ochii
pândesc
la
geam
în
încercănata
memorie…
se
clatină noaptea
ca o leoaică
rănită
gura-i
de foc
scuipă
vipere
în
spatele draperiilor
răvăşiţi
ca
două corăbii
cu
catargele asuprite în ţărm
de
furnici şi de greieri
presărăm
nisipuri
cât
să umplem ruina
din
obositele chipuri
curge
ora din turn
în
oglindă se lasă ziua
însinguraţi
ne
privim
tinereţea
ne-a căzut
de pe
umeri
ca o
hlamidă
a
umbrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu