Povesti din Cutia de viteze. Coloșii

Nota:
Deschid aici un colt al amintirilor.
Povesti din Cutia de viteze

Cutia de viteze era a oamenilor. Indiferent cȃtã tehnologie ȋngloba ȋntrȃnsa, ea era ȋn primul rȃnd a oamenilor care puneau sufletul, pasiunea si priceperea lor ȋn ea. Voi vorbi azi despre coloși. Ei primii ȋmi rãsar ȋn minte ca niște munți frumoși pe care se cațãrã pãdurea. Pãdurea oamenilor. Ea trebuia aliniatã, parcelatã, organizatã, ȋnvãțatã cã un tren(arbore primar), nu trebuie sã aibã ȋntotdeauna cale feratã, și, un micron e ca un cartof aruncat ȋntr-un vagon. 

Pãdurea ca orice pãdure de cȃnd e lumea era plinã de sãlbãticiuni.

Sã lãsãm deocamdatã inginerii, mulți, care au trecut pe-acolo, unii direct de pe bãncile facultãților. Dupã tamponarea de coloși și-au dat ȋn practicã doctoratul, devenind apoi conducãtori faimoși de mari unitãți. Dupã mine coloșii, cei patru coloși de la cutia de viteze au fost trei (unul bun de gurã), ca-n scripturã, Luca și Matei.(Sã nu se supere nea Matei de la SDV-uri nu e vorba despre el, cu toate cã ar merita…Și Luca e altcineva) Sã-i luãm pe rȃnd și sã nu ne grãbim.

Ȋn Regatul pinioanelor, Constantinescu. Toți ȋl strigam Costicã și nu Gheorghe ca-n buletin. Poporul ȋl știa de Limbã, pentru cã atunci cȃnd se enerva, plimba limba-n gurã și se stropșea de nu mai ȋnțelegeai nimic. Știai decȃt cã te-a certat și te-a trecut apa, lãsȃndu-te din brațe drept la inamic, cu mapa. Mai bine te-ar fi bãtut sau te-ar fi agãțat pe culmea de rufe, la uscat.

Dacã te vedea cã ȋnțelegi nițel din taina vastã a roților dințate, creștea inima-n el și te-ar fi luat de nevastã. Ținea mult la Dumitrache reglorul de pe linia pinioane 1-2. L-a trimis la școla de maiștrii. Nu sunt aștrii cȃte ȋnjurãturi și-o fi luat, dar l-a ȋnvãțat meserie. Totuși nu-l mulțumea Costicã Dumitrache ȋntr’ajuns. Mustangul ãsta, dacã nu mergea ceva bine, punea mȃna și regla el mașinile. Nu-și ținea rangul, nu-i era rușine.

– Mãi Costicã, la servici tu ești șef, vii la cravatã asortatã de diverse culori, nu-ți bagi mȃinile ȋn ulei, cã se cheamã cã ai murãturi, nu reglori!

Odatã, trebuia sã omologãm un reper nou. Costicã și-a strȃns echipa ȋn punctul de control final, ȋncercȃnd sã-i responsabilizeze. A venit și Limbã. Pe la mijlocul spiciului apare Leontina, ca o floare mai oachșã, fãrã șalopetã, agale printre mașini mȃncȃnd un covrig.

– Fã, Leontino, du-te și te schimbã cã dau drumul zabracului!(zabrac- mustrare asprã ) Ce-o fi-nțeles ea, biata Leontina, cã precum o fecioarã cȃnd se stinge lumina și trage un fȃs, a rostit cu vocea ȋn creștere:

– Meștere e un frig afarã de te ia mama dracului!

Ne-am prãpãdit de rȃs.

 

Mare rivalitate ȋntre Constantinescu, mai iute și Codreanu, din cealaltã zonã a naturilor umane, pe tema danturilor. Care dintre cele douã e mai complexã și mai greu de stãpȃnit?

– Cea conicã! susținea Codreanu.

– Cilindrica, negreșit e mai grea!

Venea si Ciobanu cu privirea ironicã:

– Ce v-ați face voi fãrã carcasa mea!

Și la sfȃrșit cu zȃmbetul lui de sultan, mereu serios, Ilie Ivan se fãcea cã plouã:

– Fãrã furcile mele v-ați ȋnvȃrti ca niște curci ȋn ouã!