joi, 6 octombrie 2011

Guilty pleasure





Sponsor: ASUS
Nume proba: Plăceri vinovate

1.Scrie un post în care, plecând de la valențele sportive ale lui ASUS Automobili-Lamborghini VX7, să descrii una dintre plăcerile tale ascunse. Un „guilty pleasure” care poate nu cadrează cu imaginea ta de om cumpătat, dar în care te regăsești în întregime, care te umple de adrenalină.

Guilty pleasure

Pre mulţi îi va popi tema asta cu Lamborghini de la ASUS; lunecătoare, rafinată, misterioasă până la urmă.
Eram în Bucureşti, la Embassy, în seara lansării la noi a celui mai puternic laptop ASUS din gama sa, pregătită cu mult fast, dar de o simplitate dezarmantă. Sub tunurile reporterilor şi pădurea de blitzuri, fetele strălucitoare în rochiile lor de nuanţa laptopulul negru metalizat, strunind pe podium provocator unduirile trupurilor lor fluide păreau preocupate în cel mai înalt grad de minunea tehnică. Am ales s-o urmăresc pe cea blondă. V-ul, curajos croit, al cărui unghi ascuţit ţintea adânc între sânii orbitor de rotunzi şi albi, sublinia supleţea gâtului şi sugera dumnezeiască încântare, joc subtil al plăcerii şi fanteziei sculptorului din mine.
Putere si eleganţă în pasul sportiv al celor trei graţii ce parcă dansau în jurul furiosului taur, doar că nu fluturau pânza roşie. Cumva, toreadorul eram eu, ascuns undeva într-un colţ al sălii, cu ochii gata să spargă aerul şi degetele resfirate, arzând de dorinţa de a atinge cu porii deschişi, conturul viu al liniilor perfect desenate în faţa mea. Nu mă puteam hotărî ce să ating mai întâi statuia vie, sau tastatura luminoasă. 
O muzică învăluitoare şi aerul rece al nopţii m-a descoperit mai târziu într-un Lamborghini decapotabil, cu laptopul si blonda alături.

Post scriptum: Despre ASUS Lamborghini X7 aveti caracteristicile tehnice aici. Despre blondă, nu dau detalii

Nota:Postare in cadrul etapei a III-a SuperBlog

miercuri, 5 octombrie 2011

Marfă de marfă. Socoteli potrivite.


Sponsor: real,- Hypermarket Romania
Nume proba: American Tourister

1. Scrie un post pe blogul tau pornind de la tema: Pleci in concediu si ai nevoie de valize noi. Ce asteptari ai de la geanta ta de calatorie? Fie ca e vorba despre o geanta mica de voiaj, un rucsac sau un troller, American Tourister e gata de drum. Pe care-l alegi, in functie de nevoile tale, si unde vrei sa te plimbi? 








Concediul de anul ăsta, cinci zile, am fost pelerin în Moldova şi Bucovina cu toată familia. Un vis împlinit. Voroneţ, Moldoviţa, Putna, Mânăstirea Humorului. Mânăstirea Neamţ, Văratec, Agapia firişoare de nisip scăpate în cochilia timpului, devenite perle şi purtate cu fală în şirag, de mândre domniţe, la baza gâtului, sau mai adânc, deasupra sânilor, în văzul pofticios şi hulpav al lumii şi memoria neamului.

        Singurul moment neplăcut, când trebuia să înoptăm la diferitele pensiuni, a fost descărcatul şi căratul bagajelor. Un munte de genţi şi sacoşe, năruit otova în jurul maşinii. Eu cui să-i zic: „Harasho! Zdravstvuite, tavarisci! Ia toje bagajist!”, că eram singurul în putere prin preajmă.(Nu-l punem la socoteală şi pe Puiu...)

            Când am văzut oferta de la real,-Hypermarket Romania, ce mi-am zis: „N-am cum să ratez momentul! American Tourister, cu roţi ataşate, e special pentru mine”. Colecţia din gama premium, comercializată în exclusivitate în reţeaua celor 25 de magazine din ţară, este formată din 8 produse, incluzând trolere, geantă de călătorie, geantă pilot, geantă mică de voiaj, rucsaci şi geantă pentru cosmetice. Mi se potriveşte ca o mănuşă, iar reducere de 60% în cadrul noii campanii de loializare dezvoltată de la real, tocmai s-a gândit la buzunarul meu.

       La anul, mă pregătesc de-acum să fac în concediu turul Europei cu maşina. Dacă tot e criză, sunt preţuri mici, da, nu poţi pleca de-a valma, nu-i aşa, cu paporniţa în portbagaj, că nu se cade. Altfel te vede lumea echipat cu American Tourister când cobori din Duster şi intri într-un mic hotel de două trei stele la Spoleto şi-apoi cobori în restaurant să mănânci o farfurie de paste al ragu sau o pizza tradiţională.

Deci, am, ca să rezum, la orizont ţinta. Douăzeci şi două de săptămâni, cât ţine campania începută pe 15 septembrie, e timp berechet să organizez vânătoarea, să-mi fac echipă cu familia, să instruiesc gonacii, să m-aprovizionez cu muniţie potrivită. Important, să nu uit, e să ţin de regulament. Ăştia cu supermarketurile de la real nu fac nimic anapoda, nu scot la bătaie marfă de calitate aşa degeaba, de undeva trebuie să iasă „un ce profit”.  Va trebui să-i mai citesc o dată regulamentul nevesti-mii, că ea e mai puţin disciplinată la cumpărături.

Ioneluţo, te rog mult scumpeţe, de azi încolo două luni de zile toate drumurile tale merg la real. Musai să adunăm, de mai multe ori, ăle 20 de puncte.

– Păi ce-am înebunit! Iar ai pus botu la Becali, auzişi că se-ntoarce-n Ghencea cu tiki-taka, ce-ţi dă ţie gratis brânza de la oile lui!?...  S-a-ntors şi Copos în Giuleşti şi oricum nu-i cioban, e băiat fin şi-l  are şi pe Răzvănel, ştii că sunt fidelă, din tată-n fiu, să-i dea Dumnezeu sănătate lui Mirciulică!...

– Stai dragă nu te-aprinde, că fotbalul a intrat pe mâini bune la DNA. N-ai înţeles, de cumpărături vorbeam. De la real cumpărăm punctele, nu de la arbitri! Toate cumpărăturile de acum înainte să le faci de la hipermarket real. La 40 de lei produse achiziţionate ţi se dă bonus un punct, la 80, două şi aşa mai departe. Strângi pe cardul special 20 de puncte bonus şi ai voie să cumperi un produs AmericanTourister cu reducere 60%. Ăia 60% economisiţi îi duci la bancă, dacă vrei să-ţi arăt Europa la vară!

Bună treabă făcui cu Ioneluţa, n-am nici o grijă, American Tourister, sosim!



Post scriptum: Am pipăit genţile, marfă de marfă, material bun, solid, să te ţină o viaţă.Am luat şi primele 5 puncte bonus de la casă, le-am lipit deja pe cardul special.


Cât o costa taxa pe autostradă, vignetele, în Ungaria, Austria, Elveţia, Franţa, Italia, Slovenia, cât o costa benzina?...


Nota; Materialul este publicat in cadrul Etapei a II-a Superblog.
http://www.real-hypermarket.ro/american-tourister/

Punctaj obtinut 87 puncte

marți, 4 octombrie 2011

Nobelul şi ştiuca

                           
                Cap limpede V. D.(El vede bine, ştie să pună virgula):
                “Ştirea, n-are sare şi piper, nu-i într-ajuns de subtilă, n-are pat de stafide pentru sos şi-i Orbitor de caducă, ca şi cum ai pune la cuptor, ştiucă, făra nucă de cocos…” 
Nota: Clic pe imagine pentru a putea citi.

luni, 3 octombrie 2011

Pe măsura îmbogăţirii


Art. 268
Restituirea darurilor
(1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite.
(2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.
(3) Obligaţia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.

Logodna a fost romantică si plină de iubire. Şi-au oferit darurile înlănţuiţi cât a fost noaptea de lungă. N-aveau de unde şti că-n vremi nedorite de cumpănă, la articolul 268, când se rupe logodna, legea te obligă să restitui darurile în natură. Cum să-şi scoată hainele de pe ei, decent, cu sala plină, şocată, în faţa completului de trei judecători? Era împotriva firii. Curtea a decis ruperea logodnei pentru viciu de procedură. Evident,n-avea cum să mai învie mortul, pe măsura îmbogăţirii, niciodata.

Nota: Aceasta postare este in cadrul Concursului de proza arhiscurta Codul bunelor mamifere si nu are nimic obscen

Octombrie ca o vaduvă tânără


Clik pt marire