Piteşti, 14 septembrie 2009
Bună Claude,mă bucur că ţi-am gasit pe net nişte urme, olandeze bag seamă. Asta pentru că ţi-ai păstrat şi numele tău desculţ de duminică - Claudia Duminică Keuterman. (N-am înţeles de ce la un moment dat semnai, ţi-aduci aminte cu pseudonim, Constantin Doru Fâlfani) După mulţi ani ai reapărut în primplanul memoriei mele înburuienate. Băsescu-i de vină, şi CNSAS-ul. Am recuperat dosarul nostru de securitate. El există si e "genial". Se numeste Dosarul "Albaştrii"...Am un blog pe care vei gasii câte ceva despre asta. Adresa este: http://pasareacetii.blogspot.com/
*
Zwolle, 14 septembrie 2009
Bună Ioane, Noi ne-am aciuat în Zwolle, olandezi între bariere. Casa în care locuim este într-adevar între bariere, într-o porţiune interzisă traficului, fiindcă suntem vecini cu o fundaţie pentru handicapaţii mintali. În general linişte, Liniste cu L mare! Doar din când în când, într-un balcon mic apare un tânăr care cântă la un microfon un cântec pe care doar el îl inţelege, dar, dacă sunt în grădină, îmi permit să-l aplaud, cu toate că mereu mă ignoră… dar nu mă ignoră supraveghetorul care se chiombeşte la mine fumând…
M-am transformat într-o “piftoritză” de… duminică. Zwollens-Nolens. La început pentru că am avut nevoie de bani, câştigaţi fără cuvinte… adică fără a şti limba olandeză. Apoi nu mi-au mai plăcut banii, marcaţi prin compromisul de a “pifta” la cerere şi mi s-a urcat la cap că pot “pifta” serios… mă rog, mă rog, n-am “piftat”nimic de cateva luni… nu m-a lăsat vara cu căldurile ei, dar am stat la umbră şi m-am delectat citind, încercând să înteleg “literatura” din jurul meu…”
*
Piteşti, 16 septembrie 2009
Draga Claude, Nu ştiu cum e în olandeză, dar eu trebuie să-ţi spun că am păstrat sentimentele acelor zile când căutam cu emoţie, pe strada 9 Mai, casa cu două chepenguri la poartă, şi scrutam peste gard să nu apară domnul Duminică. Acum, între două bariere stă, domnul Martin Keuterman…
Şi totuşi îmi fac puţin curaj, pentru că am citit că ai aproape un spital de nebuni. De ce nu aş ocupa, acolo şi eu o fereastră? Nu trag nădejde la oarece aplauze, pentru că le-ai cheltuit înţeleg, mult mai bine la tine-n grădină. (Auzi, grădină… toată viaţa mi-am dorit un măr, un prun şi-un nuc, dar n-a fost să fie!)
De “piftură” cum îi spui tu, nu mă mir, te-a atras întotdeauna, prospeţimea culorilor, adâncimea şi conturul neclar al liniilor unui Lucian Cioată, spre exemplu, în perioada noastră albastră, (el era atunci, deja în gri), şi pe care mărturisesc mă străduiam să le descifrez.
M-am gândit, îţi spun direct ce-ar fi să scoatem amândoi o carte din acest dosar albastru…
*
“Am întâlnit în discuţiile lor cuvântul - albastru – care nu ştiu ce înseamnă. Nu i-am întrebat niciodată să nu-i fac cumva să creadă că nu înţeleg. M-aş fi simţit probabil jenat dacă ei mi-ar fi răspuns că sunt incult”(…) ! - Extras din declaraţia lui Gicu Cîrstea la securitate. (genial, recunoşti!...)
*
“Menţionez că în vara acestui an (1971, o tempora) Ionescu Ion(Ion Toma Ionescu) prezenta unele ciudăţenii prin faptul că, (respect acurateţea scriiturii) căuta în jurul Uzinei sârmă ghimpată, pe care cu ajutorul unei prietene, decoratoare (te recunoşti?) s-o folosească la unele aranjamente în cameră, pe care vroia s-o facă în tempera de culoare albastră, cu catifea albastră, cu scopul de a-i da denumirea de camera albastră”- tot extras, dintr-un raport al informatorului Păvălache Victor, cine o fi.
*
Dragă Claudia. Hai să vorbim. E tare grea meseria de scriitor şi recunosc nu prea mă prinde. Cum văd eu?
Intreg demersul cărţii, îl văd ca pe o înşiruire de secvenţe alcătuite din scene trăite atunci; unele povestite retrospectiv, altele descoperite în paginile dosarului, iar altele cât se poate de vii, în care să ne transpunem la acea varstă ca si cum ni s-ar întâmpla…
Scriind la doua mâini nu mai e nevoie de unitate stilistică, bla, bla. Iţi trimit câteva pagini ca să-ţi faci o ideie. Mie deocamdată nu-mi ies scenele trăite cu percepţia vârstei aceleia. Aici te invit pe tine, posesoare a unei tehnici mult mai experimentate decât a mea. Nu e nevoie să cauţi momente deosebite. Axează-te pe un personaj (important e să fie “albastru”) şi fă-i un studiu ca la piftură, aşa cum îl percepeai atunci, sau cu privirea de-acum…cum îţi convine.
Cum legăm secvenţele ? Asta e mult mai simplu. Cinematografic. Numai să avem ce lega…
Nu trebuie să iasă un roman, nici un demers journalistic, nici o carte document. Ce am trait e important pentru noi, nu-i de mare interes public, e nespectaculos să ne axăm pe documentaţia strictă (sunt 191 de pagini în Dosar), cred că nu ar da bine. Ar trebui să fie câte ceva din toate. Doamne ajută !
*
Apropos, ai vre-o bănuială cine e această Pletosu Viorica, informatoarea de bază din dosar, către care eu nu găsesc nici o străluminare? Se înţelege din dosar că te cunoaşte bine, şi e de ştiut dacă nu cumva a ajuns ulterior să scrie romane proaste, pentru poliţiştii cărora le fabula de atunci scenarii.
Azi am fost la revista “Cafeneaua Literara” a lui Virgil Diaconu să iau ultimul număr în care publică şi fratele meu o proză (E o fractură de timp, recunosc. Ar trebui sa-l şti, el ţi-a adus manuscrisul meu pentru Tomozei – un gând bun lui Tom, acolo unde o fi fiind! V.L. fratele e istoric, profesor universitar , şef de catedră la Universitatea Bucureşti, cu doctorat în Franţa şi multe cărţi în domeniu, dar are şi mână de prozator şi încerc să-l convertesc…mă laud)
Ce voiam sa-ţi zic e că Virgil Diaconu vrea ceva de la tine, proză, poezie, un portret, orice să-şi albăstrească puţin revista. Caută pe Google “Centrul Cultural Pitesti” şi ai acolo ambele reviste argeşene. În ultimul numar din “Arges” am si eu câteva poezele.
Mă întrerup, s-a sfârşit coniacul, mi-e şi puţin foame…A murit Nicu Constantin actorul, au anunţat acum la radio!…Când mai auzim şi de bine ?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu