Mere otrăvite

           

            Dacă poveştile în viaţă s-ar adeveri, ar fi trebuit ca azi, Ilenele Cosânzenele să aştepte răbdătoare să vină Făt Frumos şi, ele doar să întindă grumazul lor suplu, pregătit să poarte cu mândrie şi şarm rafinat, medaliile olimpice. Se pare că spadasinele noastre au crezut prea mult în poveşti şi spadele lor altădată fulgerătoare, s-au îndoit sub taifunul coreean.

          Ce dureroasă iluzie, când constaţi că visul de mărire a căzut din pom ca un măr putrezit. Putrezit, sau otăvit?

          Se întreabă Anca Măroiu:

          – Dacă atunci când au fost în pregătire la noi, coreencele ne-au citit poveştile şi ne-au otrăvit merele?... Prea se mişcau pe planşă sigure pe vrăji! Iar ale noastre, completez nu puteau rupe vălul de pe ochi, pânza de păianjen care le împilase braţul.

          Aşa e în sport. Când eşti prea sigur de glorie, îţi scapă bidivii din hamuri, se scutură merele-n ramuri, fuge pământul de sub picioare şi nu faci istorie.

          N-a fost să fie sărbătoare!

          Medalia cu numărul 300 se amână!

          Ne-am învăţat de la Referendum, până...

Duelul dintre o sabie si un Nikon

            Aseară la Londra echipa de sabie a rămas până la urmă cu argintul. Emoţiile se pare, le-au tăiat elanul băieţilor. Oricum performanţa e uriaşă. După finală, m-am liniştit schimbând câteva vorbe cu un Nikon

          Nikonul acesta a mai poposit pe blogul meu. Îi place Pasărea ceţii şi din când în când îmi face daruri. De data asta darurile sunt deosebite, strălucesc. Mici accesorii pe care doar femeile elegante le preţuiesc.

          Las şi o adresă unde pot fi comandate Georgianei eventual
florescu_elena_georgiana@yahoo.com

.

Săbii de aur

            Muşchetarii din echipa de sabie a României au făcut un turnir fantastic. Sentimentul meu e că au la ei armele cu care să câştige finala olimpică. Cu ruşii în semifanele a fost o încleştare teribilă şi, cu toate atacurile paranormale energetice direcţionate din tribună către arbitrii, până la urmă sportivii noştrii cu multă stăpânire de sine şi inteligenţă, au suflat în iaurt, aruncând măştile de pe faţă, doar atunci când au fost siguri că tuşele sunt bine fixate şi nu se mai pot şterge din liste, ca la Referendum alegătorii. (Ce bine că Referendumul a fost înainte!)

          N-am nicio treabă, dar ruşii ăştia ar putea lua lectii la numărarea tuşelor valabile de la experţii noştrii Dragnea, Oprişan, sau ar conta şi un stagiu de manipulare de un an cu domnul doctor Ponta, că tot e prietenie mare.

          Ne duielăm cu Corea de Sud. Ora 20,45. Sentimentul meu e că ar fi timpul aurului.

Voturi şi jacuzii

           Ieri, zeii nu au fost cu noi. Nu atât în Londra la Olimpiadă, unde în cea de-a şasea zi nu am mai luat nici o medalie, cât mai ales pe plaiurile noastre mioritice unde Curtea Constituţională nu şi-a asumat nici o răspundere amânând o decizie care ne va face mult rău.

          Leul, buimăcit, încasează ca bietul Bute în ring şi nu are nici o şansă să se mai trezească din pumni. Privim consternaţi din tribună spectacolul, aşteptând ca cineva să arunce prosopul. Nu mai sunt prosoape. Le-au luat pe plajă la Neptun organizatorii dezastului. S-au dus cu toţii la Mazăre. La el în buncher se pot face relaxări specifice. O armată de fotomodele nu-l slăbesc pe Ponta. Au consemn de la iuncher:

          – L-ati votat, e al vostru! Dar să nu vă faceţi iluzii!

          Programaţi-l pe mute, că ne-ngheaţă jacuzii!...

Raspuns scrisorii poetului Viştea

           Am citit scrisoarea (clic pe link) poetului Viştea către Coana Europă pe blogul lui Augustin Doman. Învolburată. Am crezut că s-a mutat Oltul la Târgovişte. Multe adevăruri spuse în jurul unui ceaun cu măligă pripită, fierbând sub presiune în Poiana lui Iocan unde gazul tras pe ţeavă arde direct sub pilostrii.

          Respect domnule Viştea! Dar nu văd îndoiala.

          Bunică-mea Păuna, dinspre partea mamei, îmi spunea totdeauna să mă-ndoiesc dacă văd o minune, să mă ciupesc de trei ori şi, dacă se-arată la fel să mai întreb pe cineva.

          V-aţi ciupit cumva domnule Viştea? Aţi făcut un duş când steagul NATO, din senin, a fost dat jos de Crin la Cotroceni? L-o fi vândut la ruşi?...

          Dar când sub ochii noştrii aproapele, încreţeau floricele de gheaţă toate apele, de minciunile lui Ponta? Gheaţă subţire ca o pojghiţă sub care apa dădea în clocot.

          Cum să laşi să lunece periculos ţara pe o asemenea pojghiţă ticluită cu gânduri viclene?

          Adevat, n-am votat!

          Din convingere, nu din lene. După opt milioane de voturi împotrivă, multe necurate ştiu, mă ciupesc de trei ori, încă mă îndoiesc, dar garantez că sunt viu şi gândesc.

          N-ar trebui domnule Viştea să gândim împreună?