Fotografii mişcate. Daniel Vorona

Teorema lui Holahan

Charles Holahan, profesor de psihologie la Universitatea Texas din Austin.

E de reținut acest nume și nu m-aș mira să-i fie ridicată o statuie în Piața Căţelu, lângă Fabrica de oxigen și să i se închine poeme nesfârșite de către poeții blestemați. Studiul său științific realizat pe indivizi cu vârsta cuprinsă între 55 și 65 de ani, a revoluționat toate teoriile care învederau că alcoolul se însoțește la om cu decesul prematur. 

Umpleți paharele și să bem pentru cinstirea și gloria lui Charles Holahan! S-a mai dărâmat un mit!... Studiu realizat pe o durată de 20 de ani a stabilit, fără putință de tăgadă, că rata mortalității a fost semnificativ mai mare la cei care n-au consumat deloc alcool. Degeaba inșii ponderați au băut doar apă cu lămâie, căci au mierlit-o și întâi, și mai mulți.

Descoperirea poate fi mană cerească pentru oameni culți. Să dăm şi cifrele seci ale “studiului”. Bilanțul focus grupului celor 1824 de voluntari cobai ce s-au lăsat măsuraţi.

Au rămas, vai, reci, grăbindu-se către locul de veci: 41% dintre băutori și 69% dintre abstinenți.

Hai poeți, aspiranţi de succes la nemurire, de mâine să fim prezenţi mai des cu Daniel Vorona la Boema 33 să postulăm  teorema!

(Știre preluată de Mediafax de la BUSINESS INSIDER)

am văzut moartea cu ochii

               lui Daniel Vorona

o negresă tânără

se înflăcăra
obraznic în aer
lepădându-se de hanţe
dansa  din buric

şişul meu
cu tăişul în jos 
se trezise
în prăsele de os…
ardeam la foc mic

l-am răsucit de teamă
morţii sub piele…
cu zăpadă am şters
sângele pe lamă
şi-am fugit

ea ţinându-se de stele
mă striga
duios
poete
cu ce ţi-am greşit

Cinci ani de rezistenţă

Cinci ani de rezistenţă - în ţara tuturor orgoliilor, un fel de ţară a nimănui, pe linia frontului în războiul literaturii - schimbă percepţia unităţii de măsură a spaţiului şi timpului, trecând într-o altă dimensiune. Cenaclul de urgenţă şi-a câştigat dreptul la sărbătoare căci sufletul lui minunat, Daniela Toma, a ţinut cu tot dinadinsul să-şi împlinească visul. Două au fost argumentele ce le-a avut de partea ei şi nu au trădat-o niciodată: Ionuţ şi editura Art Creativ.

La Chez Gabi, în evenimentul cu poezie şi muzică, ne-am asumat ca într-o Dare de seamă cu recunoştinţă şi drag, să continuăm împreună, înseninând faţa nevăzută a Lunii.

 

Fotografii Anca-Iulia Beidac

Fotografii mişcate. Ileana Mălăncioiu

     Dacă se întâmplă într-o încăpere să stai alături de un om pe care îl admiri, să respiri acelaşi aer cu el, să-i asculţi vorbele şi să ţi se pară că sunt unice, încărcate de spirit, rostite tensionat într-o tonalitate  înaltă – tu însuţi pare să capeţi o putere de receptare mai mare şi trăieşti o altfel de înţelegere a lucrurilor. Dincolo de tine şi de spaţiul ce te înconjoară, sufletul tău se deschide ca o catedrală şi tăcerea e întreruptă doar de consideraţia vreunui neavenit care calcă pe aer ca pe ţărână, băgându-se în seamă cu o întrebare fără sens.

            Nu am avut în viaţă multe privilegii de acest fel. Nichita, Marin Preda, Petre Anghel, poate Tomozei. Nu mă întrebaţi de ce unii par „cocoţaţi” acolo poate nepotrivit. E piedestalul trăit de mine, admiraţiile sunt felurite, nu aş ştii să răspund. Nu am criteriile şi conceptele bine stabilite, Slavă Domnului, ale vreunei academii! 

Aveau comun personalităţile respective, doar strălucirea blândeţii din spatele privirii, vorbind cu tine. Chiar şi Preda, când te străfulgera pătrunzător din ceaţa lentilelor lui groase!

            Dar nu despre cei enumeraţi vreau să vorbesc, ci despre Doamna Academician Ileana Mălăncioiu. De câtva timp Academia Română s-a înnobilat cu glasul acestei Doamne. Într-un colţ al Academiei, printre membrii activi, s-a găsit în sfârşit un scaun şi pentru poetă. 

Am privilegiul să vă ofer o fotografie cu cea care a urcat muntele reuşind să rămână ea însăşi. „Suflet adânc, colțuros. Mare poetă cum zicea Nicolae Steinhardt. Eu stau undeva mai retras cum mi-e firea, într-un cadru iluminat de blândeţea privirii Ilenei Mălăncioiu, alături de prietenul Sibiceanu care dă indicaţii posterităţii ca un maestru de ceremonii.

Se întâmplă minuni

               Ilenei Mălăncioiu

Nu poţi apune

în fiecare zi,

s-ar face prea multe

găuri în cer

şi-ai putea sa cazi…

În schimb

poţi răsări azi

mai ceva decât ieri

şi asta ar conta

ca minune.

Fotografii miscate. Mihai Eminescu

“Pentru toţi poeţii mari care au trăit în limba română sǎ păstrăm 9 secunde de liniște!”

            Inspirat poetul Adrian Suciu la capătul de început al unei după-amiezi ca o oază – apărută în deșertul de frig al zilelor – reală, consistentă, într-o Direcţie 9 care pare sǎ fi găsit locuinţă înaltă poeziei vii, la petrecerea organizată sub semnul numelui Traian T Coşovei. Și parcă am văzut atunci o ninsoare electrică, fulgi de zăpadă coborând lin din tavan peste rănile prin care sângeraseră cuiele. Atâta tăcere, după ce dinainte cuvinte libere exersaseră în aer cu diamante, împletituri de lână.

            O întâmplare de ţinută în care clinchetul de pahare, la îndemnul voalat al gazdei, n-a acoperit șoapta poeţilor. Nu se putea altfel cǎci în prejma zilei sale de naștere, Domnul Mihai Eminescu însuşi, pururi tânăr, cel ce învăţase taina nemuririi, stătea la o masă cu Nichita Stănescu, Nora Iuga, Magda Isanos, Lucian Vasilescu, Dimitrie Stelaru, Adrian Suciu, Ciprian Chirvasiu, Valeriu Mircea Popa, Emil Brumaru și alţi truditori ai cuvântului ce însemnaseră şi însemnau locul.

Tineri risipitori de frumoși, alături de ei, statui vii, plantau puieţi în ogorul de fum la Club 99, împădurind dimineţi în roua limbii române.

Tropar

       Lui Mihai Eminescu

Praful stelar acoperă timpul.

Linişti de cleştar limpezesc apele.

Eminescu scoboară cu o candelă,

înluminând

în aproapele.

Unii l-am asemuit cu un voievod.

Alţii l-am nemurit pe boltă, luceafăr.

Eu îl ştiu în salina limbii române,

săpând izvod,

viu şi teafăr.

Steaua lui, nu zideşte lumină în cer,

iscodeşte dedesubt în oglindă.

Flori de mină, sori de ger încuibând

mai aşează o treaptă

sub grindă.

Salina-i aproape fără sfârşit

Timpu-şi răstoarnă ţărmul în mare

El din adânc, vieţi după vieţi

răsare, împădurind

dimineţi.

Fotografii miscate. Baia Mare