duminică, 25 octombrie 2015

Flavia, Fulvio și Simona





Frumoasã Flavia Peneta, cum aprecia de curȃnd și Cristian Tudor Popescu intr-un editorial. O femeie ȋmplinitã ca strãlucitoarea toamnã ce-mi intrã pe fereastrã ȋn culori pastelate și vii! Poate cã aș prefera sã se strecoare pe lȃngã glastrã, cu pas ușor, chiar italianca și sã lunece ȋn sãriturã pe covor, dar nu se mai poate. Dupã turneul campioanelor de la Singapore, luȃnd de bune propriile ei declarații, pare cã va lãsa emoțiile turneelor WTA, predȃndu-se trup și suflet, tot ȋn lumea tenisului, fãrã luptã, lui Fulvio Vognini și luȃndu-și o marja de timp ȋn cizmã, unde netulburatã, din vreme, sã-și pregãteascã evenimentul matrimonial care probabil va fi ȋn iunie.
O retragere ȋn plina glorie dupã ce a cȃștigat US Open-ul la 34 de ani. Sã nu uitãm cã ȋn semifinale a trecut clar acolo de Simona Halep.  
Ȋn Cartea Recordurilor iubirii, nu știu dacã va fi ȋnscris amãnuntul cã Fulvio are doar 28 de ani. Nu putem știi, nici dacã Flavia, prevãzãtoare, a ținut sã-și pãstreze intactã condiția fizicã, pentru a face fațã ritmului fulminant impus de Fulvio, la cei 28 de ani ai sãi.
Dar sã nu fim rãi, le stã bine ȋmpreunã.

Trebuie sã recunoaștem cã azi ȋn prima partidã a Turneului Campioanelor a fost totuși mult mai frumoasã Cosȃnzeana noastrã. Simona a pornit parcã mai sigurã ca niciodatã cã știe ce vrea. Ȋn nici un caz, sã se mãrite. 6-0/ 6-3/. Sec.

Dupã bãtuta administrate azi, nu cred cã Flavia o va mai invita pe Simona la nuntã sã-i fie domnișoarã de onoare…

vineri, 23 octombrie 2015

Povesti din Cutia de viteze. Coloșii

Nota:
Deschid aici un colt al amintirilor.
Povesti din Cutia de viteze




Cutia de viteze era a oamenilor. Indiferent cȃtã tehnologie ȋngloba ȋntrȃnsa, ea era ȋn primul rȃnd a oamenilor care puneau sufletul, pasiunea si priceperea lor ȋn ea. Voi vorbi azi despre coloși. Ei primii ȋmi rãsar ȋn minte ca niște munți frumoși pe care se cațãrã pãdurea. Pãdurea oamenilor. Ea trebuia aliniatã, parcelatã, organizatã, ȋnvãțatã cã un tren(arbore primar), nu trebuie sã aibã ȋntotdeauna cale feratã, și, un micron e ca un cartof aruncat ȋntr-un vagon. 

Pãdurea ca orice pãdure de cȃnd e lumea era plinã de sãlbãticiuni.

Sã lãsãm deocamdatã inginerii, mulți, care au trecut pe-acolo, unii direct de pe bãncile facultãților. Dupã tamponarea de coloși și-au dat ȋn practicã doctoratul, devenind apoi conducãtori faimoși de mari unitãți. Dupã mine coloșii, cei patru coloși de la cutia de viteze au fost trei (unul bun de gurã), ca-n scripturã, Luca și Matei.(Sã nu se supere nea Matei de la SDV-uri nu e vorba despre el, cu toate cã ar merita…Și Luca e altcineva) Sã-i luãm pe rȃnd și sã nu ne grãbim.

Ȋn Regatul pinioanelor, Constantinescu. Toți ȋl strigam Costicã și nu Gheorghe ca-n buletin. Poporul ȋl știa de Limbã, pentru cã atunci cȃnd se enerva, plimba limba-n gurã și se stropșea de nu mai ȋnțelegeai nimic. Știai decȃt cã te-a certat și te-a trecut apa, lãsȃndu-te din brațe drept la inamic, cu mapa. Mai bine te-ar fi bãtut sau te-ar fi agãțat pe culmea de rufe, la uscat.

Dacã te vedea cã ȋnțelegi nițel din taina vastã a roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat de nevastã. Ținea mult la Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școla de maiștrii. Nu sunt aștrii cȃte ȋnjurãturi și-o fi luat, dar l-a ȋnvãțat meserie. Totuși nu-l mulțumea Costicã Dumitrache ȋntr’ajuns. Mustangul ãsta, dacã nu mergea ceva bine, punea mȃna și regla el mașinile. Nu-și ținea rangul, nu-i era rușine.

– Mãi Costicã, la servici tu ești șef, vii la cravatã asortatã de diverse culori, nu-ți bagi mȃinile ȋn ulei, cã se cheamã cã ai murãturi, nu reglori!

Odatã, trebuia sã omologãm un reper nou. Costicã și-a strȃns echipa ȋn punctul de control final, ȋncercȃnd sã-i responsabilizeze. A venit și Limbã. Pe la mijlocul spiciului apare Leontina, ca o floare mai oachșã, fãrã șalopetã, agale printre mașini mȃncȃnd un covrig.

– Fã, Leontino, du-te și te schimbã cã dau drumul zabracului!(zabrac- mustrare asprã ) Ce-o fi-nțeles ea, biata Leontina, cã precum o fecioarã cȃnd se stinge lumina și trage un fȃs, a rostit cu vocea ȋn creștere:

– Meștere e un frig afarã de te ia mama dracului!

Ne-am prãpãdit de rȃs.

 


Mare rivalitate ȋntre Constantinescu, mai iute și Codreanu, din cealaltã zonã a naturilor umane, pe tema danturilor. Care dintre cele douã e mai complexã și mai greu de stãpȃnit?

– Cea conicã! susținea Codreanu.

– Cilindrica, negreșit e mai grea!

Venea si Ciobanu cu privirea ironicã:

– Ce v-ați face voi fãrã carcasa mea!

Și la sfȃrșit cu zȃmbetul lui de sultan, mereu serios, Ilie Ivan se fãcea cã plouã:

– Fãrã furcile mele v-ați ȋnvȃrti ca niște curci ȋn ouã!


miercuri, 21 octombrie 2015

Lupul moralist



Infracțiuni ȋmpotriva umanițãții. Ion Iliescu, integru, pus sub acuzare. Ȋncurcate sunt ițele Domnului!... Mai ceva ca-n inima somnului, ãl mai negru! Cine sã se ducã la Bunicuța cu de mȃncare? Cãci Scufȋțele Roșii, ale tinere, dupã congres și-ar da și trupul, toate, dac-ar fi lupul ginere ales…


Iar doamna Nina nu mai poate.


Nu jubilez, nici nu cad pe spate. E ȋnțelept sã aștept vȃnãtorul...

marți, 20 octombrie 2015

Poarta spre eternitate



          Prietenul Nicolae Radu și-a lansat a treia carte. O piesã de teatru de dimensiuni nu prea mari, tocmai bunã de pus ȋn scenã ȋntr-un studio de atelier.

Poarta spre eternitate deschide un spațiu de joc unde personajele fãrã sã dezvolte puternice conflicte dramatice, parcurg ȋn fața spectatorilor drumul ȋntoarcerii la speranțã dintr-un loc sinucigaș, o intrprindere pe care o minte bolnavã o transformase ȋntr-o afacere de succes. Un subiect deosebit de actual ȋntr-o societate de consum care ne consumã mai devreme sau mai tȃrziu pe toți.

          Cãlãul, este produsul unei tragice ȋntȃmplãri care probabil ȋntr-o exacerbare a mizei ȋși omorȃse de ciudã prietenul și partenerul de table. Continuã partida de unul singur pe parcursul ȋntregii piese, ȋntr-o realitate doar a lui, oferind ȋn paralel nãpastuiților sorții posibilitatea alegerii unei morți fastuoase care sã le satisfacã orgoliile, de care partenerul sãu de table nu avusese parte.(Sã fie o potențialã mustrare de conștiințã la bazã? Sau ȋl chinuie ȋngerul de pazã?…))

Respectȃnd clișeele vremurilor, dialogurile cu clienții pentru stabilirea  programãrii, devin spumoase. Oferta e deja bogatã și multiplele posibilitãți, calitatea ȋnaltã a ȋnstrumentelor de lucru pot aduce morții o strãlucire aparte, ȋmplinind cele mai personalizate dorințe, ȋn condiții de fast și rigoare.

Piticul, un alt personaj, se transformã ȋn fața noastrã dintr-un nemilos proxenet ȋntr-un nobil apãrãtor al vieții, ȋncervȃnd sã trezeascã ȋn potențialii sinucigași resorturi intime și sentimente care sã-i ȋmpiedice sã facã pasul decisiv.

Celelalte trei personaje au fiecare biografia lor ȋncãrcatã de decepții mai mult sau mai puțin consistente.

Autorul, cu o minte brici, atent ca un chirurg la dialog, pierde din vedere dramoleta. (Greu de stabilit mintea care comandã, sau bisturiul cu care face tãietura, rãmȃne uneori ȋn urmã, lãsȃnd o ranã adȃncã de dragul unei ȋnflorituri.)

Ȋn traducere liberã dialogul face toți banii și e mult deasupra poveștii.

Seara a fost ȋntrutotul agreabilã. Actorii de la Al Davila și-au fãcut treaba, lecturȃnd fragmente de text și rãmȃnȃnd ȋn continuare sã participe cu ȋnsuflețire la discuții, semn cã s-au simțit bine ȋn pielea personajelor.

Un public avizat s-a ȋncins la vorbã mult cãtre miezul nopții. Felicitãri Nicolae  Radu și felicitãri La Librãrie mon cher, mai venim!

Imagini de la manifestare mai tarziu

luni, 19 octombrie 2015

La ce bun poeții



             Sã respiri ȋn același spațiu cu Blandiana care arde precum flacãra vie a libertãții și sã ȋnțelegi cã libertatea nu poate fi decȃt dureroasã…

Sighetul coborȃt la Pitești a stȃrnit idei.

            La ce bun poeții ȋn vremi de crizã?