi rama rachetei lui Bencic, parcă ar fi fost fabricate în Elveţia!

Ce nu s-a văzut la televizor, în pauza dinainte de setul decisiv, un băiat de mingii trimis de bătrânul Ţiriac(La mulţi ani bătrâne!) profitând de neatenţia Melindei, i-a subtilizat racheta, înlocuind-o cu una fabricată la Reghin. Abia când scorul ajunsese la 3-0, sau 4-0, nu-mi dau seama acum bine, a observat că nu mai avea racheta ei în mână şi l-a chemat pe tat’su, să-l certe, printre lacrimi, pentru lipsa lui de vigilenţă. Ce a urmat? Un 6-0 sec (Grasă de Cotnar(!)…). Să se bucure şi Ţiri că-i ajung banii acasă măcar, dacă tot e obligat să-i dea şi n-are încotro.

În seara asta e risc major la Madrid ca românii(bravo lor de spectatori!), să termine toată şampania din Spania. Lăsând gluma la o parte, să ne bucurăm că avem o jucătoare atât de mare, indiferent care va fi rezultatul de mâine! Felicitări Simona! Mai e un pas.

Sportul alb între Melbourne şi Bucureşti

Cel mai mare Turneu de Grand Slam, trofeul iernii, care se decernează în fiecare an celor mai buni a început în forţă concomitent la Bucureşti şi la antipozi.

Schimburile spectaculoase de mingii se expediază  cu acurateţe în ecranul televizoarelor, de o parte si de alta a fileului. O adevărată încăierare cu bulgări de zăpadă - spre încântarea publicului spectator şi milioanelor de telespectatori - teleportaţi din rachete şi din lopeţile celor care deszăpezesc, căci transmisia se face în direct pe toate posturile de televiziune inclusiv Eurosport.

Iar câştigurile uriaşe sunt planificate până la ultima centimă să ajungă în buzunarele celor mai buni sportivi ai licitaţiilor şi jucătorilor de la casele de pariuri, precum şi în vistieria de la guvern a statului, care gestionează cu competenţă maximă impozitele.

Pregătirea s-a făcut în turneele mici cu licitaţi trucate sau mai puţin trucate, care au avut darul să stabilească până la urma ierarhiile şi implicit capii de serii ce au asigurat un parcurs mai uşor şi îşi joacă şansele pe terenurile centrale îngrijite de CNADR.

Acum se va vede dacă tenismenii şi tenismenele noastre au cărat la antrenamente, pe plajele de la Miami sau Coasta de azur, suficienţi rucsaci de nisip in spate (material antiderapant) şi au inhalat suficientă sare în plămâni în salinele de la Turda şi Praid ca să nu rişte sufocarea pe terenul de joc.

La Bucureşti arenele centrale, marile bulevarde, curăţite la negru de zăpadă au ieşit din viscol peste aşteptări de curate, asigurând un trafic corect căci şenilatele şi frezele pentru deszăpezit au lucrat toată noaptea, împingând zăpada pe străzile lăturalnice, ca să nu mai poată ieşii de-acolo nici un vehicul particular ce ar putea împiedica bunul mers al coloanelor oficiale şi al carelor de filmare ce asigură transmisiile.

Oamenii muncii, ăia puţini care mai vor să meargă la muncă în loc să rămână la televizor, treaba lor gusturile nu se discută în democraţie, pot circula în comun cu metroul şi să lege noi prietenii, că de-aia nu, avem metrou.

Azi la Bucureşti Victoria Nuland însăşi se deplasează să vadă o partidă de tenis la Cotroceni împreună cu preşedintele Iohannis. Din păcate consilierii preşedintelui în frunte cu Dan Mihalache au făcut greşit socoteala când au stabilit programul, neţinând seama de fusul orar şi nu vor putea oferi Victoriei, în direct victoria Simonei Halep, dar au înregistrat în schimb primul succes românesc la Melbourne al Monicăi Niculescu şi o vor privi pe aceasta în reluare.

Succes sportivelor noastre la Melbourne căci la Bucureşti nu mă îndoiesc că până la urmă "ai noştri" îşi vor împărţi corect anii(încăpăţânat laptop nu mai vrea să tasteze litera b de la banii...) şi succesurile în Beciul Domnesc sub dreapta supraveghere a arbitrilor de la DNA!

Să auzim de bine!

La supãrare

Am ȋnchis televizorul la 4-1 pentru Radwanska.

Simona Halep ȋnapoi ȋn pluton!...Din pãcate!

Parcã i s-a luat orizontul și s-a trezit trȃntitã pe spate pe fundul unui canion, sprijinitã de un bolovan ce-i fugea de sub picioare, așteptȃnd – fãrã sã-și iroseascã forțele – noaptea minții.

Dupã ce vom traversa Marea dezamãgire, cȃntãrind ce-a avut și c-ea pierdut( o tanagrã ȋntr-o gaurã neagrã) vom constata cã i-a scãzut puțin din strãlucire, dar a rãmas tot o stea.

O stea piticã ceva mai mare decȃt soarele. Așa au vrut planul ursitoarele.

Ce-o mai fi la anul? Vom vedea!