Toamna patriarhului

Aruncase nǎvodul

de frunze verzi

spǎlate de ploia nobilǎ

din Macondo,

visǎtoare

și limpede precum vesnicia

și în jocul acela îl închipuia

potrivit

pe García Márquez

Un domn foarte bătrân și cu niște aripi enorme

recompunând grǎbit

cu respiraţia înfierbântatǎ

ultima paginǎ

a Veacului de sigurǎtate

Erau rânduri întretǎiate

șir de cuvinte intraductibile

ca zbaterea unei pǎsǎri

ce simte golul din aer

la ultima

rǎsuflare

Captiv în ţinuturile Nordului

Cu urma sângelui sǎu

pe zǎpadǎ

începuse deja sǎ scrie

Cronica unei morţi anunţate

într-un alt veac

mai lung.

În Joia Mare a Paștelui Gabriel García Márquez...

Românica la mititica

          Am citit undeva un vers minunat al poetului Vodaian: “ Sandalele Lui mǎsoarǎ timpul”.

          În Sǎptǎmâna Luminatǎ la Românica, pe roţi, unii își potrivesc frica și-și mǎsoarǎ pasul în bolizii lor blindaţi, devenind mai buni, mai puţin hoţi, mai curaţi, parcurgând senini drumul de la trupul lor pǎcǎtos, la Învierea lui Hristos.

          E un du-te vino continuu de la partid la bisericǎ, de la guvern la buncǎr, de acasǎ la DNA, de la baroni la sǎraci, împǎrţind în draci cozonaci pentru marile poturi, la voturi…

          De când e lumea sub soare se știe, de la minciunǎ la adevǎr e mereu o trǎdare, o Iudǎ pentru fiecare.

          Circulaţi bǎieţi circulaţi pe șosea și nu uitaţi s-aveţi la voi pajama, cǎ vremea înǎuntru ca și afarǎ e udǎ.

          Cer scuze cǎ l-am citat pe poet cu ghilimele într-un pamflet.

 *

Notǎ: Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuzuri postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii diminuându-mi în acest fel traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare.
Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi!

Stea piticǎ

          Undeva departe la mii de ani luminǎ distanţǎ, într-o Galaxie pierdutǎ, a existat o stea piticǎ – piticǎ e impropriu zis, cǎci pitica galbenǎ în coordonatele cosmice, are dimensiunile soarelui. În sistemul acela solar lucrurile erau puţin schimbate. Chiar și mingea de fotbal, ceva mai micǎ de atâta șlefuire cu palmele la lucru manual, cǎpǎta  traiectorii imprevizibile cǎci era dirijatǎ în câmpul gravitaţiei de semizei.

          Am fost semizei în împǎrǎţia hambalului. Recunoscuţi, admiraţi de întreaga lume sportivǎ uimitǎ de cum ascundeau pe terenul de joc, românașii noștii fantastici ghemul acela de aur care se deșira ca o poveste cu Înșir-te Mǎrgǎrite. Fie cǎ povestitorii erau Gaţu – hâtru precum un erou al lui Creangǎ, fie un portar precum Penu – un Pǎsǎri Lǎţi-Lungilǎ care fǎrǎ îndoiala ar fi prins și fata împaratului Roș dacǎ ar fi fost nevoie, dar nu fǎrǎ un Ochilǎ oricare ar fi fost el – Oţelea, Ivǎnescu sau Voina și fǎrǎ marii tunari – Gruia, Birtalan, Guneș, Kicsid. Toţi erau semizei, dar mai mult decât orice, în jurul antrenorilor Ioan Kunst Ghermănescu, Oprea Vlase sau Niculae Nedeff – erau o echipǎ.
          S-au împlinit anul acesta 50 de ani de la cel de-al doilea titlu mondial și 40 de la ultimul din cele patru, și, semizeii sau întors acasǎ la propriu, sǎ sǎrbǎtoreascǎ. I-am vǎzut asearǎ la Realitatea în emisiunea Jocuri de putere. Inspiratǎ hotǎrârea lui Rareș Bogdan de a pǎstra subiectul în grilǎ, chiar dacǎ premierul tocmai ieri s-a mutat în buncǎr, rǎvǎșind spiritele sensibile. A simţit Rareș cǎ cel hǎituit de baroni nu mai are puterea și puterea emana de la ei.
          Mi se pare cea mai mare realizare a lui Cristian Gaţu în calitatea lui acum de ex conducǎtor al Federaţiei, sǎ-i adune pe toţi campionii mondiali ai hambalului românesc, cei încǎ trǎitori, ai acelor vremuri de glorie sportivǎ. Și au venit sǎ se bucure cu noi deschizându-și inimile amintirilor din toate cele patru zǎri ale lumii acesteia, lume care a știut sǎ-i preţuiascǎ și sǎ-i întrebuinţeze ca sǎ le creascǎ stelele lor pitice. N-am știut sǎ ne pǎstrǎm valorile, cum s-ar zice, în nici un domeniu, am votat doar cu cei care au știut sǎ tragǎ sfori. Am promovat la televizor dezmǎţ și umori scǎpând printre degete comori de preţ. Ne meritǎm soarta conduși din buncǎr, hrǎniţi cu nutreţ și umiliţi de-ntrebǎri!
          Și steaua noastrǎ piticǎ oare ce s-antâmplat cu ea? Privind meciul recent al bǎieţilor cu finlandezii am avut și rǎspunsul. Între timp a devenit o piticǎ neagrǎ și ca sǎ nu devin obositor, am sǎ dau gratuit, cum pe vremuri oamenii aceștia își dǎdeau energia pentru ţara lor, explicaţia din Wikipedia.
          O piticǎ neagrǎ e o stea care s-a rǎcit suficient astfel încât ea nu mai emite nicio lumină vizibilă.
          Am consemnat fǎrǎ nici un merit o întâmplare teribilǎ. Îmi cer scuze mai erau în platou cu Rareș Bogdan, lângǎ semizei, Horia Alexandrescu și nu se putea altfel Cristian Ţopescu.    Felicitǎri oameni buni!

Notǎ: Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuzuri postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii și îmi diminuiazǎ traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare.
Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi

ASTA ESTE FIREA MEA...

          Cât sǎ fii de prost ca cetǎţean votant sǎ nu te întrebi de ce s-ar piti un premier  la ministerul apǎrǎrii? De ochii și urechile serviciilor? ale președintelui? ale americanilor? ale rușilor? ale procurorilor? de ocara unchilor și mǎtușilor? de sabia baronilor? sau cea mai neagrǎ nǎpastǎ, sǎ scape de nevastǎ? (Las cǎ se duce ea la Bruxelles!...)

          Nu știe el, bietul, cǎ omul care temporar conduce acel adǎpost, naș sau fin ce-i e, în armatǎ a asigurat doar spatele, cu echipament… iar în parlament, a fost campionul trǎdǎrilor în interes naţional?
          Bǎrbat de stat pe val la televizor, mǎ tem cǎ n-a aflat cǎ nici NATO și nici comandantul suprem, încǎ nu s-au mutat din cazarmǎ. Locul e sensibil, nu poate oricine sǎ doarmǎ sau sǎ se joace cu jucǎrii chinezești.
          Cu siguranţǎ stǎm pe un butoi cu pulbere. Și au ales Sǎptǎmâna Luminatǎ, ca altǎdatǎ Crǎciunul, sǎ fim atenţi la manevrele adevǎrate. Nu staţi cu FIREA la povești.
          Așadar sǎ ne bucurǎm. Azi parlamentul a votat puteri noi premierului și nouǎ ne-a dat... Avocatul poporului.

Notǎ:

          E un pamphlet de la Gura Humorului, nu e adevǎrat…

Inca o notǎ:          
                  Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuz postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii și îmi diminuiazǎ traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare. Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi

 

Duminica Stâlpǎrilor

                   O floare pentru frumoasele Flori!!!

             Sǎ ne aducem aminte cum salcia s-a plecat în faţǎ Fecioarei ca sǎ treacǎ râul, sǎ-și caute Fiul...

 *

Înflorise salcia asearǎ

la margine de drum.

Crenguţele atârnau

subţiri, împodobite

cu flori galbene și

frunzuliţe verzi,

precum cuvintele

într-un poem.

De dimineaţǎ creștinii

au trecut la bisericǎ

și mǎ tem și-au tǎiat

câte-un mǎnunchi

de stâlpǎri,

sǎ împleteascǎ

din ele coroniţele

pentru icoane

Azi aș fi vrut

sǎ-ţi împletesc coroniţǎ

dintr-un poem,

când te uiţi în oglindǎ,

dar peste umǎrul tǎu

m-am zǎrit

ca un trunchi

de salcie…