Poezia pe o singură şină

Intraţi în vagoane vă rog,

e periculos să rămâneţi pe scări!
În timpul mersului,
curenţii de aer te pot atinge
cu aripa vreunei păsări
doborâtă de smog
şi te poţi dezechilibra,
căzând în hăul dintre traverse 

În trenul acesta e loc destul.

Garnitura dispune de suficiente vagoane.
Ajung până la staţia terminus a poemului
pentru toţi poeţii.
Ca o simplă deducţie,
nu există pericolul iminent să opreşti
înnainte de capătul ceţii,
metafora căii ferate
fiind permanent în construcţie.

N-ai putea crede că tot universul

din faţa, sau din spatele tău
e o garnitură de tren din cuvinte.
Ţin minte, în dimineaţa copilăriei
exersam mersul pe o singură şină
şi înşiram bănuţi de argint
căutându-i apoi, turtiţi,
printre pietrele terasamentului,
să împodobesc cu ei coada cometei

Falimentul lui 1 Aprilie

             

             E atâta lipsă de umor în ţărişoară, încât cu siguranţă azi vom consemna falimentul zilei de 1 aprilie. Guvernanţii ăştia, cu coplata lor pentru sănătate, azi şi-au găsit s-o inaugureze ca să enerveze un popor întreg! Cum să ne mai însănătoşim noi, dacă plătim la externare doar maxim până la 10 lei, în loc să contribuim cu o sumă mai mare, să sporim confortul medicilor ca să aibă liniştea necesară concentrării, să poată pompa în noi suficientă terapie psihică, fără medicamente, că astea colcăie de efecte secundare.

          Nu e bine deloc, dacă îi obligăm în continuare pe medici să falsifice reţetele şi să se sacrifice pentru noi. Să înghită ei singuri toate pastilele, riscând din spirit de sacrificiu să capete ca efect secundar, sindromul puşcăriei. Îi obligăm în felul ăsta pentru consultaţii, să-şi deschidă din celulă fiecare, blog. Riscul cel mai mare e să cadă blogosfera. Cât să ducă şi ea! Se mai strică şi serverul ăla mare din cer, deh, şi cad reţelele de socializare, pot să îngheţe şi ne trezim cu o nouă glaciţiune peste noi, în loc de încălzire globală.

          Unde pui că zilele astea s-ar putea s-o numească pe Laura Codruta Kovesi şefă la DNA şi în cazul nedorit, după cum se arăta aseară îngrijorat copreşedintele uselin Crin Antonescu, vor trebui mutate sub pază la Jilava toate cabinetele; şi cele medicale, şi cele de avocatură, şi cele ministeriale.

          De mirare ce s-o fi transformat genetic în capul premierului Ponta, de când a încheiat acordul cu Preşedintele? (De 1 aprilie, in unele ţări europene se glumeşte lipindu-se pe spatele, celui păcălit, un peşte de hârtie. Se pare că Preşedintele i-a lipit, ceva mai înnainte lui Pontonel, ouă de peşte direct în colivie). Dintr-o dată parcă a devenit băiat deştept şi ţine strâns în mână capătul firului unei strategii naţionale.

          Era nevoie de locuri de muncă pentru şomerii de la Oltchim, de la Mechel şi nu doar pentru ei! Bani făcea rost, pe acciză. „Cu ţigările şi berea şi cu taxa mărită la paşapoarte, întărim puterea!” Avea şi slogan:

          "Să consrtruim puşcării şi să trecem ţara prin criză, până la moarte!"

          După cum spuneam, e atâta lipsă de umor...

Poezia a intrat în Academie

               

             Dacă se întâmplă într-o încăpere să stai alături de un om pe care îl admiri, să respiri acelaşi aer cu el, să-i asculţi vorbele ce ţi le doreşti şi ţi se pare că sunt unice, încărcate de spirit, rostite tensionat într-o tonalitate mai înaltă, tu însuţi pare să fi căpătat o putere de receptare mai mare şi trăişti o altfel de înţelegere a lucrurilor. Dincolo de tine şi de spaţiul ce te înconjoară, sufletul tău se deschide ca o catedrală şi tăcerea e întreruptă doar de considerţia vreunui neavenit care calcă pe aer ca pe ţărână băgându-se în seamă cu o întrebare ce nu s-a pus.

            Nu am avut în viaţă multe privilegii de acest fel. Nichita, Marin Preda, Blandiana, poate Tomozei. Nu mă întrebaţi de ce pe unii i-am cocoţat acolo poate nepotrivit. E piedestalul meu trăit de mine, admiraţiile sunt felurite, nu aş ştii să răspund. Nu am criteriile,  Slavă Domnului, vreunei academii! 
            Aveau comun personalităţile respective, doar strălucirea blândeţii din spatele privirii când vorbeau cu tine. Chiar şi Preda, când te străfulgera pătrunzător din spatele ceţii lentilelor lui groase!

            Dar nu despre cei enumeraţi mai sus vreau să vorbesc, ci despre Doamna Academician Ileana Mălăncioiu. De câteva zile Academia Română s-a înnobilat cu această Doamnă. Într-un colţ al Academiei, printre membrii activi, s-a găsit în sfârşit un scaun şi pentru poetă. 
           Am privilegiul să vă ofer o fotografie (eu stau undeva mai retras cum mi-e firea), într-un cadru iluminat de blăndeţea privirii Ilenei Mălăncioiu, alături de prietenul Sibiceanu care dă indicaţii posterităţii ca un maestru de ceremonii.

Valvis e pe mână cu Premierul

                 Am stat să număr. De 17 ori a ieşit premierul azi la televizor, rostogolinduşi pe sticlă, efervescent, vorbele şi ascultându-le încântat sunetul, cu plăcerea cu care ai asculta cum curge într-o cupă de cristal licoarea unei sticle de şampanie.

            Constat, ca simplu cetăţean cu doape de ceară-n urechi şi uşor miop, că eu nu percep acolo, strop de şampanie. Licoarea aia, dacă deşurubezi capacul PET-ului de doi litrii jumate, uşor spre stânga, în sensul invers acelor de ceasornic, e doar apă carbogazoasă cu bule şi chiar dacă scrie pe etichetă Biborţeni, garantez că e înbuteliată lângă Bucureşti în comuna Pantelimon.

            Iar a ieşit Pontonel pe sticlă. Ascult atent. Ce zice premierul ?... Că ar trebui să vorbim mai puţin şi să facem mai mult!... Doamne ajută-l!

Alertă Google. Zbor rănit.

          Nota: Nu mai pot posta in Google+. Profil suspendat

Accesul la Google+ este suspendat

Nu mai poţi utiliza Google+, deoarece ai încălcat în repetate rânduri politica privind conţinutul postat de utilizatori şi comportamentul acestora.

Mi se pare nedrept!

           Nu credeam să ajung să fiu în pielea Preşedintelui. Ca şi cum asta se învaţă murind. Uite că în ciuda convingerilor, glosa mea pe blog se pare că a huruit prea tare, a spart zidul sonic şi probabil că a deranjat niscaiva zei cu timpanele mai sensibile din majoritatea uselină. Am trăit s-o văd şi pe-asta. Ditamai Google să se pună la mintea alde vreunui Antonel sau Pontonel şi să suspende zborul Păsării ceţii pe Google+, să-mi închidă şi alte culoare de zbor. Biata mea pasăre rănită, de la o vreme se târăşte pe sol, trasă pe o linie moartă într-un garaj părăsit, fără cititori şi suporteri care s-o încurajeze şi să-i dea speranţe.

          Înţeleg că mi s-au mai oferit două luni de agonie, timp în care îmi pot recupera notiţele şi fotografiile din jurnalul de bord. Mă uit la biata Pasăre a ceţii, în floarea vieţii conectată la aparate, cu masca de oxigen pe figură şi numărând câte zile mai are de trăit. Îmi fac introspecţia la căpătâiul ei, încercând să mă dumiresc unde am greşit? Când anume am încălcat Constituţia şi Politicile Google?

          Pornografie pe blogul meu? Slavă Domnului nu e! Discriminare rasială? Nici atât! Despre plagiat nu poate fi vorba, iar limbajul nu miroase urât. N-am semănat ură împrejur. Chiar de-am scăpat câteodată un cuvânt mai tare, am taxat minciuna şi proasta ambiţie. E drept, pasărea din cauza ceţii, suferind de presbiţie a mai pierdut din vedere vre-o literă sau vre-un semn de-ntrebare. Să vă spun un secret chit că nu-mi face plăcere dintotdeaun o spun cu amărăciune, ea a avut slăbiciune la virgule. Fară să ţină cont de consecinţe ori le înghiţea, ori le risipea ca pe seminţe.

          Totuşi, suspendarea asta mi se pare nedreaptă şi uşor bizară. Preşedintele măcar a avut dreptul la referéndum şi a rămas pe funcţie. Iacătă că-şi face acum şi mişcare populară!... La mine, de ce s-a făcut disjuncţie? De ce mi s-a luat dintr-o dată tot?

          Dacă ei nu mă vor eu vă vreau! Daţi-mi un vot !

          Încercaţi pe Google+! Dacă nu, bifaţi o apreciere, sau lăsaţi un comentariu. Cât se mai poate. Încercaţi-le pe toate!