Semifinlistǎ la Wimbledon

          6-4, 6-0.
          Minunat! Simona Halep pare sǎ devinǎ un monstru sacru. Acurateţea și tǎria ei mentalǎ e din stirpea celor cu adevǎrat unici. Braţele ridicate deasupra capului în semn de victorie și zâmbetul reţinut, controlat, dar sincer al bucuriei împlinite de la sfârșitul meciului, l-am mai vǎzut doar la Nadia Comǎnci dupǎ marile victorii. Descǎtușarea, dacǎ s-a produs dupǎ meciul cu Lisiki, a fost mascatǎ de modestia acestei fete și bunul simţ, conștientǎ de valoarea ei intrinsecǎ, dornicǎ de a nu stârni invidii și patimi, dar nici a se împǎuna ca o zeiţǎ, știind bine cǎ tenisul e doar un joc, iar într-o altǎ zi, chiar slujitǎ de puteri, poate fi pǎrǎsitǎ de noroc.

          Poate de aici dansul elegant armonios în teren, la ea nu seamǎnǎ cu o trântǎ. E o înţelegere detașatǎ, superioarǎ a artistului. Cât timp plǎcerea jocului și arta de a perfecţiona traictorii și deschide unghiuri vor sclipi constant în ochi senini ai Simonei, monstrul sacru va rǎmâne om. Sǎ nu-i cerem sǎ devinǎ monstru mai devreme.

          Felicitǎri Simona! Cât de bine îţi stǎ lângǎ Nadia. Și ea a mai pierdut dar nu ne-a dezamǎgit niciodatǎ. Lupta e grea.

Sferturi de finale

          Pare o victorie lejerǎ atunci când privești scorul la final de meci 6/3, 6/0, pentru Halep, cea care ne aduce de la o vreme o razǎ luminoasǎ de normalitate și constanţǎ, în turbulenţele climatico-politice de care suntem contaminaţi. Dar nici un meci nu începe cu sfârșitul, sǎ poţi privi liniștit spectacolul. Nici mǎcar aici la Wimbledon unde obiectivul camerei de filmat cautǎ cu obstinaţie norii pe cer, având suspansul asigurat dacǎ în terenul de joc s-ar rupe cumva echilibrul.

          A fost un meci cu un echilibru stabil al Simonei –,(doar ea ne intereseazǎ, nu Zarina din Kazahstan!). Halep a funcţionat elveţian, mǎ refer la ceasornic nu la Federer, el de când cu gemenele e mai nestatornic, mai dǎ și rateuri, toarnǎ apǎ-n vin și apa e plinǎ de E-uri...

          De data asta cerul a rǎmas senin pânǎ la sfârșit. Bravo Simona!

          Mǎ bucur cǎ n-a trebuit sǎ revin pe blog, dupǎ câteva zile de pauzǎ, cu fâsâitul rachetei premierului la Kandahar, nici mǎcar cu mondialul pușcǎriaș intern bercea, jucând GO cu judecǎtori în oraș, ori cu baronul de duicu trǎgând o mie de sfori la guvern.RO sǎ ajungǎ în birou la ǎl mare, sǎ plece cu zece prigori la tomnǎ când va fi rǎcoare, într-o paranghelie mai lungǎ.

          Azi conta, voie de la mine ca de la dumnealui Banu Ghica, sǎ i se facǎ loc în formaţie, cu alegaţie și mogulului cu ICA lui.

          Se mai întâmplǎ și minuni! Sunt pe cale sferturile de finale...

Lectie de zbor

DUPA LECTIA DE ZBOR PASAREA CETII INTRA CATEVA ZILE IN VACANTA

EXERCITIU DE ZBOR

          Pilotul s-a vrut întotdeauna pasǎre. Plonjeazǎ în înǎlţimi și simte strângând maneta cum îi cresc aripile. Le încearcǎ puterea în tonouri și lupinguri periculoase și ascultǎ cu încântare inima care bate în ritmul sincopat al motorului. În avionul lui de hârtie, se bucurǎ ca un copil desenând în cerul albastru flori de gheaţǎ. O singurǎ clipǎ de neatenţie poate strica acurateţea arabescului, dar pilotul e un copil mare. Viaţa l-a antrenat pentru situaţii extreme și o întinde doar puţin peste limitele mǎsurate. Numǎrǎtoare nu se sfârșește cât timp pǎmântul își rotește punctul lui fix pǎstrând distanţa.

          În rotocoale largi pilotul marcheazǎ cu linia lui întreruptǎ semnul heraldic al victoriei și salutând publicul se îndreaptǎ cǎtre pista de aterizare. Pe autostradǎ șirul oprit de mașini își reia cursul

Din pagina de revista. Arges nr 6