La Bârsana mi-am luat moroșancǎ.

 

          Culorile vii ale Bârsanei mi-au atins sufletul. Maramureșul a deschis larg porţile ca sa-mi îngǎduie sǎ intru în grǎdinile sale, dar mi-a pus o condiţie. Aici intri doar dacǎ ai lângǎ tine o moroșancǎ. M-am uitat împrejur, – câteva mǎicuţe ocupate sǎ explice vizitatorilor, cum Carol Robert I de Anjou a întǎrit printr-o diplomǎ în aceste locuri pe cneazul Stanislau, fiul lui Bârsan, pe la anul 1326 – iar alǎturi o fatǎ tânǎrǎ, pe post de ghid, explica unor strǎini cum a fost cu Stan Bârsan și urmașii lui pǎcurari ce aveau oi bârsane, nǎzdrǎvane, cu lânǎ moale, deasǎ și lungǎ, din care împleteau balada Mioriţei.

          Moroșencele din partea locului strângeau fânul, dincolo pe malul Izei și-l puneau pe șiri sǎ se zvânte la soarele blând și sǎ se îmbete în mirosul de trandafiri. Așa cǎ am rǎspuns mizei cu ce venisem de-acasǎ. Am dat un ban pe o trǎistuţǎ frumoasǎ de fete și pe batic, iar fusta-nfloratǎ am gǎsit-o pe nimic la o mǎicuţǎ la poartǎ. Ce soartǎ am și eu ce ghinion nesocotit, ce nǎpastǎ – și la mânǎstire sǎ fiu însoţit de nevastǎ.

          Poftiţi sǎ vedeţi cu ce desfrâu de culori s-a delectat Nikonul

 

Textul  in editia de dupa-amiaza...