Avocată de succes

  Nota. Eu vara scriu Tablete in alb si negru

 

        Elena e o avocată de succes. Nu știu sǎ fi pierdut vreodată în viaţa ei un proces. Când se ridică de pe scaun și se-arată la bară sǎ vorbească, pare că peste sala de judecată se pogoară mană cerească. Mie ca procuror, biet faun, mi se comprimă în primă fază şi se îndoaie coarnele din tezaur. Îmi scade tensiunea. Pulsul o ia în răspăr. În schimb părul ei în valuri, atins de frază se înfoaie devenind mătăsos în adevăr ca lâna de aur. Mă trec fiori şi biet păcătos par mai mult berbec decât taur! Înţelepciunea mă lasă şi-mi vine să-mi spun dinadins, rar, de trei ori rugăciunea!...

Adevărul e că picioarele-i superbe prelungite în tocuri înalte, cu fustiţa mulată-mprejur uşor ridicată pe c… au un luciu aparte și când pulpele pendulează frecându-se între ele ca două parabole parale, jur pe Sfânta Scriptură pe moment se scurtcircuitează ceva în natură.

Evident, și martorii, şi procurorii, și juraţii în aceiași măsură bat ritmul și visează cu ochii crăpaţi. Iar Elena dansează pe muzica vorbelor, argumentat, de parcă ar apărat un înger nu un condamnat.

          Astea sunt momentele dinainte ca judecătorul sǎ ne fi chemat la el în cabinet și s-o întrebe în puţine cuvinte, discret:

          – Elena. tu cu ce te epilezi?... Şi ea să răspundă apăsat.

          – Ceară de epilat de unică folosinţă cu azulena și uleiuri la sfârşit cu  aloe vera.

Nu e cu putinţă! M-aș fi gândit la praf stelar!…

          Mi-am scos din buzunar carnetul și pe sub masă, bucuros că i-am aflat secretul, am notat azulena, pentru Elena mea de-acasă.

          – Ia de vezi amice! Numai ce zice diva și, apucându-mă de mână m-a condus cu mâna ei pe coapsă, până sus. Aș fi stat acolo dus o săptămână, lunecând pe pulpele ei fine, pe patine. Simţeam că se întunecă ceva în mine…

*

          E de presupus, v-aţi dat seama, că procesul l-am pierdut și omul deţinut, a fost eliberat. Pe seară m-am întors acasă ca o floare la Elena mea. Era sărbătoare mare, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi i-am dus cadou,  o sticlă de vin Sânge de taur şi cinci cutii de ceară cu azulena.

Când a văzut cadoul m-a certat şi m-a luat la mişto.

          – Cu astea „tată” sǎ te speli tu pe pielea de pe cap! că eu folosesc aparatul de epilat definitiv cu lumină intens pulsată. Silk'n Flash & Go.

Soţia nu-i o divă, e o femeie modernă, activă, n-are tocuri înalte. Ce povești sǎ-i spun? Că lunecam altfel pe pielea celeilalte? Era adevărat și-mi dǎdea fiori la atingere!... Ce eram nebun!?... Vezi cum stai!

La o adică după stingere, te mulţumeşti cu ce ai!

O nuntă

Nunta încă îşi păstrează nealterate parte din conceptele şi simbolurile tradiţionale, chiar dacă societatea modernă şi democratică de consum a zilelor noastre dezvoltă cu prioritate, fără îndoială mai mult latura comercială a afacerii.

La nunta copiilor, părinţii concertează ca primi solişti, ultima oară în viaţa lor. Îşi aleg invitaţii, taie din lista de bucate salata de langustă şi homarul, gustă din vin, întreabă bucătarul dacă măslinele sunt îndeajuns de sărate culese proaspt din măslin şi pretinde sarmalele doar puţin piperate…

Măcar de formă aleg, cu mirii laolaltă, ţiganii să cânte şi trandafirii din buchetul miresei aduşi direct de pe baltă (o fi vreo specie nouă!), să o încânte. Aici e spaţiul unde tinerii vor reformă şi concesii, dar ce te faci că banii sunt tot la babaci!

– Măi Sarasate de Conţeşti, să trăieşti, zi Ia-ţi mireasă ziua bună şi Briciul, fă-mă să plâng în gând(!) că-ţi dau arvună, serviciul şi bem împreună un rând!…

E importantă distribuţia activităţilor în nuntă ca să înţelegem cât de cât fenomenul.

Părinţii – alergători de cursă lungă şi băgători de seamă la socotirea darului (cel mai greu e să numeri ca să-ţi ajungă!).

Mirii – simbolul peren al iubirii – cu singura grijă pe umeri de a rămâne în picioare la sârbă şi horă mare. Uniţi în refren, neatinşi de vreo schijă; că la dans fără grijă se sprijină unul pe altul! Ea uşoară şi elegantă, el înaltul şi galantul. Rămâne momentul când se fură mireasa. Ăla e un moment mai nesigur cu încărcare unu la unu. Apare teama că nu-ţi poţi recupera bunul…

Naşii – ei sunt fruntaşii. Lor le iau banii – ţiganii de le cântă, popa la cununie în biserica sfântă, cizmarii ca să-i înalţe pe toace, designerii ca să-i îmbrace, ospătarii să le aducă la whisky gheaţă, coafeza s-o facă pe naşă mai creaţă si alte mărunţişuri mărunte ale plăcerii(cum ar fi sărutul miresei) – de mai bine îşi făceau ca boierii un concediu la mare sau munte în mijlocul verii. (Cu islamiştii ăştia, mai bine nu!) Dar cum să refuzi un fin şi-o finuţă atât de drăguţă în faptul serii!

Nuntaşii – neamurile, unchii şi verii – îi văd şi-i ascult socotind pe sub masă darul, că dacă n-ar fi calvarul ăsta nunta ar fi fost mult mai frumoasă!

Şi copiii – precum Toma şi Alice, ei vor trebui să ei ducă mai departe tradiţia. Se poate încă visa deschis.

–Toma, tu la nunta ta când vei fi mare, care e planul, ce-ai vrea să faci?

–Eu vreau să fiu naş… c-ai văzut cine are banul!

Ce băiat de oraş!...

Mirilor, Casă de Piatră!

Tablete în alb şi negru. Scara blocului

           Multe se întâmplă într-o scară de bloc. Felurite poveşti cu largă deschidere în vremile astea schimbătoare. Curgerea timpului făţuieşte pietrele, d-apoi oamenii!...

Nici rufele nu se mai spală la spălătoria publică şi nici rănile nu se mai oblojesc în familia lărgită, ca pe vremea împuşcatului… Atunci, dacă ieşeai din rând la serviciu, erai pus în discuţie în adunările colectivelor de oameni ai muncii şi ţi se putea lua carnetul de partid. Sau în adunările de bloc, dacă ţi se întâmpla drăcia acasă. Te reclama vecinul, venea sectoristul, îţi cerea buletinul şi pentru tulburarea liniştii publice îţi făcea formele pentru schimbul de domiciliu într-un loc liniştit cu zăbrele şi sigiliu…

            Acum e altcum!

Dacă nu te-ar călca uneori procurorul ai avea viitorul asigurat!

Orice individ  se mişcă liber cum vrea muşchiul lui. Are un summum de drepturi şi libertăţi pe care nici Dumnezeu nu le poate lua, decât o singură dată când alege să te încorporeze în armată Lui, şi nici atunci in integrum, căci dreptul la vot rămâne o vreme şi după moarte în beneficiul primarului.

De n-ar fi procurorii ăştia impredictibili ce huzur ar mai fii!

            După acest scurt expozeu, se cuvine să-l aduc la fileu pe vecinul Eugen. Personajul a lucrat la Combinat, în ramura Industriei porcilor şi a ieşit la pensie găsind că e cea mai bună soluţie în anii ăia grei după Revoluţie. S-au pensionat atunci la comun şi porcii, să nu mai fie tăiaţi de Crăciun. (Mimetismul primar bată-l norocul! S-a aprins în ei focul revoluţionar!). Depăşind mental propria condiţie au sărit peste gard, leopard după leopard.

            Scăpaţi de cuţit, făr’ de capital şi-au oferit plasticienilor chirurgical organele şi şoriciul, cu intenţia vădită să-şi ajusteze trăsăturile, viciul şi apucăturile, şi să-şi dezvolte anvergura politică. Moda cu schimbarea de sex a apărut mai târziu.

            Curând, Eugen a putut să constatate că a optat greşit îngroşând încă în putere rândurile pensionarilor şi – a început să-şi înece în plăcere cu băutura, propria durere. Un supliciu – cultura omului viu! Zilnic la cârciumă ca la serviciu! Îl înţeleg când scriu.

            Vecina, nevasta frustratului, mult mai adaptată, a rămas să presteze în piaţă statului. Oarecum fiecare cu viaţa lui! O chema Nina... sau Lumi.... sau Ina… Mi s-a stins luminiţa numelui. Toţi o strigam pe scară, vecina. La început, cât putea de ferit, doamna Nina, sau Lumi sau Ina… îşi culegea soţul năcăjit de la birt şi-l aducea acasă una două. Îl căra pe scări până sus la nouă, când nu mergea liftul. Bine că nu era grasă! El, ca Isus pe cruce, se lăsa dus. De la o vreme şi femeia, a devenit mai rece, nu credea în destin… L-a lăsat în plata Domnului Angelescu, filozoful, un alt vecin de la zece, care filozofa senin toată ziua de la mama natură şi de umplutură, gusta vin.

            – Femeia măi Eugene, vecine, ia aminte la învăţătură, trebuie bătută bine de trei ori pe zi! Ascultă la mine, treaba e metafizic-matematică să ştii! Dimineaţă, prânz şi seară îi dai peste gură!... Altfel o ia pe arătură.

            – Bine dar n-am motiv!

            – Măi vecine, îi zice, fii mai creativ!

Ca să nu-şi facă învăţatul de ruşine  termină vinul şi merse să aplice postulatul, vecinul Eugen. Prima dată a găsit o farfurie murdară şi a trântit-o în calorifer. Altădată, o cană mişcată de la locul unde fusese lăsată… A testat-o dacă e de fier. Şi tot aşa a spart curând toate vasele, testându-i femeii concomitent oasele.

            Într-o seară a făcut-o lată rău! A găsit în şifonier o cutie cu farfurii şi pahare. Ghinion! Le ascunsese vecina de nătărău! S-a aprins zevzecul Eugen de bucurie, sau de supărare, într-un danţ ca Zorba grecul… Se credea campion la talere aruncate din şanţ, şi, în tandem cu sinele a ochit ciorba ce fierbea în oală pe plita din bucătărie. Dualitate, boală, sau beţie?... Biata vecină i se urâse cu binele! Intră în mâinile lui şi căzu în leşin.

Văzând-o nemişcată, dintr-o dată Eugen, speriat, s-a tăiat din vin. A retezat nebunul furtunul de la maşina de spălat şi ţintit, a dirijat jetul de apa de la robinet către gura ei. Citise el undeva că apa are scântei de viaţă în ea.

–Bea încet! Bea încet!…

            Aşa i-am găsit când am spart uşa. El legănându-şi în braţe păpuşa.

            Lucrurile s-au mai calmat evident când pe rând ne-am numărat toţi vecinii în apartamnet. Florian a adus într-un ibric ceai de sunătoare. A găsit un borcan de opt sute şi n-a mai fost nevoie să coboare după cană la etajul cinci. I l-a dat din borcan cu dojană către Eugen. I-a ţinut un spici.

–Bei vecine da, încet şi cu sorbituri mici, cu folos! Apoi au chemat-o de la parter pe asistenta Nuţi, taman intra-n bloc. Femeia mai avea joburi. Tanti Aglaia a strâns cu o mătură grămada de cioburi şi i-a făcut loc.

            Cu 25 de ani de sală de operaţie, asistenta Nuţi şi-a suflecat mânecile meticulos şi cu graţie, a tras-o de degetul mic, a mai ciupit-o un pic şi în alte locuri, după ştiinţa ei incontestabilă şi a înviat-o definitiv. Nu mai era o păpuşă gonflabilă.

            Taman urca domnul Angelescu. Când nu mergea liftul, te-apuca plânsul! Etaj cu etaj sprijinea zidul… Fierbea şi lichidul întrânsul... Când e beat Domnul Angelescu, filozoful de la zece e mai agresiv în limbaj

            – Cerul mamii lor de guvernanţi că n-au pus zecele la parter şi l-au pus la etaj!

            A intrat, a dat din mână a lehamite şi şi-a continuat drumul în cer.

eCreator. Grupaj de versuri

O reala surpriza. Site-ul eCreator mi-a publicat un grupaj de versuri. Probabil la mijloc e o Directie 9...

http://www.ecreator.ro/poezie/3336-poezii-de-ion-toma-ionescu.html