joi, 28 decembrie 2017

am să vă uimesc




am să vă uimesc

poezia mea nu este poezie
e doar o stare
în care sufletul
îşi găseşte un alt trup
la început curgător
tremurând de emoţie
când se întrupează
precum guiţatul înfundat
al porcului
în piftia de şorici
ce ia
în pământul ars
acoperit de ninsori
forma de bici
care şi plesneşte
în ajunul crăciunului

în timp ce alături
sângele domnului
dă pe foc
într-un
ceainic de tablă

eCREATOR - Ambasadorii Maramuresului

luni, 25 decembrie 2017

La mulţi ani Cristina




Nu ştiu cum va să fie la alte case, dar la noi de Crăciun se întâmplă o mare nedreptate. Uităm întotdeauna că e şi ziua Cristinei, de parcă n-am şti cum din trupul lui Crist, Creatorul a ales trei coaste în jurul cărora  a modelat forţele primordiale şi complementare YIN şi YANG, dăruind apa şi pământul pentru YIN, focul şi vântul pentru YANG.

Mulţumit a uitat de YNA şi ca să rezolve oarecum a legat cele trei litere de-a dreapta lui CRIST obţinând un alt nume, mai prelung, mai misterios, CRISTINA. L-a rostit pentru prima oară din şoapte… S-a uitat în jur nu era nici zi şi nici noapte, era cumva seară şi i-a dăruit iubirea.

LA MULŢI ANI FIICA MEA CEA MARE! AZI E ŞI SĂRBĂTOAREA TA!

ŞI LA MULŢI ANI TUTUROR CRISTINELOR PE CARE LE ŞTIU SAU NU LE ŞTIU EU!

duminică, 24 decembrie 2017

Craciuniţelor de Crăciun




Îmi ascult inima
şi consult lista scurtă
a fiinţelor dragi
ce sălăşluiesc în ea.

Sunteţi acolo, în faţă.
Nu-i nici un pericol
la vârsta mea!…
E doar o fâlfâire de gând
urma păsării de ceaţă
zburând…

V-aş dărui de-aş putea
un şirag de fragi
pandantiv la o rochie de seară
pentru fiecare…
dar nu e vară
şi mă rezum implicit
la o simplă urare

Crăciun fericit!

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Detectiv literar




Sherlock Holmes este un detectiv particular ficțional, creat de autorul şi medicul scoțian Arthur Conan Doyle. Dar există o sosie în lumea culturală bucureşteană, un detectiv literar funcţional cu editură şi revistă purtând la vedere o figura bonomă de ofiţer militar cu sclipirea inteligentă în ochi, vorba domoală, o replică plină de haz şi un oarecare neastâmpăr, dar şi o rigoare în gestică, gestionată de uniformă pe persoană fizică, într-o viaţă de om.

E sigur că Firiţă Carp, până şi-a pus în cui haina militară, n-a făcut niciodată instrucţie la câmp cu răcanii în urma ploii, cu salturi înainte şi culcat direct în bălţi să-i ferească pe bieţii soldaţi neinstruiţi de inamicul ce zbura ameninţător la joasă înălţime, sub perdeaua de nori. Mai curând, dar impresia mea e întrutotul neavizată, cred că a făcut parte (cu abilităţile încă păstrate!), din serviciul spate, ocupându-se cu succes de aprovizionarea necesarului de vin alb sau roşu, elixirul de camuflaj la popotă, dar şi de cartofii şi fasolea pentru trupă, să ridice moralul celor care aveau în grijă fruntariile ţării,  starea de siguranţă şi bine a naţiunii.

Ştiu că Don Firiţă nu se supără pe mine că dau din casă, având simţul umorului (mai mult el!). Ne-am simţi bine mereu împreună la cele trei-patru evenimente culturale unde ne-am intersectat. Am avut ocazia să mă împărtăşesc din vinul casei la editura dumisale, să mănânc sarmale într-o noapte până dimineaţă şi să conversăm despre rostul în viaţă al poeziei.

Grijuliu m-a condus pe scară (cam întunecată scara), să-mi arate ce frumos străluceşte soarele afară, vara... Nu e vina lui că am adormit pe bancă în aşteptarea metroului şi cineva mi-a subtilizat geanta cu cărţi în răstimp.

Cum vă spuneam, Editura Detectiv literar a avut o săptămână întreagă de lansări, prilej cu care m-am întâlnit la Librăria Sadoveanu cu o samă de prieteni
P.S. Scuze Firiţă! Comentariul e un pic intârziat, dar acum am primit pozele de la Camelia Florescu.