Coexistau paşnic în mine, două lumi. Nu vestul şi estul, nici lumea-
lume şi a treia lume, nici lumea reală şi lumea din vis, n-aţi ghicit!... N-are
treabă nici cu lumea literaturii, deşii, rostirea în versuri ar putea genera
oarece confuzie, e lumea văzută de Ion I, specială, dar nu opusă, cumva geamănă
cu lumea celorlalţi.
Cu ochii în sus, pe izlaz, urmărind pasărea de oţel ce mă străfulgera
pănă-n adâncurile fiinţei mele, alergam manifestându-mi spontan dorinţa
fierbinte în cuvintele acelea descoperite la partenerii de joacă mai mari,
văr’miu Cornel şi Lucica, păzind împreună caprele, neînţelegând pe moment de ce
ei alergau în direcţia opusă, pierzându-se în tufişuri.
„Avion cu motor ia-mă şi pe
mine-n zbor!”.
Şi nu mă lua, nu ţinea cont de dorinţa mea. Curând apăreau din pădure
cei doi, strălucind. Susţineau că ei zburaseră deja un tur, povestind cum toate
ceasurile într-un anumit moment înţepeniseră în carlingă de fericire, noroc cu
pilotul că nu şi-a pierdut firea.
Uimirea mea tâmpă se oglindea neîncrezătoare în ochii Lucicăi, dar nu
aveam argumente, eram prea mic.
În epoca postmodernistă în care ne aflăm, cu altă rezonanţă, dar tot
uimit am aflat:
„Raed Arafat a zburat!”... Şi-a dat demisia pilotul. Versul e sec,
sentenţios, frizând absurdul, sunt păreri... va să zică să înţeleg, Smurdul
dezaripat şi Lucica, bozie.
Nu mai e ce-a fost ieri. Pe cine întreb. Sunt în implozie.
