Nu știu ce mi-a venit acum sǎ abordez ultrasubiectul
Cǎrtǎrescu! Poate cǎ datoritǎ modei mult rǎspândite printre ultrașii din
galeriile Stelei(sau stelelor), de a întocmi anchete și clasamente la sfârșit
de an.
Pot fi de accord cu asereţiunea lui N.
Manolescu din Istoria Literaturii Române pentru cei care citesc în necunoștinţǎ
de cauzǎ, ca un simplu votant, unul dintre cei care n-a citit aceastǎ istorie
dintr-un motiv anume și nici pe Cǎrtǎrescu întreg…
Mi s-a întâmplat și mie, la fel ca
microbistului ǎla belgian care, bucuros de victoria echipei favorite într-un
meci important și-a uitat la plecare în tribunǎ, fetiţa de șase ani. Eu, dupǎ
ce am cumpǎrat cartea la Gaudeamus, m-am așezat la coadǎ pentru autografe și,
cam la vreo jumǎtate de orǎ, când sǎ ajung în dreptul maestrului m-am trezit cǎ
nu o am. Dupǎ ce am plǎtit-o, am refǎcut filmul mental, mi-am luat restul la
100 de lei, dar am lǎsat pe tarabǎ cartea, civilizat ambalatǎ de vânzǎtoare
într-o pungǎ cu sigla Paralelei 45.
Microbistul belgian a doua zi dimineaţa
a recuperat copilul de la o circǎ de poliţie. Eu ca un telectual ce mǎ aflu am
declanșat cercetǎri filozofico-introspective și constatând propriile inconsistenţe,
limitǎri și inadvertenţe comportamentale, am renunţat sǎ afișez rezultatele,
optând pentru autoflagelare și încasarea materialǎ a pagubei în plan personal.
Pot sǎ fiu de accord cu aserţiunea
spuneam, totuși, ce mǎ nedumerește pe mine este insistenţa lui Manolescu de a-și
susţine în fiecare an favoritul sǎ candideze din partea USR la Premiul Nobel
pentru Literaturǎ.
Se
pare cǎ nici marele critic n-a pǎtruns spiritul turul doi al alegerilor...
