Stea piticǎ

          Undeva departe la mii de ani luminǎ distanţǎ, într-o Galaxie pierdutǎ, a existat o stea piticǎ – piticǎ e impropriu zis, cǎci pitica galbenǎ în coordonatele cosmice, are dimensiunile soarelui. În sistemul acela solar lucrurile erau puţin schimbate. Chiar și mingea de fotbal, ceva mai micǎ de atâta șlefuire cu palmele la lucru manual, cǎpǎta  traiectorii imprevizibile cǎci era dirijatǎ în câmpul gravitaţiei de semizei.

          Am fost semizei în împǎrǎţia hambalului. Recunoscuţi, admiraţi de întreaga lume sportivǎ uimitǎ de cum ascundeau pe terenul de joc, românașii noștii fantastici ghemul acela de aur care se deșira ca o poveste cu Înșir-te Mǎrgǎrite. Fie cǎ povestitorii erau Gaţu – hâtru precum un erou al lui Creangǎ, fie un portar precum Penu – un Pǎsǎri Lǎţi-Lungilǎ care fǎrǎ îndoiala ar fi prins și fata împaratului Roș dacǎ ar fi fost nevoie, dar nu fǎrǎ un Ochilǎ oricare ar fi fost el – Oţelea, Ivǎnescu sau Voina și fǎrǎ marii tunari – Gruia, Birtalan, Guneș, Kicsid. Toţi erau semizei, dar mai mult decât orice, în jurul antrenorilor Ioan Kunst Ghermănescu, Oprea Vlase sau Niculae Nedeff – erau o echipǎ.
          S-au împlinit anul acesta 50 de ani de la cel de-al doilea titlu mondial și 40 de la ultimul din cele patru, și, semizeii sau întors acasǎ la propriu, sǎ sǎrbǎtoreascǎ. I-am vǎzut asearǎ la Realitatea în emisiunea Jocuri de putere. Inspiratǎ hotǎrârea lui Rareș Bogdan de a pǎstra subiectul în grilǎ, chiar dacǎ premierul tocmai ieri s-a mutat în buncǎr, rǎvǎșind spiritele sensibile. A simţit Rareș cǎ cel hǎituit de baroni nu mai are puterea și puterea emana de la ei.
          Mi se pare cea mai mare realizare a lui Cristian Gaţu în calitatea lui acum de ex conducǎtor al Federaţiei, sǎ-i adune pe toţi campionii mondiali ai hambalului românesc, cei încǎ trǎitori, ai acelor vremuri de glorie sportivǎ. Și au venit sǎ se bucure cu noi deschizându-și inimile amintirilor din toate cele patru zǎri ale lumii acesteia, lume care a știut sǎ-i preţuiascǎ și sǎ-i întrebuinţeze ca sǎ le creascǎ stelele lor pitice. N-am știut sǎ ne pǎstrǎm valorile, cum s-ar zice, în nici un domeniu, am votat doar cu cei care au știut sǎ tragǎ sfori. Am promovat la televizor dezmǎţ și umori scǎpând printre degete comori de preţ. Ne meritǎm soarta conduși din buncǎr, hrǎniţi cu nutreţ și umiliţi de-ntrebǎri!
          Și steaua noastrǎ piticǎ oare ce s-antâmplat cu ea? Privind meciul recent al bǎieţilor cu finlandezii am avut și rǎspunsul. Între timp a devenit o piticǎ neagrǎ și ca sǎ nu devin obositor, am sǎ dau gratuit, cum pe vremuri oamenii aceștia își dǎdeau energia pentru ţara lor, explicaţia din Wikipedia.
          O piticǎ neagrǎ e o stea care s-a rǎcit suficient astfel încât ea nu mai emite nicio lumină vizibilă.
          Am consemnat fǎrǎ nici un merit o întâmplare teribilǎ. Îmi cer scuze mai erau în platou cu Rareș Bogdan, lângǎ semizei, Horia Alexandrescu și nu se putea altfel Cristian Ţopescu.    Felicitǎri oameni buni!

Notǎ: Câţiva binevoitori (cine-or fi ei?..), raporteazǎ ca abuzuri postǎrile mele, cele care într-un fel sau altul aduc atingere inșilor ce mișunǎ în dosul urât mirositor al puterii și îmi diminuiazǎ traficul. Eu nu am nici un buncǎr unde sǎ mǎ retrag în tǎcere și voi continua sǎ scriu, chiar dacǎ mǎ vor citi doar ei. Vǎd cǎ-i deranjeazǎ tare.
Hai sǎ creștem traficul! Apreciaţi