Albastrii - Intalnire cu securitatea - Capitolul VI - Serch

Nota: Sfatuit "sa fiu precaut"sa nu mai apar pe blog cu fragmente din dosarul "Albastrii' pana la aparitia cartii,  m-am hotarat sa revin asupra deciziei. Cafeneaua Literara a publicat doua fragmente intr-o versiune pe care o avea mai de mult...

Piteşti, 14 septembrie 2009


Bună Claude,mă bucur că ţi-am gasit pe net nişte urme, olandeze bag seamă. Asta pentru că ţi-ai păstrat şi numele tău desculţ de duminică - Claudia Duminică Keuterman. (N-am înţeles de ce la un moment dat semnai, ţi-aduci aminte cu pseudonim, Constantin Doru Fâlfani) După mulţi ani ai reapărut în primplanul memoriei mele înburuienate. Băsescu-i de vină, şi CNSAS-ul. Am recuperat dosarul nostru de securitate. El există si e "genial". Se numeste Dosarul "Albaştrii"...Am un blog pe care vei gasii câte ceva despre asta. Adresa este: http://pasareacetii.blogspot.com/

*
Zwolle, 14 septembrie 2009
Bună Ioane, Noi ne-am aciuat în Zwolle, olandezi între bariere. Casa în care locuim este într-adevar între bariere, într-o porţiune interzisă traficului, fiindcă suntem vecini cu o fundaţie pentru handicapaţii mintali. În general linişte, Liniste cu L mare! Doar din când în când, într-un balcon mic apare un tânăr care cântă la un microfon un cântec pe care doar el îl inţelege, dar, dacă sunt în grădină, îmi permit să-l aplaud, cu toate că mereu mă ignoră… dar nu mă ignoră supraveghetorul care se chiombeşte la mine fumând…
M-am transformat într-o “piftoritză” de… duminică. Zwollens-Nolens. La început pentru că am avut nevoie de bani, câştigaţi fără cuvinte… adică fără a şti limba olandeză. Apoi nu mi-au mai plăcut banii, marcaţi prin compromisul de a “pifta” la cerere şi mi s-a urcat la cap că pot “pifta” serios… mă rog, mă rog, n-am “piftat”nimic de cateva luni… nu m-a lăsat vara cu căldurile ei, dar am stat la umbră şi m-am delectat citind, încercând să înteleg “literatura” din jurul meu…”

*
Piteşti, 16 septembrie 2009
Draga Claude, Nu ştiu cum e în olandeză, dar eu trebuie să-ţi spun că am păstrat sentimentele acelor zile când căutam cu emoţie, pe strada 9 Mai, casa cu două chepenguri la poartă, şi scrutam peste gard să nu apară domnul Duminică. Acum, între două bariere stă, domnul Martin Keuterman…
Şi totuşi îmi fac puţin curaj, pentru că am citit că ai aproape un spital de nebuni. De ce nu aş ocupa, acolo şi eu o fereastră? Nu trag nădejde la oarece aplauze, pentru că le-ai cheltuit înţeleg, mult mai bine la tine-n grădină. (Auzi, grădină… toată viaţa mi-am dorit un măr, un prun şi-un nuc, dar n-a fost să fie!)
De “piftură” cum îi spui tu, nu mă mir, te-a atras întotdeauna, prospeţimea culorilor, adâncimea şi conturul neclar al liniilor unui Lucian Cioată, spre exemplu, în perioada noastră albastră, (el era atunci, deja în gri), şi pe care mărturisesc mă străduiam să le descifrez.
M-am gândit, îţi spun direct ce-ar fi să scoatem amândoi o carte din acest dosar albastru…

*
“Am întâlnit în discuţiile lor cuvântul - albastru – care nu ştiu ce înseamnă. Nu i-am întrebat niciodată să nu-i fac cumva să creadă că nu înţeleg. M-aş fi simţit probabil jenat dacă ei mi-ar fi răspuns că sunt incult”(…) ! - Extras din declaraţia lui Gicu Cîrstea la securitate. (genial, recunoşti!...)

*
“Menţionez că în vara acestui an (1971, o tempora) Ionescu Ion(Ion Toma Ionescu) prezenta unele ciudăţenii prin faptul că, (respect acurateţea scriiturii) căuta în jurul Uzinei sârmă ghimpată, pe care cu ajutorul unei prietene, decoratoare (te recunoşti?) s-o folosească la unele aranjamente în cameră, pe care vroia s-o facă în tempera de culoare albastră, cu catifea albastră, cu scopul de a-i da denumirea de camera albastră”- tot extras, dintr-un raport al informatorului Păvălache Victor, cine o fi.

*
Dragă Claudia. Hai să vorbim. E tare grea meseria de scriitor şi recunosc nu prea mă prinde. Cum văd eu?
Intreg demersul cărţii, îl văd ca pe o înşiruire de secvenţe alcătuite din scene trăite atunci; unele povestite retrospectiv, altele descoperite în paginile dosarului, iar altele cât se poate de vii, în care să ne transpunem la acea varstă ca si cum ni s-ar întâmpla…
Scriind la doua mâini nu mai e nevoie de unitate stilistică, bla, bla. Iţi trimit câteva pagini ca să-ţi faci o ideie. Mie deocamdată nu-mi ies scenele trăite cu percepţia vârstei aceleia. Aici te invit pe tine, posesoare a unei tehnici mult mai experimentate decât a mea. Nu e nevoie să cauţi momente deosebite. Axează-te pe un personaj (important e să fie “albastru”) şi fă-i un studiu ca la piftură, aşa cum îl percepeai atunci, sau cu privirea de-acum…cum îţi convine.
Cum legăm secvenţele ? Asta e mult mai simplu. Cinematografic. Numai să avem ce lega…
Nu trebuie să iasă un roman, nici un demers journalistic, nici o carte document. Ce am trait e important pentru noi, nu-i de mare interes public, e nespectaculos să ne axăm pe documentaţia strictă (sunt 191 de pagini în Dosar), cred că nu ar da bine. Ar trebui să fie câte ceva din toate. Doamne ajută !
*
Apropos, ai vre-o bănuială cine e această Pletosu Viorica, informatoarea de bază din dosar, către care eu nu găsesc nici o străluminare? Se înţelege din dosar că te cunoaşte bine, şi e de ştiut dacă nu cumva a ajuns ulterior să scrie romane proaste, pentru poliţiştii cărora le fabula de atunci scenarii.
Azi am fost la revista “Cafeneaua Literara” a lui Virgil Diaconu să iau ultimul număr în care publică şi fratele meu o proză (E o fractură de timp, recunosc. Ar trebui sa-l şti, el ţi-a adus manuscrisul meu pentru Tomozei – un gând bun lui Tom, acolo unde o fi fiind! V.L. fratele e istoric, profesor universitar , şef de catedră la Universitatea Bucureşti, cu doctorat în Franţa şi multe cărţi în domeniu, dar are şi mână de prozator şi încerc să-l convertesc…mă laud)
Ce voiam sa-ţi zic e că Virgil Diaconu vrea ceva de la tine, proză, poezie, un portret, orice să-şi albăstrească puţin revista. Caută pe Google “Centrul Cultural Pitesti” şi ai acolo ambele reviste argeşene. În ultimul numar din “Arges” am si eu câteva poezele.
Mă întrerup, s-a sfârşit coniacul, mi-e şi puţin foame…A murit Nicu Constantin actorul, au anunţat acum la radio!…Când mai auzim şi de bine ?...

Lovitura de stat cu publicul a "Naşului...

Istoria nu se scrie o datã cu faptele. E o perioadã de graţie în care istoricii clatinã profesional paharele de whisky şi contemplând cum pluteşte gheaţa, aşeazã datele ştiute şi neştiute, molcom într-o ordine fireascã. Existã însã clipe când regulile nu mai funcţioneazã, tunelul timpului ca un pahar de cristal se sparge cumva tensionat şi atipic, istoria se întâmplã direct, iar ochii noştri de gheaţã se fac ţãndãri izbiţi în ecranul televizorului. Rãmân pe jos, ca o mâzgã , cioburi împrãştiate şi picãturi de whisky.
E ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 89. Numai cã atunci în spatele zidurilor, sub acoperisul gol al trasoarelor diversioniste, direct pe cioburi s-au petrecut violuri.
Greu de ales acum dupã douãzeci de ani sângele de whisky.
Dar sã-i lasãm pe istorici, e treaba lor cum lipesc cioburile.
Pãstrând proporţiile azi-noapte la Naşu, pe B1 s-a scris istorie. Cu migalã Alex Stoienescu şi Cartianu s-au târnosit vitejeşte cu Petricã şi Gelu Voican, fiecare cu proiectul lui de pahar.
Si ca-ntr-un basm, din cer a coborãt un înger.
Greu de imaginat Cornel Dinu fostul fundaş(dar şi fost ministru), pe post de înger.
/…/”In septembrie 89 eram în Italia, l-am întâlnit pe Generalul Stãnculescu. Am cunoştinţã cã punea la punct cu diverşi diplomati, americani, francezi, englezi si rusi îndepãrtarea lui Ceauşescu. Lucra Malta”
/…/ “De unde ştiţi ce-au vorbit?”
/…/ “Eram îmbrãcat în sacou…”
”/…/El a dat “lovitura de stat cu public”. Restul îl ştiţi. Un bun roman. E la puşcãrie, dupã obiceiul pãmântului.”
/…/ “Dimineata lui 22 Decembrie în CPEX Ceauşescu îl facea trãdãtor pe Milea, pentru cã nu a scos tancurile pe strãzi sã tragã în mulţime. Un bun roman! Nu s-a împuşcat, l-a împuşcat Parcãlãbescu…”
/…/ “Iulian Vlad a ieşit din CPEX, a chemat trei comandanti ce asigurau paza intrãrilor în CC şi i-a retras pentru destructurare în unitãţi. Pe acolo au intrat revoluţionarii. A fãcut puşcãrie. Un bun roman.”
/…/”Intre ora 7 si 8, pe 22 decembrie s-au oprit toate radarele si trupe ruseşti speciale au fost plasate în munţi. Intr-o ora si cincizeci de minute puteau ajunge în centrul Bucureştiului. Se ştia asta.”
/…/In noaptea de 22 spre 23, de la ora 21 pânã la 7 dimineaţa am fost la CC împreunã cu Nina Iliescu, extraordinarã femeie. Eu am adus-o acolo. Eram de faţã la ora 2 când s-a vorbit cu Moscova.”
/…/ “Cine a vorbit ?”
/…/ “Domnul Iliescu şi Petre Roman… într-o limbã rusã perfectã. Roman era foarte agitat, vroia sã cheme bãieţii. Iliescu mai moderat, iar doamna Nina spunea tot timpul:
/…/”Ionele sã nu vinã ruşii”
/…/ “Cine mai era, Brucan? …el n-a vorbit ?”
/…/ “Pe la 4, a vorbit la NewYork”
/…/ “Mai fac o precizare importantã, eu eram în sacou…ei în pulovãr.”
/…/”Brucan ?...”
/…/”Avea pulovãrul sub sacou. Iliescu, am mai spus-o şi-o repet, mare om politic, singurul.”
/…/”Dar Dinescu ?
/…/ “Tot în pulovãr…bãiat bun pãcat cã-l agãţaserã ruşii… nevastã'sa, soacrã'sa…”
/…/ “Sergiu Nicolaescu?”
/…/” E mai complicat cu Sergiu, dar avea şi pulovãr şi sacou. Stiţi cã a filmat în direct Revoluţia Cubanezã (ştia revoluţia), a fost acolo şi când s-a dãrâmt Zidului Berlinului…”
Toate întrebãrile scurte au fost mitraliate bineînţeles de Naşu.
/…/”Mai aveţi rãbdare ?...Faimoasa proclamaţie program pe care şi-a însuşit-o Mazilu, nu ştiţi, a fost scrisã de Traian Stefanescu, Primul secretar de la Dolj dintr-o garnizoanã unde fusese închis. Mazilu a primit-o prin Montanu care o ceruse fostului profesor.
Bun intelectual  Traian Stefanescu, n-a fost închis. Mare ca el şi Stefan Andrei şi alţii, dar ei au fost la rãcoare.”
Aici intervine Gelu Voican, amuţit preţ de câteva ore dupã plecarea lui Roman la nevastã.
/…/”Eu l-am ajutat pe Traian Stefãnescu sã nu fie închis.”
Intrã pe fir şi Adrian Paunescu la douã noaptea, sã-i facã ode lui Gelu neam cultivat de nobil, confirmãnd cã el l-a rugat pe Gelu sã intervinã.”
/.../ Turişti ruşi, spioni ruşi, generali GRU, trãdãri rãzbunãri şi multe cele. Lovitura de stat cu public se confirmase.

/…/ "Incã nu, concluzionã Alex Stoienescu, ne-ar mai trebui o sursã. Noapte bunã ,adicã ... bunã dimineaţa."

Ne-om cauta - poezie de Ion Pribeagul

Nota: La 27 octombrie 1887 se nastea Isac Lazarevici
pe numele lui de poet Ion Pribeagul. Poezia de fata inau-
gureaza o noua sectiune; "Farmecul vieitii"

De la Nãsãud din vale
Şi ţinându-se de mânã,

Au venit Ion şi Leana

Cãpãţânã.

El cu coşul plin de ouã,
Iarã Leana lui cea dragã

Avea, lânã de ţigaie

În desagã.

Cum ajunserã în piaţã,

El s-a dus la poarta nouã

Unde stau ãia cu pãsãri

Şi cu ouã.

Iarã Leana lui frumoasã

S-a oprit lângã fântânã,

Unde stau femei cu scoarţe

şi cu lânã.

- Stai Ioane, stai o ţârã!...

Zise draga lui mireasã,

Cum ne întâlnim sã merem

Cãtre casã ?

-No, cã ghine, spuse dânsul.

Când va bate ceasul douã,

Eu te voi cãta la lânã,

Tu, la ouã !

Poveste de 8 martie

alexandrone.wordpress.com/foto                                    Poveste de 8 Martie

1. A privit împrejur _ cerul cu focul luminãtorilor, apele şi pãmântul cu verdeaţã _iscusitul Meşter. Lucrul era bun.
2. Si-a-mpreunat mâinile, şi-n rugãciunea lucrãrii sale a fãcut omul din carnea pãmântului, dându-i duh. Scrie scriptura.
3. Si-a mai trecut o zi şi încã o noapte. Cum sã laşi pradã singur, omul? Sã pazeasca via.
4. Cu grija mare a scos o coastã din somnul lui, şi a strãpuns cu ea bulgãrele albastru, storcând deasupra boabe de rodie
5. Apoi şi-a-nmuiat degetele în cupele florilor cu roua dimineţii. Sã-i fie gãndul curat
6. Ii plãcea cum se modelau în cãuşul palmelor rotunjimile coapselor, şi ascunzişurile femeii prefigurând ispita.
7. Astfel a fost searã, cerul, apele si pãmântul s-au potolit împreunã în sãrbãtoarea trupului desãvârşit al femeii .
8. In dimineata celei de-a saptea zi i-a poruncit omului toate zilele vietii lui sã-si zideascã femeia în iubire. Mulţumit de toatã lucrarea a purces în odihnã.
9. Omul supus greşelii, o zi din an, de 8 martie îşi aminteşte povestea.

Babele si Congresul liberal

Oglindã, oglinjoarã cine-i cea mai frumoasã din ţara?... Işi fâlfâie Crinul întrebãtor genele tremurate mãrunt cãtre sala cuprinsã de admiraţie a Congresului liberal.
Privirea lui seninã de un albastru tâmp înfloreşte mulţumitã de sine, cãţãrându-se peste mulţimile prosternate şi deasupra liberalismului închistat în doctrinã.
Se fãcuserã listele.
Patriciu semnase fãrã sã consulte numele înşirate cu creionul de mâna lui Crin, semn de încredere din partea Marelui arhitect.( pe o foaie, din agenda oferitã cadou de Gioanã în noaptea de pominã …).
Singur Ludovicul, ca un ţap logodit ţopãie cu chitara în braţe un refren nesfârşit…”ţi-am dat inima mea, ţi-am dat inima mea…”
Afarã ninge. O babã rea.
Urcat la tribunã Cataramã anunţã vestea rea, cã partidul are mari datorii şi vestea bunã, cã la Cotroceni sa-ntors preşedintele.
Oglindã, oglinjoarã cine-i cea mai frumoasã din ţarã ?


Wallpapers Fantasy Oglinda Oglinjoara Desktop.jpg