miercuri, 2 iulie 2014

Semifinlistǎ la Wimbledon



          6-4, 6-0.
          Minunat! Simona Halep pare sǎ devinǎ un monstru sacru. Acurateţea și tǎria ei mentalǎ e din stirpea celor cu adevǎrat unici. Braţele ridicate deasupra capului în semn de victorie și zâmbetul reţinut, controlat, dar sincer al bucuriei împlinite de la sfârșitul meciului, l-am mai vǎzut doar la Nadia Comǎnci dupǎ marile victorii. Descǎtușarea, dacǎ s-a produs dupǎ meciul cu Lisiki, a fost mascatǎ de modestia acestei fete și bunul simţ, conștientǎ de valoarea ei intrinsecǎ, dornicǎ de a nu stârni invidii și patimi, dar nici a se împǎuna ca o zeiţǎ, știind bine cǎ tenisul e doar un joc, iar într-o altǎ zi, chiar slujitǎ de puteri, poate fi pǎrǎsitǎ de noroc.

          Poate de aici dansul elegant armonios în teren, la ea nu seamǎnǎ cu o trântǎ. E o înţelegere detașatǎ, superioarǎ a artistului. Cât timp plǎcerea jocului și arta de a perfecţiona traictorii și deschide unghiuri vor sclipi constant în ochi senini ai Simonei, monstrul sacru va rǎmâne om. Sǎ nu-i cerem sǎ devinǎ monstru mai devreme.

          Felicitǎri Simona! Cât de bine îţi stǎ lângǎ Nadia. Și ea a mai pierdut dar nu ne-a dezamǎgit niciodatǎ. Lupta e grea.

Un comentariu: