luni, 22 noiembrie 2010
duminică, 21 noiembrie 2010
SuperBlog _ Etapa XXXV-a. Fotograf de serviciu
În memoria înburuienată a calculatorului am mii de fotografii pe care nimeni nu le-a deranjat de ani de zile. Au dispărut, odată cu bunicuţele, vremile acelea când lângă ceşcuţa cu ceai sau cafea, tronau albumele de fotografii. Uneori pe blog simt nevoie să întregesc comentariul cu o imagine semnificativă, dar decât să rătăcesc prin folderele mele, cărora nu le-am încredinţat nici măcar taina botezului e mult mai uşor de ales imaginea potrivită bătând în fereastra rigurosului meu unchi Google, ce le ţine cu grijă pe rafturi, etichetate, ca pe nişte borcane cu dulceţuri.
Parcă simt deja în cămară, parfumul dulceţii de gutuie şi glasul blând al bunicii care mă certa, să consum mai întâi dulceaţa din anii trecuţi. Va trebui să corectez nişte poze şi sigur am să le trimit la Real pentru o carte (nu-mi place cum sună fotocarte)cu amintiri din altă lume.
M-am săturat de lumi paralele, vreau ceva din adâncul fiinţei mele, vreau să ştiu cine sunt. Oho! Psihanaliză, Freud îţi mai trebuie băiete şi faci deja revoluţie în concursul ăsta. Istorie ai avut(Cezar în cuţite făra egal), ştiinţifico-fantastic, nenumărate, poezie(Toyota), de la Adam şi Eva luaşi frunza, taman în cabina de probă de se supărară cei de la Tara şi ţi-au dat un punctaj de ruşine.Nu e cazul.
Trebuie să fim mai pragmatici, m-am convins (abia acum spre sfârşit) că nu se cer divagaţii şi fantezii inutile, juriile apreciază concreteţea, precizia datelor şi faptele.
Păi, dacă serviciul foto de la Real are cană cu poză, cu ea bei aghiazmă, chit că ar costă 47,90, cât nu face, sau 27,90_ la alegere. Ai cana ta, îţi duci iubita la gură de câte ori vrei pe zi, iar ca să-i simţi şi prezenţa, o umpli cu whiski. Grijă mare să nu bea şi altul din ea!...S-o ţii încuiată.
Dacă ai un iubit, eşti deci femeie, ca să-i arăţi ce mult îl iubeşti, îi faci cadou într-un glob, poza ta de pe plaja nudiştilor, să vadă cât suferi tu pentru el, în zăpadă. Şi important, fă-ţi o poză pe pânză cu tine îmbrăcată sobru, şi înrămată, du-i-o la birou, s-o aibă tot timpul secretara-n vedere.
Enunt proba:
Real Hypermarket, printr-un parteneriat cu compania germana CeWe Color, a lansat in reteaua magazinelor sale un serviciu prin intermediul caruia persoanele pasionate de fotografie si nu numai, isi pot printa fotografiile/pot da viata amintirilor sub diferite forme: CEWE FOTOCARTE, fotografii, calendare si alte produse personalizate.
Astfel, clientii au posibilitatea de a utiliza serviciul de procesare foto prin intermediul website-ului www.real.ro sau prin aparatele Digi Foto Maker amplasate in magazinele din Bucuresti. Dupa transmiterea comenzii de pe internet, acestia au posibilitatea de a selecta oricare dintre cele 25 de magazine din tara pentru ridicarea produselor. La noi la Piteşti, Realul e pe str C.Dobrogeabu Gherea .no.1
Util, uşor de folosit, de comandat, de urmărit. Poate că ar fi necesară mărirea numărului de sortimente personalizate dintre cele care se distribuie în Real Hypermarket, după ce trece criza…
Nota: Aceasta postare a fost notata cu 89 puncte

sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Calatoria "Cinci saptamani in palon" s-a incheiat.
Punct final al concursului Cinci săptămâni în palon. Mai jos este, calculat pe baza clasamentului etapei Altă zi,
CLASAMENTUL GENERAL (final)
1. Ion Toma Ionescu 109p
2. LeeDee P. 78p
3. Adela 75p
4. Bogdan 67p
5. Dan 60p
6. Victor 52p
7. LePetitPrince 25p
8-9. Petra, Călin 24p
10. Cristian Dima 23p
11. Sictireli17p
12-15. Carmen Negoiţă, Gabi, Anca Vrînceanu, Geocer 14p
16. starsgates 11p
17. Bianca Dobrescu 10p
18. Simion Cristian 6p
19-20. Vania, dragoselu 4p
21-23. Ioan Bistriteanul, Mariana, drawforjoy 2p
24-26. Mailman, Şerban, Gabriela 1p
OBSERVAŢII.
Oameni buni, vă mulţumesc frumos pentru participarea la această călătorie. A fost interesant, instructiv, folositor.
Îl felicit pe Ion Toma Ionescu, câştigătorul detaşat acestui concurs. Îi felicit pe cei care i-au ţinut trena şi vă mulţumesc, încă o dată, tuturor.
Mă bucur că familia PA a mai câştigat câţiva membri foarte talentaţi şi foarte activi (Ion Toma Ionescu, Bogdan Onin, Victor Bucur), care se alătură, astfel, “veteranilor”. Mă bucură apariţia printre noi a Biancăi Dobrescu şi aştept ca Gabriela, Mailman, Şerban, drawforjoy să nu fi trecut prin lumea scrisului de proză arhiscurtă doar pasager.
Captura de pe site-ul lui Calin Hera
Nota: Multumesc si eu celor care mi-au dat voturile si felicit toti concurentii pentru textele deosebit de inspirate cu care ne-au daruit
vineri, 19 noiembrie 2010
SuperBlog _ Etapa XXXIV-a. Lumi paralele
Tema: Primeşti o informaţie bombă, cu privire la un subiect de larg interes. Publicarea unui material bazat pe această informaţie poate să îţi aducă o creştere spectaculoasă de trafic, notorietate, recunoaştere şi aprecierea multor oameni. Pe de altă parte, dacă informaţia se dovedeşte neadevărată, poţi face mult rău unor oameni nevinovaţi. Cum procedezi în această situaţie? Cum verifici dacă informaţia este adevarată? Construieşte o poveste realistă pe tema asta, dacă nu cumva ai trecut deja printr-o asemenea situaţie şi ne povesteşti un caz concret.
*
Simt cum se instalează în piept ghemul fricii. Se deşiră urcându-se ca un rug sub frunte şi-n ochi. Pulsul îsi accelerează bătăile. Mă smulg din somn hăituit. Snopi de raze stăruie să străpungă, strânsura pleoapelor. Sigur s-ar putea rostogoli risipindu-se pulsul în întunericul nopţii. Mă dor toţi muşchii, pisaţi centimetru cu centimetru în interiorul infernului.
Găndesc simplu. Dacă ocolesc barajul instalat provizoriu în dreptul şcolii, în locul unde se-adună cele trei văi pe care se-ntinde satul, ca să se verse liniştit spre soseaua naţională, înseamnă că îmi rămâne timp. De ce sunt aici, ce-am sperat? Oricum vor trece la următorul pas, din casă în casă răscolind, în aşteptarea ordinului şi puţine nădejdi între timp să mă pot loga undeva pe net. După ce am intrat în vechea casă bătrânească nelocuită, am adormit instantaneu.
Mă târăsc să aprind lumina, mă liniştesc puţin şi scriu precipitat, pe un colt de pagină, adresa de net. Mi-o amintisem în somn. Trebuie să iau legătura cu NASA poate reuşesc să-nnod firele. Cunosc odaia. In patul vecin un personaj feminin, cu ascendent asupra mea şi drag, stăpâneşte mult mai bine situaţia. Taţa, mătuşă-mea murise de ani buni. Silueta ei de femeie tanără cum n-o apucasem, povestită doar, era mult mai înaltă îmbrăcată în negru. Se scurse afară pe uşă şi ascultă un timp freamătul pădurii în mărginea gardului.
Doar o părere. Cercetasem, nu era nimic. Trecuse primejdia , pierii şi nelegiuirea crimei, crima de a şti întâmplător un lucru important pentru omenire. M-au internat la nebuni. Am fugit. Imaginile de groază dispăruseră, doar golul acelor clipe apăsa mut. Ce-ar trebui să fac? Mintea surescitată nu mă ajută. Se-ntâmplă la fel. Voiam să-mi amintesc. Injecţiile făcute de medici, după saptămâni de chin, încă mă trăgeau într-un loc mâlos din care mă zbăteam să ies simţind că mă acoperă.
Când şi când, şobolonanul acela mare alb mă fixa mustrător de pe chiuvetă, dincolo de pragul realităţii, alergat si omorăt, din fericire, de vecinul meu, cumsecadele Napoleon, cu un par, într-o baltă de sange.
Scurtez drumul. O iau direct peste Priba pe lângă pădure. In şosea ar trebui să treacă autobuzul. Stau în margine şi mi-l pot închipui plin de securişti cu pistoale pregătite gata să şteargă urmele. Mă trezesc fixând, o bucată de hârtie împăturită scăpată pe jos, cât o carte de vizită, pe care era scrisă adresa de net de la NASA… Ce să însemne? O pun în geantă. Dar dacă îmi verifică geanta… adresa de net. O străng în pumn ghemotoc şi o arunc în iarbă, departe la coş.
Se vede autobuzul. Dacă nu opreşte? nici nu e staţie…Sau e plin cu hăitaşi… Urc. Doar câţiva călători pentru schimbul de noapte, obosiţi. Mă aşez pe bancă. Adorm. Trebuie să ajung la un calculator să iau legătura cu specialiştii şi să-i conving că ar fi mai bine…fără panică…să ne pregătim
Povestea poate să fie realistă, cyborgi, extratereştrii, lumi paralele…frâu liber imaginaţiei.
Nota: Aceasta postare a fost notata de juriu cu 70 puncte
Nota: Aceasta postare a fost notata de juriu cu 70 puncte
SuperBlog _ Etapa XXXIII-a. Eroare de paralaxă
Ce lucruri extraordinare s-au întâmplat! S-a lucrat la guvern în dracii ăi mari şi după îndelungi dezbateri şi contestaţii ale sindicatelor, în sfârşit a fost luată măsura potrivită să putem traversa în bune condiţiuni criza. Azi, ordonanţa de urgenţă semnată de Boc, a intrat în vigoare şi se aplică.
Populaţia va primi nu ajutoare băneşti , nici acţiuni la Fondul Proprietatea, nici majorări de salarii şi pensii, nici TVA micşorat, ci pur şi simplu ochelari de criză. Ochelarii stereoscopici, invenţia ce a revoluţionat scena politică cu parlamentarismul ei democrat, economia, justiţia şi implicit nivelul de trai al contribuabilului votant.
Românii cu ochelari 3D sunt o altă naţie. Au parcă cumpătare şi rigoare de neamţ, simţul realiţăţii suedezului Ingmar Bergman, bonomia francezului, neutralitatea austriacului, apa de ploaie a englezului, talentul de fotbalist al brazilianului, verdele pur al irlandezului şi tot petrolul şeicilor arabi.
Odată cu primirea ochelarilor, romanului i s-a deschis sufletul şi un cont în băncile elveţiene. Numai astfel a fost posibilă reconcilierea naţională. I-am văzut pe Ponta şi Crin onorând invitaţia preşedintelui la Cotroceni şi mi s-a umplut sufletul. Cum se pupau ei cu Elena Udrea înainte de a ajunge la preşedinte să-i propună din partea cualiţiei opozante, un al treilea mandat!
Apoi la parlament, să fi văzut PSD-ul cum oferea independeţilor toate funcţiile de conducere din Senat, iar în Camera deputaţilor cu mâna lor liberarii şi pesediştii au distrus toate numărătorile electronice de vot, ca o recunoaştere tacită a inutilităţii lor când dispui de un geniu numerologic de anvergura Robertei.
Nu-ţi mai zic de Economie, adusă la turaţie maximă, duduie mai tăricel ca pe vremea Tăriceanului…, iar binecuvântatul teritoriu al patriei a fost împânzit pur şi simplu de autostrăzi. Dar parcă tot reţeaua suspendată din capitală a lui Oprescu e perla Coroanei.
Şi justiţia, draga de ea, în frunte cu Lidia Bărbulescu şi Viorica Costiniu, cum deliberează ea toate procesele şi împarte dreptatea cu cântarul ăl bun, în trei dimensiuni, pe care la elogiat în ultimul raport anual ăia de la Consiliul Europei, care se pregătesc să mute la Bucureşti, ca recunoaştere a marilor progrese, Curtea de la Haga.
Iar nivelul de trai, nici în Paradisurile ăle mai fiscale n-ai fi visat. Însuşi Patriciu şi-a mutat toate conturile în ţară şi l-a rugat pe Boc să preia pe bune tot holding-ul Adevărul, gratis cu datorii cu tot.
Câtă prosperitate! Sarmalele, micii şi berea, vinurile ăle mai alese, le-au scos românii la porţi, de–a fost nevoie de intervenţie la patriarhie ca să schimbăm calendarul ortodox, să punem Paştele şi Crăciunul în fiecare zi.
Si când te gândesti toate acestea nu puteau să existe dacă AMD n-ar fi venit la timp cu placile video cu procesoare grafice din seria 6000 si anume AMD Radeon HD 6870 si AMD Radeon HD 6850. La PC-uri ai nevoie de plăci video care suportă prezentările imaginilor în 3D, aşa că trebuie să fii atent că atunci când vrei să obţii efecte 3D trebuie să ai placă video compatibilă şi monitor compatibil 3D.
Până să trec mai departe trebuie să pomenesc câteva trăsături care fac din această bijuterie un pas important către tehnologiile 3D ale viitorului. Pe scurt, tehnologia AMD HD3D permite vizualizarea în 3D, are 1GB GDDR5, pe 256 biti, GPU la 900Mhz, pe PCIE 2.1, DirectX 11 și Shader Pixel 5. Adică, “it simply rocks“.
Despre partea tehnică ofer un link http://blogrum.marketonline.ro/ati-radeon-hd-6800 unde va vorbeşte un specialist adevărat, nu ca mine.
Modul în care experimentăm tehnologia 3D astăzi este prin intermediul monitoarelor stereoscopice care produc iluzia unei imagini tridimensionale prin suprapunerea unor cadre diferite pentru ochiul stâng față de cele pentru ochiul drept.
Aceste monitoare necesită însă ochelari speciali pentru a vedea efectul 3D şi trebuie să subliniez că imaginea aproape reală, care iese din monitor, este o iluzie creată în creierul nostru. Da, este vorba de crearea impresiei de adâncime a lumii virtuale și are un efect destul de puternic, în orice caz.
Un ultim cuvânt pentru Ionut Grigorescu, cel care apreciază articolul din partea sponsorului. Nu m-ar mira să fie uşor nemulţumit de viziunea mea şi ţin să precizez. Diferenţa se datorează inconvenienţei ochelarilor. Viitorul sper să-i elimine, e un deziderat. Obiectiv vorbind am un mic neajuns. Cu ochiul drept nu văd bine, am un defect din naştere şi e posibil ca viziunea mea in profunzime să nu cadreze cu viziunea DUMNEALUI. Dar cine ştie…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)