vineri, 29 martie 2019

Prinţii


Sunt 50 de ani de când îmi port paşii în câmpul literelor şi am trecut aproape invizibil(probabil mai mult o inabilitate a mea, decât o însuşire cu care să mă pot mândri), pe lângă o mulţime de scriitori, citindu-le cărţile şi observându-i pe fiecare(de data asta eu, nevăzutul, fiind privilegiat), i-am aşezat după rang, convenabil, în coroana sufletului meu. De la genii şi până la bestii, de la salahori tăcuţi, până la oratori orgolioşi. Dar numai doi s-au aşezat având toate însemnele pe ramura prinţilor. Unul spre începutul călătoriei mele, celălalt mai către linia de sosire a celui de-al cincilea anotimp.

Amândoi cultivaţi, modeşti, nevoind să eclateze dar cu o lumină interioară care dezgheţa reţinerile de orice fel, dăruiţi şi dăruind vorbe alese cu o muzicalitate caldă în ton, iubitori de femei frumoase, păstrând pentru fiecare în licărul blând al privirii, o mângâiere ce  înfăşura promisiunea unui gând ascuns, ca o atingere dorită, ca o scânteie care n-ar trebui consumată. Şi cât de mult le semănau versurile, curgătoare, limpezi cu volute şi arabescuri împletite cu migală, strecurându-se printre gleznele pietrelor ca printr-un labirint nesfârşit.

Prinţul Tom (Gheorgghe Tomozei) şi Florin Dochia, amândoi mi-au venit în minte citind 36 de zile cu Lilith, carte lansată ieri în cadrul manifestărilor editurii Detectiv literar . Să nu uit, şi Tom a avut un volum de versuri intitulat 46 de poeme de dragoste.












Nori negri



          În avancronica semifinalei de la Miami cu Pliskova, ziariştii americani au catalogat-o pe Halep ca fiind de foc, iar cehoaica de gheaţă, sugerând că focul va topi gheaţa. N-au luat în calcul ploaia… Ploaia a stins focul şi Simona nu a mai putut ieşi din Valea Plângerii… 
          De la Institutul meteorologic se anunţă în continuare nori negrii pe cerul lui Dobre.

joi, 28 martie 2019

Traversând Valea Plângerii



Când ai călcat fără să vrei neapărat în Valea Plângerii, alergând un iepure care ţi se pare că se joacă de-a v-aţi ascunselea cu tine, ţopăind dintr-un tufiş în altul, te enervezi, fără să bagi de seamă că ai ajuns într-un teritoriu interzis de unde nu te mai poţi întoarce.

Nu şi atunci, se pare, când te numeşti Simona Halep, te-ai afundat în adâncul pădurii, simţi cum te pândeşte întunericul, te linişteşti şi începi să-ţi aduci aminte vorbele pe care ţi le-a spus calul… Te agăţi de ele, lăsând iepurele în plata Domnului şi urmând ghemul acela mic şi galben care îţi sare în faţă, pe urmele lăsate în atâtea mii de ore de antrenament, şi ieşi în liziera pădurii cu zâmbetul larg şi luminos pe care ţi-l dă bucuria de a izbândi.

Aşa a fost aseară la Miami în partida de vânătoare cu unul dintre iepurii Wang. Nu e prima oară când Simona se întoarce cu faţa la joc în set decisiv de la 1-5! Rezultat final 6-4/ 7-5(1-5!)/

SIMO, în semifinala cu Karolina Pliskova, ai grijă ce faci, că suntem toţi cardiaci…